Pain: Her (Harry Styles Fan Fiction)(Traducere)

Capitolul 1

"Beethoven a fost un om plin de suferinta si manie. A crescut intr-o casa distrusa cu un tata autoritar, copilaria lui a fost departe de fericire, si sa nu mai mentionez ca jumatate din viata lui a fost mut. Dar, a transformat durerea in muzica. A transformat durerea in ceva atat de fin si placut pentru urechi. Stiti ce a facut opera lui? Impactul pe care la avut asupra muzicii? Intunecate, si oarecum interzise, cheiile capodoperelor sale sunt induplicabile. Parerea mea exacta este, toata lumea a simtit durere inainte, nu?" Mr. Crossmen a intrebat, "Transformati durerea in ceva frumos. Desenati, scrieti un cantec, scrieti o poezie -- nu imi pasa. Spuneti ceea ce inima voastra, care a fost pe moarte, a spus, exprimati durerea pe care ati simtit-o cand ati fost raniti, sau tradati, sau chiar tristi. Nu va gandi la asta ca o tema, gandivit-va ca este o modalitate de a avea incredere in voi. Aveti incredere in voi suficent incat sa impartasiti ceea ce va fiert sangele si va ranit inima. Fiti sinceri. Nu va abtineti, scrieti fiecare amintire unica din durere, scrieti cu furie, daca doriti!" A strigat mergand printre banci ,"scrieti cu ura si detest!  Scrieti cu pasiune si dragoste, cu disperare si resentiment, astfel incat, atunci cand impartasiti cu clasa, sa simta durerea voastra. Lasati inima lor sa simta durere la fel cum a simtit si a voastra." A luat o gura de aer inainte sa scaneze elevii, rezemandu-se de birou si incrutisandu-si mainile si picioarele. "Fiti Beethoven." A spus pe un ton tacut. De indata ce cuvintele au scapt printre buzelel lui, clopotelul a sunat. "Vreau ca toata lumea sa faca ceasta tema pana vineri! O zi placuta!" A spus, ridicand vocea peste cele ale studentiilor care se pregateau sa plece.

"Domnisoara Core..." A spus cand am mers spre usa.

A fost lunga, chiar daca a fost doar a doua ora. Eram ocupata si o prelegere nu era pe ordinea mea de zi, nici nu am rabdare pentru asta.

"Da?" Cartile erau tinute strans in mainile mele in timp ce am mers incet in directia lui, oarecum nervoasa pentru ca aveam o idee depsre ceea ce vrea sa spuna, si eram ingrijorata ca s-ar putea intoarce in potriva mea si nu m-as putea descurca.

"O sa faci tema?" A intrebat cu multa curiozitate, in modul in care un un profesor doreste sa vada elevul sau straduindu-se la maxim.

"Nu." Am murmurat.

"Si de ce asta?" Si-a desfacut bratele mergand in jurul biroului pana la scaun, ridicandu-si pantalonii inainte sa se aseze confortabil, lasandu-se pe spate, incruntisandu-si bratele si prividnu-ma atent.

"Nu simt durere." Stiam ca mintind ar creea un nou set de intrebari, dar m-am gandit ca poate oferindu-i un rapsuns rapid si simplu l-ar face sa taca.

"Sigur ca simti." A insistat dand din cap, ca si cum era o presupunere precisa.

"Ba nu."

"Dar simti." A zambit, aplecnadu-se peste biroul de lemn.

"Nu, nu o fac." Am insistat, incercand din greu sa nu ridic vocea carte barbatul bagacios.

"Trage un scaun." A spus cu un zambet gratios pe fata.

"O sa intarzi la ora, Mr.Crossmen." M-am intors pe calcaie, pentru ca nu am rabdarea sa-l ascult vorbind.

"Voi fi rapid, iti voi da o scutire atunci cand am terminat." Am ezitat pentru un moment, stiind ce are de gand sa ma intrebe. Nu sunt in starea de spirt si nici nu vreau sa aud ce are de spus.

"Bine, ce zici sa stai aici," A spus aratand spre scaunul din fata. "O sa vorbesc, iar tu asculti? Suna bine?" Mi-am dat ochii peste cap si am decis sa fac ce spune, fara sa imi pese, ci mai degraba sa scap de asta mai repede. M-am asezat, inca tinand cartile strans in brate, mental dandu-mi ochii peste cap la cravata verde de prost gust. S-a lasat pe spate impotriva scaunului, odihnindu-si palmele pe birou in timp ce eu m-am gandit daca ar trebui sa ma ridic sa plec, sau nu.