Ganduri de miez de noapte

11

Unii m-ar striga nebun, alții m-ar intitula un adolescent zăpăcit, suflete trecătoare mi-ar spune... fulg de nea.Sunt un sărman fulg de nea de când am îndrăznit sa-ți privesc conturul reliefat între "dunele de zăpadă" ce ne-au acoperit lumea.

Zic "ne-au" căci, draga mea, avem o lume doar a noastră, o știi și tu mult prea bine. Acea lume creată de două priviri înfrigurate aruncate prin aburii cafelelor de dimineață luate în fugă de la bătrânul și croncănitorul aparat din stația de autobuz ce încearcă cu ultimele-i forțe să topească țurțurii formați din somn și frig ce se formează între minți și suflete în diminețile prea tinere.
Iernile mele erau o luptă, mă consideram un spartan în timp ce mă războiam cu gerul nemernic iubitor de chinuit trupuri prea crude sa-i răzbată pe străzi.

- De ce iarna asta ești așa vesel, drăguță? Ai găsit o crăiasă ce-ți mângâie inima, tinere?

Mă întreba bătrâna ce-mi vinde bilete și care mai mult hârâie decât vorbește de bătrânețe, frig si tutun. Poate ca are dreptate, mai mult ca sigur mi-am legat aproape in mod inconștient lumea de universul tău complex.

Îți privesc mereu urmele ce le lași in zăpadă și rămân marcat de mișcările tale, mișcări asemeni celei mai talentate balerine din lume. Tu, silifidă pierdută printre noi, nu ai tangențe cu acest dans al secolelor însă nu te văd în altă postură decât aceea de minunată ființă ce plonjează printre suflete rătăcite încălzindu-le cu simpla-i prezență.

Am ajuns inconștient dependent de tine. Azi zâmbetul tău de dimineață mi-a fost adresat în timp ce încercam să scutur un căscat înghețat de februarie. Câtă fericire mi-a invadat inima doar eu voi știi... însă cred că ai remarcat și tu o parte fie cât de mică din cauza zâmbetului tâmp ce l-am aruncat în speranța de a fi măcar un dram șarmant... cred că și fetele ce le-am întâlnit pe holuri mi-au simțit fericirea. Coboram scările și îmbrățișam fiecare fată ce mi se afișa in fața privirilor confundând-o cu tine, cu chipul tău angelic, cu firea ta perfect șlefuită. Găsesc un motiv de zâmbet în orice iar când îți întâlnesc privirea mă pierd complet în ea de parcă m-aș arunca în gol spre un lac limpede și cald.

Doar eu știu cât curaj i-a trebuit pierdutului de mine să-ți cumpere trandafiri și să ți-i dăruiască în acea zi de marți când îți uitase-i fularul și obrajii tăi erau roșii... fie de la florile mele, fie de la frigul ce-ți biciuia nemernic pielea-ți fina. Nu m-am putut abține, ți-am înfășurat stângaci gâtul cu fularul meu și am stat câteva secunde să realizez că aveai lacrimi de fericire în ochi în timp ce te afundai în materialul moale al fularului meu preferat... acum al tău.

Stăteam în maiou pe marginea geamului mic și anost al apartamentului meu înfrigurat și priveam spre blocul unde bănuiam ca locuiești. Cu părul ridicat din cauza frigului citeam în stele și vedeam iubirea ca pe un aspect nemărginit al vieții umane... însă cred că am reușit să-l deslușesc măcar puțin. Știu că e nevoie doar de un zâmbet să te îndrăgostești de ceva, știu că e nevoie doar de un "Bună!" să ajung definitiv să iubesc iarna asta cruntă ce mă răscolește alături de o răceală.
Cu fiecare zi e mai frig și îmi e mai somn în fiecare dimineață... așa că ieri... am întârziat și am pierdut întâlnirea matinală cu tine.

-A întrebat mai devreme o fată drăguțică de tine... fata aia cu care iți bei tu mereu cafeaua.

- Oh, dimpotrivă madame, e cea mai frumoasă femeie din lume! Elle fait de ma vie des cocottes en papier!°

Am strigat în timp ce-mi alergam autobuzul ca un descreierat, era frig de înghețau pietrele.

