Semne mortale

Capitolul 5 "Cel mai dulce păcat"

Capitolul 5
Cel mai dulce păcat

De mică mi-am dorit libertate absolută: să nu depind de părinți, de dragoastea lor și să pot lua propile decizi. Mereu am visat să cresc și să devin o femeie de succes, o femeie demnă care să fie mândră de realizările sale.

Cum sunt acum? Sunt legată de un scaun, într-o încăpere goală și infectă, asteptându-mi sentința. Sforile groase cu are m-au legat la încheieturi îmi provocată răni adănci, sângele ce curge chinuitor de lent, pătându-le. Sigur va lăsa semn!

Ce mi-au făcut? Probabil m-au drogat, de aici explicându-se durerea îngrozitoare de cap. Camera parcă se învârte în jurul meu, iar stomacul îmi este prins în flăcarile iadului.

- Jennifer Dakota Reed, sau mai bine preferi Elaide Montena?

O voce necunoscută se aude în fundal sau așa cred. Cantitatea de prafuri inhalată îmi încecosează privirea, reușind să distind doar un trup lucrat al lui bărbat în negura camerei. Și de unde dracu știe el de Elaide?

- Cine ești?

Cu ultimele fărâme de putere din corpul meu slăbit găsesc puterea de a mă mișca haotic, încercând să îmi eliberez brațele și picioarele imobilizate. Proastă mișcare.

- Nât, nât, nât! Nu cred că ești în măsură să pui întrebări aici, querida.
Elaide, ești o femeie al naibi de greu de prins singură, știai asta?

- Ce vrei de la mine?

- Tu încă nu îmi raspunzi la întrebări, iar răbdarea mea are o limită! Uite, lasă-mă să mă prezint, eu sunt Alaric, încântat de cunoștință. De mult voiam să o cunosc pe fata care i-a cauzat atât de multă bătaie de cap lui Lucas!

Un râs sinistru îi scutură trupul, veninul cuvintelor sale tâșnind la suprafață. Și acesta e doar începutul!

- Sentimentul nu este reciproc! Văd că nu are tupeu să mă înfrunte, ci pune pe alții să îi facă treaba murdară. Decât drogată și legată de un scaun aveți curajul de a da ochii cu mine, dragilor?

- Te crezi cam atotputerică, querida. Ești doar o pustoaică plângăcioasă care s-a băgat într-un joc de oameni mari. Crezi că știi ce e aia suferință? Așteaptă doar. Ești un nimeni, este ca o bijuterie prețioasă: frumoasă, dar rece și goală, haină chiar.

Cu coada ochiului văd cum scoate o lamă din unul dintre buzunarele gecii sale de piele și se poziționată în fața mea, ca mai apoi să se aseze peste mine și să apropie lent lama de fața mea albă.

- Știi, dacă ne-am fi întâlnit în alte circumstanțe chiar te-aș fi încercat pentru o nopate, sunt sigur că faci minuni. Deși, nici acum nu e timpul pierdut.

Fără alt avertisment, cu ajutorul mâinii libere, mă impobilizează. Mă simt dezgustată de atingerea sa pe pielea abdomenului meu plat. Coboară, ajungând la linia blugilor, tăisul lamei lăsând o dâră roșiatică. Nu sunt fatele, dar sunt chinuitoare.

- Hai la joacă, îngeraș!

Lama rece alunecă peste trupul meu, peste inima mea, peste sufletul meu. Simt lacrimile în colțul ochiilor cum se zbat să-mi părăsească pleoapele.

- Nu o lăsa!

Aud vocea lui. A vechii mele iubiri, a noului meu coșmar. Pierd legătura cu realitatea, sângele proeminent acoperindu-mi suflarea.

Perspectiva lui Luke

Planul meu este unul simplu. Vreau să o aduc pe Jennifer la disperare, să îmi implore în genunchi mila. Am avut sentimente pentru femeia asta încă din prima zi în care am întâlnit-o, chiar aș fi fost dispus să renunț atunci la tot pentru ea, dar viața este o curvă și te lovește unde te doare mai tare.

Privesc spre ușa din spre care ar trebui să se audă țipetele sale de durele, în schimb, este liniște. Prea multă liniște.

