Era weekend şi eu eram la Nicki. Mă amuzam copios când îmi povestea lucruri amuzante petrecute în timpul concertelor desfăşurate în weekend-urile în care preferam să stau la cămin decât să merg la agitația de acolo. Nu mai erau decât câteva zile până la Crăciun. Aş fi vrut acum să o ajut pe mama la pregătirea preparatelor de Crăciun. Mereu mâncăm cu poftă din ele căci erau nemaipomenit de gustoase.
Am stat cu Nicki până seara când voiam să urc şi să mă pun la somn,dar mătușa mă oprise:
-Alisha,am ceva pentru tine,spune ea zâmbind ca un copil.
-Ce e,mătușă?spun începând să mă îngrijorez.
-Am o surpriză pentru tine.Bine, şi eu am vrut,dar e o surpriză,zice mândră.
-Ce surpriză?întreb curioasă.
-Vrei să petrecem Crăciunul cu ai tăi?
-Ce?!Mătușa cum să nu vreau.Îmi e atât de dor de ei,spun sărind de fericire.
Deci de aceea îmi spusese Nicki să îmi iau niște haine cu mine. Eram fericită,bucuroasă şi recunoscătoare că aveam să îmi văd părinții după atâtea luni. Era un miracol de Crăciun si purta numelede Nicki. Dacă nu ar fi fost Nicki poate aş fi stat tot Crăciunul pe canapea uitându-mă la filme de Crăciun şi plângând de dorul părinților. O iubesc din ce în ce mai mult pe Nicki.
Am mai stat puțin,timp în care mi-a povestit cum îi venise ideea,apoi am mers la culcare căci aveam să pornim mâine de dimineață. În aceea noapte abia am putut dormi fiindca eram emoționată şi nerăbdătoare că îmi voi vedea părinții.
Mă trezisem de dimineață pentru că voiam să mă pregătesc mai amănunțit. Voiam să le cumpăr câteva cadouri de Crăciun alor mei şi mătușii. Fusesem repede până la mall şi terminasem destul de repede. Luasem câte ceva semnificativ pentru fiecare. Pentru mama luasem un tablou cu îngeri,pentru tata un glob de sticlă în care erau închiși mai mulți fulgi de zăpadă şi un om de zăpadă,fratelui meu vreo două cămăși,iubitei sale o carte şi niște dulciuri, iar pentru Nicki un tablou în care aveam de gând să pun o poză cu noi două şi dansatorii ei. Poza era făcută cu câteva săptămâni în urmă şi l-am convins pe Dake să mi-o dea.
Aşa că acum eram în cameră împachetând tot. Nicki era gata de plecare așa că mă chemase şi pornisem spre aeroport.
Am stat să așteptăm ceva timp când aud dintr-o data:"Zborul Los Angeles-Londra pornește în 15 minute.O zi bună!"
Era atât de frumos să aud asta gândindu-mă că peste câteva ore voi sta la masă cu toată familia. Să râdem împreună şi să mâncăm preparatele mamei. Era un lucru de care nu îmi dădusem seama până acum cât de mult poate însemna pentru mine. Era un vis de care nu credeam că o să am parte acest Crăciun.
Mergeam spre avion. Însoțitoarele de zbor așteptau pasagerii care tocmai ieșeau din controalele de zbor. Nicki era deghizată. I-am dat biletele şi am intrat în avion așezându-ne la locurile noastre.
Zborul a durat cam trei ore. Trei ore în care simțeam că nu mai trec odată. Eram emoționată şi nerăbdătoare. Când ajungem în sfârșit mergem să ne luam bagajele şi chemăm un taxi. Eu stăteam în față pentru a-l îndrumă spre adresa părinților mei.
Eram în ușa casei şi intrăm încet în casă. Lăsăm bagajele în holul principal şi mergem în sufragerie unde se aude vorbă şi râsete. Eram amândouă în uşa sufrageriei când toți își îndreaptă privirile spre noi şi sar ca arși venind să ne îmbrățișeze. Mama plângea şi tata la fel,fratele meu o îmbrățișa pe mătușa, făcându-i cunoștință cu iubita sa. După îmbrățișari şi sesiuni de plânsete ne-am așezat cu toți pe canapeaua din sufragerie. La un moment dat cuptorul mamei începe să bipăie,semn că mâncarea e gata.
Ne-am așezat cu toții la masă şi am început să mâncăm şi să vorbim. Părinții voiau să asculte lucruri despre ce am făcut eu în L.A.,așa că am început să vorbesc fără să mă mai opresc. Le-am zis lucrurile mai amuzante şi mai normale,nu cele rele şi pline de nervozitate. Nicki începuse să vorbească despre concertele ei şi toți râdeam şi eram fericiți. Mult mai târziu am plecat cu toții la culcare. La miezul nopții am coborât pe scări pentru a așeza cadourile sub brad. Sub brad era plin de cadouri semn că Nicki şi ai mei le puseseră deja. Le-am așezat cum am putut şi am plecat înapoi in cameră.
Dimineața urmatoare era Ajunul Crăciunului. Fratele meu şi iubita sa mă treziseră să mergem la despachetarea cadourilor. Țin minte că atunci când eram mici părinții noștrii trebuiau să stea de gardă pentru ca noi să nu furăm cadourile. Acum mă amuză unele momente din copilărie.
Toți erau jos,stând pe unde puteau şi asteptând să fim toată familia şi să putem deschide cadourile. Fiecare își cauta cadoul. Le-am deschis toate rămânând în urma noastră doar cutiile goale şi ambalajele colorate. Ne-am pregătit şi am plecat la biserică toată familia. Alor mei le părea bine că suntem toți,fețele le radiau de fericire. Pentru ei cadourile erau ceva nesemnificativ dacă ne strângeam toți acasă de sărbători.
La biserică corul cânta parcă mai frumos decât de obicei sau poate mi-a fost dor să îl aud. Toată slujba era mult mai frumoasă când au apărut copiii costumați în personaje biblice şi începând să recite câteva citate din biblie. Inima îmi sălta de fericire şi de iubirea familială pe care o simțeam şi de care îmi era foarte dor.
După slujbă mergeam spre casă ascultând colindele care se auzeau de la diferite locuințe. Cartierul în care locuiam era un cartier liniştit şi plin de case cu oameni sufletești şi prietenoși.
Când am ajuns acasă ne-am schimbat şi am mâncat din preparatele delicioase ale mamei. Budinca ei era fenomenală,ca de obicei. Mai târziu stăteam să așteptăm colindătorii care nu au întârziat să apară. Erau copiii mici din cartier,îmbujorați de frigul de afara,ținându-şi părinții de mâini. Ei colindau,sau mai bine zis,încercau să murmure niște colinde. Erau atât de dulci încât îți venea să-i mănânci.
După câteva zile venise trecerea dintre ani care am petrecut-o cu familia şi prieteni care au aflat că am ajuns acasă. La miezul nopții am ciocnit câte un pahar de şampanie şi plecasem la o petrecere de Anul Nou unde îmi erau toți foștii colegi şi prietenii. Spre dimineață am ajuns şi pe acasă după ce colindasem tot cartierul.
Am mai stat încă câteva zile şi după am plecat înapoi în Los Angeles, bineînțeles că le cumpărasem niște cadouri şi prietenilor din L.A. Despărțirea de familie nu era la fel dacă mama nu începea să plângă. Până am plecat am liniştit-o şi am putut pleca împăcată că nu o văd plângând.
Bună pufoşilor.Aceleași mulțumiri vreau să le adresez publicului de cititori.Sunteți cei mai țări.Sper să vă placă.
Ne citim săptămâna viitoare.