Zilele erau lungi căci nu erai lângă mine și minutele în care te zăream se evaporau în secunde...

Cu ochii ațintiți pe fereastră pictam tablouri iernatice în nuanțe spelbe când te-am văzut trecând pe stradă, mi-a căzut pensula din mâna și am avut tendința să-ți scot numele din plămâni însă nu am avut curaj. Oh, castitas lilium°, mi-am privit florile spânzurate-n vaza cea veche și mi-am amintit de parfumul fin al pielii tale ce răzbate printre rafalele de vânt rece, înghețat.

Voiam și încercam să-mi descopăr fericirea în pașii dansului tău frenetic și înghețat. M-ai disecat în sentimente atât de pline de însemnătate și culoare încât vedeam alb și negru în culori. Îți dai seama ce drum colorat aveam de când îmi părăseam apartamentul până în stație printre troienele multicolore ale minții mele îndrăgostite? Poate că nu...

Zăpada cădea încontinuu, nu-i păsa de sufletele amare ce se ascundeau de ea în disperare.

- Iar te-ai defectat bătrâne?

Aparatul ăsta de cafea își dădea în fața mea dramaticul final obștesc al anilor, când te-am auzit:

- Dacă dorești poți bea cu mine...

Fața ți s-a înroșit brusc când te-am privit ca pe o salvare de la moarte alături de magicu-ți termos plin de cafea, aproape nerecunoscându-te.

- Cred că ai febră, ești toată roșie...

Fața ta a devenit mai îmbujorată ca niciodată așa că te-ai ascuns până la marginea unei poziții ce-ți permitea să vezi de fularul ce ți-l dăruisem mai mult sau mai puțin planificat.

- Oh, încă îl porți, ce bine!

Am zâmbit la gândul că iți plăcea acel lucru al meu și ți-am scuturat puțină zăpadă de pe păr înainte să-ți las și fesul meu pentru a nu răci.

- Ne vedem și mâine, tot aici!

Am încercat să par interesant cât urcam în autobuzul meu însă m-am împiedicat și ultima ipostază în care m-ai văzut era aceea de om căzut la datorie. Măcar știu ca te-am amuzat, frumoasa mea floare de lotus, căci te-am zărit râzând ușor în stația ce o lăsam în urmă.

Toată ziua am stat cu mintea pierdută în acea scenă deplorabilă, sigur acum mă consideri un pierde-vară. Am vrut să plec pe jos dimineața următoare, îmi era prea rușine de tine însă gerul nu a ținut cu mine.

- Bună dimineața, salvatorul meu!

Mi-ai zis zâmbind în timp ce veneai spre mine cu un termos și două recipiente. Mi s-a umplut inima de bucurie și ochii cu lacrimi de fericire. Încă un pas și ai alunecat pe poleiul din dreptul băncii, singurul lucru care am apucat să-l fac a fost să mă pun în fața ta să-ți atenuez căderea.

- Se pare că sunt într-adevăr salvatorul tău.

Am rostit încă ținându-te în brațe, întinși, eu pe asfalt, tu pe mine. Îți măsuram ritmul cardiac privindu-te cum te rușinai și încercai să te ridici. Câteva zile nu mi-am spălat geaca in care rămăsese parfumul tău.

Am ajuns la concluzia că atunci când plouă îți speli sufletul și regretele, pe când, atunci când ninge faci rost de o inima pe care să o agăți lângă a ta. Acum sunt alături de tine, e seară și ne savurăm o cafea de ore întârziate iar tu îmi împărtășești ideile tale cu urme de ruj. Într-un sfârșit am înțeles că ingredientul secret al cafelei perfecte e femeia alături de care bei cafeaua. Te privesc fascinat cum miorlăi de somn în timp ce sorbi din cafea și te afunzi în fularul de la mine... te iubesc până peste cap.

De trei zile ninge încontinuu. Prea multe suflete oarbe de iubire și neprotejate de alte spirite calde au fost spulberate de crivățul iernii acesteia și s-au transformat în fulgi. Îți mulțumesc că m-ai apărat cu dragostea ta, frumoasa mea floare de iarna!

_____
°Ea a facut din viata mea ghemotiacecde hartie (fr.)
°Crin neprihanit (lat.)