De când am văzut-o am observat ceva diferit la ea,ma atragea prin fiecare ezitare a contactului vizual cu mine. Ma atrăgea fiecare miscare a maini pe care a folosit-o pentru a lua sticla de apa din lada frigorifica. Încă mă gândesc cât curaj am avut atunci să mă adresez unei fete necunoscute care ma atrage fara ca macar sa o aud vorbind. După îmi povestise Jimin despre ea şi îmi era din ce în ce mai pe plac. Aveam mereu impresia ca toate fetele sunt la fel, că nicio fata nu este deosebita pe lângă. La ea am gasit ceva diferit. Diferit era comportamentul ei calm şi timid pe lângă înfățișarea delicată. Era frumoasă şi încă este. Nu mă așteptam să fie așa încăpățânată,să nu vrea să asculte ceea ce aveam de spus. Voiam să o conving să nu se pună rău cu majoretele şi cu noi,echipa de fotbal. Când am intrat în această şcoală şi în această echipă ne-am făcut toți o promisiune,aceea că vom fi uniți şi ne vom apăra unii pe alții. Nu vreau să fiu contra ei,îmi este mult prea dragă.
După ce aflasem de incident eram nervos şi i-am scris scrisoarea aceea după care i-o lăsasem în dulap. Am regretat câteva minute mai târziu. Voiam să fac în așa fel încât să nu o vadă,dar era prea târziu căci dimineața următoare când intrasem în liceu ea deja o citise.
Aflasem că nu se simțea bine şi merse la cabinet. Îmi părea așa de rău. Pe seară mă sunase Jimin pentru că voia să vorbească cu ea şi nu avea cum. Am mers şi îmi păruse la fel de rău căci nu făceam altceva decât să o enervez şi să o fac să plângă.
Când o sunasem în acea seară eram atât de îngrijorat şi de indispus încât nu am vrut decât să-i aud vocea. Nu puteam să îi spun nimic deoarece mi-ar fi închis din prima secundă. După aflasem că mă sunase şi vorbise cu Jimin,acesta nestiind ca o sunasem,sigur mi-ar fi făcut o criză.
Nu o mai văzusem de ceva vreme. Mă evita şi pe mine şi pe Jimin. Până când într-o zi în pauza mare am văzut-o intrând în cantină cu Jennifer. O priveam încontinuu,nu mai eram atent la conversațiile dezbătute la masă. Doar o priveam,era mai frumoasă ca ultima dată. Mă prindea mai mare dragul când vedeam că îmi mai aruncă câte o privire fie ea si acida. Asta mă făcea să zâmbesc,dar zâmbetul îmi pieri când văd că un băiat se așezase la masa lor aceştia începând să râdă şi să zâmbească. O priveam dezamăgit şi simțeam cum sângele mi se înfierbântă in vene. Atunci m-am ridicat de la masă,scaunul trântindu-se şi căpătând întreaga atenție a cantinei. Ea se uita cu ochii mari la mine şi nu părea că ar înțelege de ce stau în picioare şi mă uit la ea. Obrajii i se înroşiseră. Îi mai aruncam o privire şi plecasem.
După ce ieșisem din cantină am mers pe terenul de baschet începând să lovesc cu mingea tot ce îmi ieșea în cale. Nu îmi plăcea să o văd cu niște prefăcuți care se uită doar la aspectul ei.
Dacă nu se întâmpla cel incident de la cantină atunci,poate acum era iubita mea. Ne înțelegeam atât de bine si aveam de gand sa o invit undeva unde sa ii fac propunerea de a ma accepta in viata ei. Băieții care ştiau de prietenia noastră credeau că suntem împreună. Chiar toată echipa credea că am o iubită,dar eu ca un prost a trebuit să neg. Şi ce era dacă ei credeau că am o iubită? Poate nu se ajungea aici.
Dădeam cu mingea în betonul de pe jos şi mingea îmi sărise în altă parte,făcându-mă să mă întorc şi să observ ființa care acum era cu mingea în mână.
Era ea care se apropia încet. Zâmbea. Îmi întinde mingea,o iau dar îi prind şi mâna trăgând-o în brațele mele şi strângând-o tare. Mingea se rostogolea departe de noi. O strâng şi încep să îi sărut locul de după ureche apoi şoptind:
-Nu mai face asta. Nu vreau să mai stau şi să te privesc fără să îți pot vorbi. Nu mai zâmbi ticăloşilor şi nu mă mai evita,ii şoptesc şi o las să plece.
Ea privea în jos şi apoi fugise spre ieșirea din teren:
-Iartă-mă!strig după ea.
O priveam până ieșise din raza mea vizuală.
După câteva minute în care stăteam cu ochii închiși pentru a-mi aminti clipele de mai devreme,pentru a părea mai reale,m-am ridicat şi am plecat la antrenamente.
Eram prost. Puteam sa o invit undeva sa clarificăm situatia,dar eu ca un disperat a trebuit sa o fac sa fuga. Uneori ma urăsc.
Nu îmi stătea gândul la fotbal.Îmi tot venea să ies de pe teren şi să merg să o caut. Mă distruge faptul că poate acum plânge şi eu nu sunt lângă ea. Privirea mea zbura spre marginea terenului deoarece ştiam că la un moment dat o voi vedea şi voi putea evada de aici. Jimin era şi eu destul de trist. Se înțelegea bine cu Alisha,chiar erau prieteni buni. Uneori mă gândeam cum ar fi să am concurență la inima ei.
Nu puteam să stau așa. Nu aveam nicio stare. Antrenorul țipă la mine din minut în minut până se enervase şi mă scoase din teren. Era mai grav faptul că îmi anunțase părinții că nu ştie ce am de nu pot sta concentrat.
Când am mers acasă părinții au început să îmi țină predici şi să mă certe.Eu mă gândeam doar prin ce cale să o fac să mă ierte că o e nervasem atât de mult încât ajunse la cabinet când într-un moment îmi venise ideea perfectă. Asta ar trebui să o facă să mă ierte.
Bună dragilor!Încep prin a vă mulțumi pentru tot.Sper să vă placă acest capitol.Am scris destul de mult,zic eu.Atunci ne vedem săptămâna viitoare!
