Ganduri de miez de noapte

10

　-Mami,spune-mi o poveste...

　-Ce poveste sa-ti zic draga mea?

　-Una reala!

　Aveam doar 6 ani dar inca imi amintesc perfect cum i-am cerut asta. Zambetul ei cald, buclele roscate ce ii cadeau pe umeri, ochii limpezi si plini de sinceritate... Da, ea era mama mea... Ea era ceea ce imi doresc sa fiu acum eu acum.

　-A fost candva ,acum mult, mult timp...

　-Am zis ca vreau una reala!

　-Nu te pot pacali niciodata, nu!

　-Niciodata!

　Eram asa mandra ca imi erai mama. Eram asa mandra ca eram fiica ta. Eram pur si simplu mandra ca eram eu.

　-Aici, adanc, ascunsa in pieptul tau sta ascunsa o petala unei flori de rai!

　Imi amintesc ca am tras de frumoasa mea bluza de pijama cu pisicute negre, ma lasasei sa mi-o aleg singura pentru ca eram fetita mare. Incercam sa vad petala.

　-Nu o poti gasi draga mea...

　-Dar vreau sa o vad! Ce culoare e? De la ce planta vine? Cum a ajuns acolo?

　-Tu ce culoare vrei sa fie?

　Am ramas pierduta gandind.

　-Vreau sa fie neagra! Neagra si pe margine sa fie alba!

　-De la ce floare sa vina?

　-Stii cum arata un mac?

　-Cred ca stiu dar aminteste-mi...

　-E cat mana mea si e rosu-rosu si... si... si in mijloc are niste petalute mici pictate in negru cu alb si miroase a vara!

　-Miroase a vara? Si vara a ce miroase?

　Radeai angelic cand ma intrebai.

　-Miroase precum un mac, fireste!

　Eram asa sigura de ceea ce ziceam atunci, acum nu ar mai fi asa.

　-Bun, ai in inimioara ta o petala mica si neagra de mac. Ea e acolo de cand ai venit din rai, de acolo vin toti copiii.

　-Dar nu trebuia sa fie alba?

　-Ba da, insa tu ai fost speciala. Inainte sa te lase la mine in brate, ingerii ti-au implinit o dorinta. Acea dorinta a ta a fost sa ajungi in Padurea de la Apus.

　-Ce e aia? Nu imi amintesc...

　-Erai prea mica . In Padurea de la Apus totul e special.  Acolo sunt zane verzi care au grija de flori si zane rosii care au grija de animale. In fiecare colt stau ascunsi licurici de vise si stele pline de idei care vorbesc cu zane de cristal si fluturi de matase.

　-Ce frumos pare acolo mami!

　-Cea mai frumoasa floare de acolo e macul, rosu cu negru, mare si parfumat cu iz de vara, el e slavit de toti locuitorii Padurii de la Apus . Tu aveai deja mica petala la tine asa ca maretul mac s-a supus tie si ti-a oferit intreaga padure.

　-Pai si unde e acum?

　-E ascunsa in frumoasa ta privire de smarald. Privirea ta, frumoasa mea fiica, e mai puternica decat ai crede, ea are calitatea de a incalzi si cea mai rece inima ce o priveste.

　-Si daca privirea mea va deveni si ea rece?

　Eram asa speriata si fascinata de vorbele ce-ti ieseau printre buzele frumos conturate.

　-Daca si ea va deveni rece, inseamna ca marea si frumoasa padure te-a aparat de un lucru rau iar tu ai reusit sa iesi cu bine.

　Si totusi... era atat adevar in ceea ce-mi povesteai!

　-Si sunt singura din lume cu... o petala?

　Ma apropiasem de tine, doream sa-ti intru in torace sa-ti caut petala ta, sa-ti vad culoarea si maretia ei... caci tu erai inegalabila!

　-Exista mai multi draga mea...

　Acum imi sopteai cuvintele, ma faceai partasa la un secret al universului tau frumos... imi era teama si sa respir in acea clipa... imi era teama ca eu, copil nestiutor, sa nu spulber petalele macului vietii tale.

　-Dar nu toti stiu ca au asa ceva cu ei... si nu toti au grija de darul lor special... ei sunt oameni rai, oameni carora, scumpa mea, nu trebuie sa le fii cunoscuta.

　Ma indoiam... cum putea cineva sa fie "un om lau" detinand o asa minune... eram fascinata...

　Dar din pacate oamenii meschini ne-au ajuns pe amandoua...

　-Inca iti tin minte vocea, atingerile si sarutarile calde, draga mama! Mormantul asta e prea rece pentru firea ta calda... petalele macului tau au fost atinse si ca mai mereu s-au innegrit si au cazut prematur! Speram sa stai mai mult cu mine insa nu a fost asa... te-ai indreptat prea rapid spre toamna, floare frumoasa cu unduiri de inger! Acum vantul bate tare si imi ingheata trupul pe sub palton... parul, rosu ca si frumoasa ta podoaba ce-ti incadra fiecare zambet afisat pe chipul alb,  imi e ravasit si plin de petale ale altor suflete scurse aici, in cimitirul acesta uitat de lume, iubire si speranta. Desi cred ca e ultimul mac ce-ti saruta prezenta, pentru el nu conteaza ca e toamna, stie ca iti placea toamna... l-am crescut in ghiveci la caldura inimii mele pentru a te bucura de o farama a verii la final... de toamna a universului tau... Scuze, zic una ca asta pentru ca, scumpa mama, privirea mea a ajuns rece... E timpul sa plec, te rog, ai tu grija de petala sufletului meu, cu fiecare pas spre viata, din pacate o las tot mai in urma. Sa fii fericita, frumoasa floare spulberata prea devreme!