Ganduri de miez de noapte

7

　Te-ntreb pe tine sa ma automotivez, ,,totul o sa fie bine, da?".

　Distrus, pierdut, speriat, am nevoie de un contact! Vreau oameni langa mine, sa-mi zica ,,totul va fi bine"!

　Insa nimeni nu e aici, nimeni nu a apucat sa faca langa mine prea multi purici. Cu sufletul distrus, ascuns intr-o carcasa anosta careia ii zic trup, ma prefac optimist cand in realitate sunt rupt... de sentimente, de durere si de tot ceea ce inseamna placere!

　Izgonit ca un animal in propriile mele memorii mi-am pierdut pana si cele mai mici vise iluzorii, nu mai am vatra, taram, casa sau costum. Stau ascuns intr-o pereche de zdrente vechi si rupte ce pot paria ca-s mai insufletite!

　Candva am cunoscut un tip, avea o fire plina de efervescenta desi nu era mereu ancorat in coerenta. Stima cu care a recunoscut realitatea m-a uluit, parea mai mult decat pregatit . ,,Eu am sa dorm sub un pod, voi fi un actor!"

　De ce el era asa stabil, nu labil, in visele sale iar eu inca ma pierd in idei neideale?

　Cand eram copil mi s-a zis ca visele devin realitate insa cand am crescut am aflat ca se pune praf de stele peste toate cele uitate, ca si visele desarte.

　,,Psihopatii fac lumea sa mearga mai departe!", mi-au strigat ei, asa ca eu de ce inca sunt aici si nu transced spre o noua lume prospera!?

　Am obosit, prea multe idei, prea putin timp, e greu sa fii un idealist nonconformist cand formele din jurul tau sunt asa adanc trasate in sangele neamurilor si cunostintelor ce nu te mai cunosc decat drept acel mic ghem de bucurie ce isi dorea doar o pisica.

　"Treziti-ma cand a venit viitorul!"