Ganduri de miez de noapte

8

　Azi...sunt obosita. M-am saturat sa ma chinui sa inteleg "ceea ce inseamna". Azi pur si simplu am ales sa fiu eu! Si cu mana pe inima, a fost cea mai buna alegere!

　Imaginile iluzorii ale vietii mele efemere s-au sfaramat instant cand mi-au zarit adevaratul ego.

　In ce lume frumoasa traiesc si ce miseleste am ales sa ma ascund de ea!

　De sub perna mea in care am varsat sezonier lacrimi amare, rasar una cate una mici zane ale cristalelor! Ele vin din indepartata Eu, ce frumoase sunt!

　Pe sub pat mi se odihnesc neprihanite stele multicolore usor ciufulite.

　"De unde veniti voi?" Le-am intrebat uluita. "Noi suntem stele cazatoare, dar nu suntem de aici." Mi-au raspuns cu voci catifelate . "Venim din iad. Si el are un cer si el are stele cazatoare." Eram inmarmurita.

　In aceasta gradina a paganilor in care traiesc totul e asa frumos! Stele de iad, zane ale departatei Eu si paianjeni sclipitori ai uitatei mele parti sufletesti traiesc impreuna, intr-o amarata de camera.

　In purgatoriul ce-l numesc viata si in care cu totii ne ascundem nu sunt lucruri asa frumoase ca in micul ciob de eter ce-l tin pitit in torace.

　Daca altii ar sti ca-l adapostesc in mine ar veni sa-l fure, sa-l priveasca doar o singura data si sa-l vanda colectionarilor de vise desarte!

　Au avut si ei candva un ciob de eter in ei si cand se uneau precum fratii formau asa numitul "Orizont Eteric" de care imi povestea mama cand eram o mica samanta de suflet.

　Insa l-au vandut, s-au lasat prada uitarii si durerii atroce provocata de stramtoarea vietii si eu detin unul din putinele ramase. Il tin ascuns in mine si-l mangai cu fiecare gand ca nu cumva sa se simta singur si sa dispara.

　As fi distrusa daca as ramane fara el. Stiu prea bine ca odata cu el ar pleca tot ceea ce doar eu vad.

　Niciodata nu am dat o atentie atat de mare acestor lucruri, doar le-am tinut langa mine si le-am ingrijit pentru a nu ramane singura.

　Cea mai rea boala e singuratatea te roade incet din interior spre exterior dar nu trece de piele. Iti ramane in corp, ti se plimba prin vene si oase. Degeaba, odata bolnav incerci zadarnic sa te vindeci. Cu adevarat singur nu esti cand ramai fara altcineva, esti cand ramai fara tine!

　Eu sunt doar cu mine si cred ca ma instrainez tot mai mult de sinele acesta... Bine ca-s in mai multe exemplare. In noptile grele imi tin singura de urat vorbind cu alte eu si incalzindu-ne din lumina calda si comoda a comorii fiintei mele.

　Am auzit candva o legenda care spunea ca o fata a reusit sa stranga in ea suficiente parti ale "Orizontului Eteric" incat ea insasi era unul... oare e adevarata? Oare as putea sa ajung si eu asa?

　Diferenta intre mine si ea e ca eu port pecetea unicei mele fiinte, pe cand ea a fost suficient de altruista, masochista, incat sa poarte pecetea multor alte persoane... nu o sa ajung asemeni ei.

　Insa eu sunt doar... obosita . O sa las zanele sa-mi cante, stelele sa-mi inveleasca trupul infrigurat cu lumina lor, paianjenii sa-mi teasa noua rochie ce ma va face o parte a lumii lor pentru vecie si scumpul meu ciob de eter sa-mi vindece rand pe rand fiecare fisura sufleteasca.

　Cred...cred ca am obosit sa fiu singura...