O minte diabolică

Criminalule!

Am plecat de la secție direct la birou, anunțând dinainte întarzierea mea. Mă așez pe scaun și îmi sprijin capul în mâini, gândindu-mă că ceea ce am ales să fac, nu e corect față de dna Mercado. Sunt un criminal, la fel ca el.

Cufundat în gândurile mele, sunt întrerupt de colegul și amicul meu, Brian O'Conner.

Brian: Hei, ești ok?

Eu: Da. Mersi că mi-ai ținut locul.

Brian: E ok. E teribil ce s-a întâmplat.

Eu: Da. Mama ei e distrusă.

Brian: Da, îmi dau seama.

Eu: Mersi încă o dată. Rămân dator.

Brian: Oricând.

Am decis să mă mut pentru o perioadă de timp înpreună cu Jack. Ajuns acasă obosit, încerc să adorm. Chinuit de gândurile mele, într-un final am reușit să adorm.

E 4:59...m-am trezit și mă holbez la ceas. Îl aud pe Jack cotrobăind prin bucătărie. Mă dau jos din pat și merg spre baie.

Eu: Nu ai somn?

Jack: Nu. Tu?

Eu: Am avut niște coșmare groaznice. O văd încontinuu plină de sânge în cadă.

Jack mă privea ciudat.

Jack: Acum ești la fel de vinovat ca și mine. Sper că n-ai de gând să renunți.

Îi era frică să nu îl torn. Și mie îmi era frică de închisoare la fel de mult ca și lui.

L-am privit, am aprobat din cap și am intrat la baie.

Jack: Ai o vânătaie urâtă la ochi. Cum te-ai ales cu ea?

Zice el intrând în baie...

Eu: Un tip din parc...vroia un foc.

Jack: Chad? El a fost?

Eu: Da.

Jack: Ar trebuii să-i facem o vizită.

Eu: Nee.. Nu sunt genul de tip răzbunător. S-a întâmplat. Asta e. În plus, cred ca avem destule belele pe cap, cu siguranță nu mai avem nevoie de altele.

Jack: Ai dreptate. Mă simt ciudat uneori....

Spuse el, privindu-mă îngrijorat.

Eu: Adică?

Jack: Parcă înnebunesc... Mintea mea o ia razna. Mă gândesc la chestiile oribile pe care i le-am făcut lui Amber... Vreau să le fac și altor oameni.

Eu: Ești doar foarte stresat. Ai nevoie de odihnă.

Jack: Da. Ai dreptate.

M-am pregătit și am plecat spre birou. Din autobuz puteam zării pe unii stâlpi, afișe cu Amber. "A dispărut, cine a văzut-o este rugat să...." Totul era doar o minciună.

Ajuns la birou, am avut o vizită neașteptată.

Evelin: Domnule Cooper...

Eu: Mike, te rog.

Evelin: Mike, sunt Evelin Sunmers. Detectiv particular. Mă ocup de cazul tinerei Amber Mercado. Ai 5 minute libere?

Eu: Da, sigur.

Evelin: Aș vrea să vorbim puțin despre Amber.

Eu: Am zis tot ce era de zis la secție.

Evelin: Am înțeles. Totuși, vreau să-mi răspunzi sincer la ceva. Sinucidere sau crimă?

Eu: Sper că niciuna.

Evelin: Bun răspuns. Dar mă-ndoiesc. Mulțumesc pentru timpul acordat. În caz că îți mai amintești ceva, nu ezita să mă contactezi.

Întinzăndu-mi cartea ei de vizită și zâmbindu-mi ironic.

Eu: Așa am să fac.

Tipa asta pare foarte hotărâtă să afle adevărul, iar eu fac parte din acel adevăr.

M-am așezat la birou, când deodată primesc un mesaj pe telefon...."CRIMINALULE!" . Ceea ce m-a speriat foarte tare, e că mesajul era de la Amber.

Privesc în jur, mă ridic și merg la baie. Îl sun pe Jack.

Eu: Ce-i cu gluma asta proastă?!

Jack: Habar n-am despre ce vorbești.

Eu: Mi-ai trimis un mesaj de pe telefonul lui Amber.

Jack: Telefonul ei e descărcat. Nici nu l-am atins de câteva zile. Ești bine? Pari speriat.

Eu: Tu ce crezi?! Criminalule, asta scria în mesaj.

Jack: Ai spus cuiva secretul?

Eu: Nu! Cum aș putea să fac asta?!

Jack: Atunci calmează-te. Suntem în siguranță.

Eu: Ok. Ne vedem acasă.

Mă întorc înapoi la birou, încercând să mă liniștesc.
Iau telefonul și sun destinatarul mesajului...era închis.

După câteva ore mă întorc acasă. Obosit, mă arunc în pat.