Deschid încet ușa, iar imaginea ce se desfășoară în fața mea mă lasă rece. Alaric scrijeleste inconștient semne adânci pe suprafața corpului ei. Dar ea nu suferă, nu plânge, nu zbiară. Se zbate, pe cât de silențios posibil, să-și țină ochii deschiși. Tortură pură!

Momentul în care trupul ei a încetat să reacționeze mi-a tăiat suflarea.

- Nu o lăsa!

Îl înlătur de pe ea, aplicându-i câtiva pumni de toată frumusețea. Îl lovesc apoi în tot corpul, oprindu-mă doar atunci când cade inconștient la picioarele mele. De ce? Nu știu. Eu l-am pus să facă asta!

Mă îndrept spre Jennifer, care are ochii închiși, semn că a leșinat. O dezleg și o duc în una dintre camerele casei mele. O așez pe pat și îi privesc corpul inconștient plin de vânătăi și lovituri. Tăieturile sângerează proeminent, pătând așternuturile albe, imaculate ale patului.

Îmi aduce asta vreo satisfacție? Răspunsul, oricât aș încerca să mă mint singur, este nu. Fata asta încă mă domină! Oricât de hotărăt eram să o fac să sufere când a venit aici, acum parcă totul a devenit diferit.

Plin de inconștiență, aproape nu realizez cănd mă pun lângă ea în pat. Doar stau și o privesc și mă blestem în gând pentru proasta alegere făcută, dar inimi nu îi poți porunci. Sunt încă îndrăgostit de Jennifer!

Zori zile nu se lasă prea mult așteptați, deranjând somul fetei din dreapta mea. Încearcă să se foiască în pat, dar un geamăt de durere o aduce la realitate. Defapt, ne aduce pe ambii, deoarece eu doar stau și o privesc. Doamne ce aș vrea să îi pot infige un glonț în cap și să scap de toate sentimentele și bipolaritatea asta!

Probabil intențiile criminale, de supărare și frustrare, se citesc pe chipul meu deoarece îngheață pe loc. Și fără să vreau, o admir. Nu mulți sunt în stare să îmi țină piept, însă ea a rezistat cu stoicism. Până acum!

- Bună dimineața, rază de soare!

Surâsul ironic provocat de vorbele mele nu se lasă mult așteptat.

- Pe dracu!

- Fetele educate nu folosesc astfel de termeni, Jennifer!

- Să te ia naiba pe tine și pe tot neamul tău de frustrați! O să ardeți în iad! Du-te dracu!

- Mă duc, dar vei veni și tu cu mine, scorpie!

Îi prind chipul în mâini și o privesc fix în ochii. Mă aștept să-mi respingă atingerea, în schimb nici nu se clintește. Trasez cu vârful degetelor urmele vineții de sub ochii ei albaștrii. Un albastru atât de pur, încât e nedrept.

- Nu te las să dormi noapte, îngeraș?

- Nu ești centrul universului meu, Lucas! Nu totul se învârte în jurul tău!

- Dar se învârte in jurul lui Scott, corect?

Nu pot susține cu certitudine de unde a venit această replică.

- Te roade gelozia, hm? Recunoaște, te arde ca un acid faptul că nu ai fost tu primul, că nu tu mai ești stăpândul gândurilor mele!

Vorbele ei lovesc într-un punct sensibil al minții mele, dar nu arăt asta. Jocul ăsta se poate juca în doi!

- Ne tachinăm, ne rănim, ne distrugem reciproc. Pe noi de leagă amintiri toxice, dar sentimente pure, umbrite însă de trecut.

Și totuși ce s-ar întâmpla dacă aș săruta-o? Ar fi cel mai duce păcat?

După lupte seculare, după mii de cuvinte reformulate, schimbate și rescrise, am reușit să postez acest capitol. Nu pot spune de ce, dar mi-a fost foarte greu să scriu capitolul acesta. Totul începe să se complice, iar bipolatitatea lui Lucas parcă mă depășeste și pe mine câteodată. Nici el, nici eu, nici nimeni nu știe ce vrea el, de unde rezultă că ce urmează va fi total imprevizibil. Pentru toți!

Mulțumesc că încă citiți, în ciuda perioadei mari pe care vă fac să o așteptați după noile capitole. Știu, și mie îmi este silă de mine câteodată pentru delăsarea mea în ce privește scrisul, dar examenul îmi cam bate la ușă și am intrat în linie dreaptă. Succes celor cu bilingvele săptămâna viitoare! Să înceapă distracția.