O minte diabolică

Înmormântarea lui Amber Mercado

Am deschis brusc ochii. Privirea mea era ațintită pe tavanul alb. Arunc apoi o privire în jur.

Evelin: Hei! Te-ai trezit.

Eu: Sunt la spital?

Evelin: Da. Te-am găsit inconștient pe podea la tine în apartament. Ești rănit destul de grav la picior. Îți amintești ce s-a întâmplat?

Eu: Da. Am avut o mică discuție cu Jack, care nu s-a terminat prea ok.

Evelin: Te-a rănit destul de grav.

Eu: Putea să mă și omoare, dar nu a făcut-o. I-am spus că o să dau o declarație și o să spun adevărul despre Amber.

Evelin: Apropo de Amber. Corpul ei a fost găsit azi dimineață.

Eu: Poftim?!

Cum se putea așa ceva? Eu cu mâna mea am incinerat-o.

Evelin: Da. Săraca fată. Era mutilată. Abia am identificat-o. Măcar o să aibă parte de o înmormântare.

Eu: Când va fii înmormântarea?

Evelin: În după-masa asta.

Eu: Trebuie să merg și eu.

Evelin: Nu ai voie cel putin 12 ore să-ți miști piciorul.

Eu: Voi fi ok. Amber mi-a fost o prietenă bună. Trebuie să merg.

Nu puteam crede așa ceva. Amber a fost incinerată. Trebuia neapărat să ajung la înmormântare.

Evelin: Și doamna Mercado, mama lui Amber, a fost găsită moartă. A fost otrăvită. A fost destul de greu să-i contactăm celelalte rude. Majoritatea sunt plecate din țară.

Eu: Cum m-ai găsit?

Evelin: Te-am sunat. În dimineața asta aveam nevoie de aceea declarație.

Eu: Aa..da.

Evelin: Am văzut că nu răspunzi, am decis să-ți fac o vizită. Te-am găsit inconștient pe podea.

Eu: O să dau declarația aceea, dar trebuie să-mi promiți că o să ai grijă de tine. Jack te vrea moartă.

Evelin: Nu mă mir. Nu e primul psihopat care mă amenință. Dar trebuie să recunosc, Jack e bun.

Conversația noastră a fost întreruptă de dubiosul doctor Alan.

Alan: Mă scuzați. Pot să intru?

Evelin: Sigur. Eu am terminat. Să te faci repede bine, Mike.

Și mă sărută pe frunte, sub privirea ciudată a doctorului.

Evelin iasă pe ușă, apoi doctorul se apropie de mine.

Alan: Iubita ta?

Eu: O întrebare fără sens, nu crezi?

Alan: Mike, e clar că noi am început cu stângul.

Eu: Logic, din moment ce ai vrut să mă înnebunești cu tratamentul tău, pe motivul absurd că sufăr de vreo boală psihică.

Alan: Nu. Acele medicamente erau pentru a-ți suprima coșmarurile. Psihologul, Sarah O'Connor, mi-a povestit despre tine.

Eu: Nici nu vreau să aud. Vreau să plec acasă.

Alan: Ok. Spune-mi, cum te-ai ales cu rana asta la picior?

Eu: Un accident în bucătărie.

Alan: Ciudat.

Eu: Știu. Pot să plec acum?

Alan: Sigur. Vreau doar să-mi semnezi că ieși pe propia răspundere și ești liber să pleci.

Am semnat hârtiile și am părăsit spitalul. Am luat un taxi până acasă, piciorul rănit îmi îngreuna deplasarea.

După câteva ore am ajuns la înmormântarea doamnei Mercado și a ficei ei, Amber Mercado.

Evelin: Mike! Trebuia să fii la spital.

Eu: Sunt ok. Cine e tipul de lânga sicrie?

Evelin: Filip Mercado, fratele lui Amber. L-am găsit în Mexic. A plecat acum câțiva ani.

Eu: Foarte dureros pentru el, să își vadă sora și mama în sicrie.

Filip: Vă mulțumesc că ați venit în număr așa mare pentru a ne lua rămas bun de la mama și sora mea. Nu vă cunosc pe niciunul. Am fost plecat peste hotare foarte mult timp, departe de familie. Mi-am făcut o promisiune. Am să găsesc criminalul și am să fac dreptate. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Vă mulțumesc.

Evelin: Stai la rând prietene.

Șoptise ea, apoi uitându-se la mine râzând.

Eu: Unde a fost găsit cadavrul lui Amber?

Evelin: Într-o stație de metrou. De ce?

Eu: Mi se pare ciudat.

Evelin: Ce ți se pare ciudat?

Eu: Nimic. Vroiam să fac și eu pe detectivul.

Zic eu zâmbind

Evelin: Poți încerca. Ce-ți mai face piciorul?

Eu: E destul de ok. Mersi.

Evelin: Te duc acasă?

Eu: Nu, mai rămân puțin.

Evelin: Ok. Hei, mâine e Sâmbătă, poate ne vedem la o cafea.

Eu: Sigur.

Evelin: Super. Trebuie să plec. Pe mâine atunci.

Eu: Pe mâine.

Am rămas cu privirea ațintită spre mormântul lui Amber. Mă apropii apoi mă ghemuiesc lângă crucea ei.

Eu: Știu că e prea târziu acum. Îmi pare rău pentru că am luat parte la tot răul care ți-a fost provocat, îmi pare rău că am ascuns adevărul în tot acest timp.
Dacă aș fi putut să mă revanșez cumva, aș fi făcut-o. Odihnește-te în pace!

Mă simțeam oarecum mai ușurat, spunându-i acele cuvinte. Se înserase. Într-un final ajung în fața blocului. Când să intru în scară, un tip mă prinde pe la spate și-mi pune pistolul la tâmplă.

Filip: Ce legătură ai cu Amber?!

Eu: Eram prieteni buni.

Filip: Te-am văzut la mormântul ei, după ce toată lumea a plecat.

Eu: Mi-am luat rămas bun.

Filip: Sunt cu ochii pe tine. Fă un pas greșit și ești mort.

Apoi tipul dispare în noapte.