Semne mortale

Capitolul 1: Noi orizonturi

Capitolul 1: Noi orizonturi

     Driftul impresionant cu care sfârșesc cursa tocmai câștigată aduce un ropot de aplauze din partea privitorilor. Adrenalina ce îmi curge prin vene este mai cruntă ca o beție grea, amețindu-mă ușor, lent... letal și mă lasă ușor mahmură, înnebunită de senzația pe care o cunosc deja mai bine ca pe propiul suflet.

     Cu o mișcare grațioasă, menită să impresionează, mă dau jos rapid de pe motor și fac cu mâna publicului, zeflemitor. Înlătur casca de pe cap, lăsându-mi șuvițe de păr blond să zboare în adierea vântului ușor de toamnă. Asta este lumea mea, este drogul meu și una dintre puținele aroganțe cărora le permit să se strecoare în viața mea: trufia de a fi mereu cea dintâi.

     — Felicitări, Jennifer Reed! Conduci din ce în ce mai bine cu fiecare zi ce trece! Sunt mândru de tine, surioară! spune Matthew, aflat acum la o mică distanță în spatele meu.

     Mă întorc spre el și chipul său blând, alături de brațele deschise, mă întâmpină călduroase. Mă arunc fără vreo reținere la pieptul său masiv și îi inspir parfumul ce îmi aduce mereu aminte de momentele copilăriei noastre frumoase, în care el era mereu alături de mine, mă proteja, mă scotea din toate încurcăturile în care intram datorită teribilismului inocenței, luându-mi orice durere doar printr-o simplă îmbrățișare. Legătura puternică dintre noi este aproape palpabilă, reușind să-i surpindă pe toți ce ne înconjoară. Suntem parte din familia Reed și o știm și tratăm viața ca atare: ne avem numai pe noi, ne apărăm spatele și suntem în stare de orice pentru a ne atinge obiectivele, păstrăm mereu aparența unei perfecțiuni imposibile și arătăm minunat atunci când o facem.

     — Mulțumesc Matt!

     Înălțimea lui o depășește cu mult pe a mea, astfel îmbrățișarea fiind una protectoare și foarte comfortabilă. Îmi ridic privirea spre irișii săi verzi, care mă privesc cu o sclipire unică. Matthew Reed este un băiat frumos și sunt al naiba de mândră că îl pot numi fratele meu. Își folosește șarmul personal precum briciul și nu puține fete s-au lăsat prinse în mrejele sale.

     — Bluey iar a câștigat cursa!

     Râsul său colorat îmi provoacă și mie un zâmbet slab, ironic. Îl lovesc ușor în abdomen, fapt ce îl face să râdă și mai tare. Forța mea fizică este aproape nulă în fața sa. Îmi prinde câteva suvițe de păr între degete și trage ușor de ele. Adoră să mă tachineze!

      — Nu te mai încrunta atât la mine, draga mea Bluey, că vei face riduri, iar eu nu am timpul necesar de a sta să-ți caut medici esteticinei de la vârsta asta! Timpul e scurt, iar banii nu se fac singuri! spune, făcându-mi cu ochiul.

     Ochii mei albaștri, de un albastru-turquaz unic, mi-au definit și această poreclă enervantă. Mie mi se pare un nume mult mai potrivit pentru un cățel, dar pentru nimeni nu pare să conteze părerea mea. Mai ales ținând cont că fratele meu cel mare și autoritar, cu o influență puternică asupra celor din jurul său, mi-a pus-o, parcă din dorința de a-mi aminti că eu sunt cea mică și că am nevoie de protecția lui. Că eu sunt micuța Bluey și trebuie să fiu protejată cu orice preț.

     Să fie chiar așa? Cu certitudine că nu, deoarece mă pot autocaracteriza ca fiind o persoană foarte independentă social de mică, dar presupun că e frumos din partea mea să las o iluzia de inocență să mă înconjoare, măcar aparentă. Inocența întruchipată ce aleargă pe motor ca și cum ar fi fugărită de demonii Iadului, genial!

     — Nu îmi mai spune așa, Matthew!

     — Bine darling, nu o să o mai fac!

     Matt mă întoarce cu spatele la el, dându-mi drumul din îmbrățișarea sa caldă și mă conduce spre cele mai bune prietene ale mele, Aria și Samantha, pe care le și văd stând în așa zisele tribune, aclamându-mi câștigul, așa cum o fac mereu când particip în cadrul unei curse importante.