Iubesc și sunt rănită

Capitolul 2- Aparențele înșeală

La spital

- Mă scuză-ţi unde este salonul domnului,aa Erik Wallt?

-Este la salonul 3, pe acolo şi după la stânga, îmi indică gestiguland cu mâinile.

-Mulţumesc, spun cu vocea tremurândă.

Ajung în sfârşit la salonul 3 şi văd mai multe asistente, dar primul lucru care-l fac este să privesc pe fereastră... De ce mă doare aşa de tare să-l văd bandajat pe o mare parte a corpului sau? Ţin aşa de mult la el încât să mi se frângă inima în mii de bucăţi? Şi întrebarea este cum a ajuns în starea asta.? Dar frică şi dezamăgirea mea este că s-ar fi putut să plece să mă caute pentru că nu i-am spus unde plec şi l-am ignorat. Se pare că... A fost numai vină mea.

Îmi şterg lacrimile care nu încetează să apară şi mă îndrept către un doctor de acolo.

-Domnule doctor, în ce stare este?

-Nu pot să va zic exact. Este într-o stare destul de gravă având în vedere că l-am operat. N-o să va mint, dar v-a stă foarte multe zile în spital, nu mai zic că atunci când va fi externat nu va putea face nimic şi v-a avea mereu pierderi de sânge.

-Eu... Eu.. Pot să întru doar puţin?

-Da, dar doar puţin.

-Va mulţumesc.

Mă îndrept uşor către uşa, tremurând şi întru fără a face multă gălăgie, mă apropii uşor de patul lui şi mă aşez. Era atât de palid, arată că un înger care vrea să plece dintre noi. Simţeam că se află în starea asta numai din vină mea, dar nu ştiu dacă voi putea să dau ochii cu el când se va trezi. Îi iau mâna în a mea şi timp de câteva minute mă uit la el, dar tentaţia mă face să nu mă pot abţine aşa că îi dau un sărut lung şi dulce. Dacă nu în realitate măcar acum să mă simtă aşa cum îl simţeam şi eu.

-Sper că te vei trezi curând, te vei face bine, şi vom pleca de aici, din acest spital.

Ies din camera şi aştept rezultate noi... Dar.. Nimic

*Peste 10 zile*

-Va rog să aveţi grijă la indicaţiile date, medicamente şi program, contează mult.

-Voi avea, mulţumesc.

Acasă

-Stai! Te ajut să te aşezi.

-Eu.. Ei bine, Skyler, nu trebuie să te învinovăţeşti. Tu nu ai făcut nimic.

-Dar eu..

-Nu! Atât a fost.

-Te duc în camera ta, nu uită la ora 22 vin să schimb acel bandaj. Te rog să te odihneşti.

-Aşa voi face.

-Voi pleca acum, m-am îndepărtat puţin de pat şi eram pregătită să plec dar ceva mă prinde strâns de mâna, şi în momentul ăla, mă cuprinde un fior pe şira spinării, nu mai zic că eram agitată.

-Mulţumesc, pentru tot, îmi zice încet, iar eu doar mă uit cu ochii mari la el, pentru mine şi atât îmi este de ajuns.

Îi zâmbesc, îmi da drumul la mâna şi plec din camera lui şi mă îndrept către a mea., gândindu-mă ce ciudat este să vorbesc cu el acum. Mi-a vorbit că şi cum am fi împreună. E atât de greu să-l privesc în ochi după cele întâmplate... Ştiam eu că aduc numai probleme. Am nevoie să mă descarc cuiva... Şi totuşi nu am cui... Sau... Defapt dacă-mi amintesc bine am numărul de telefon al lui Oliver, oare să-l sun pe el? Mmm, îl sun, doar pe el îl cunosc şi cu Giuli nu aş vrea să vorbesc, pentru că mi-ar ţine foarte multe predici şi discursuri şi eu am nevoie doar de suport emoţional.