O minte diabolică

O viață zbuciumată

   E întuneric... Stau întins în pat și privesc tavanul întunecat. Mai arunc câte o privire ceasului de pe noptieră, care parcă stă pe loc. Bine că e weekend, altfel mai aveam o oră de holbat la tavan, până ce să plec la birou.

    Mă dau jos din pat și merg la baie. Mă privesc în oglindă și mă cert cu mine...ca în fiecare zi, de altfel. Îmi savurez cafeaua privind prin geamul bucătariei, copii care se joacă în parc. " Ce n-aș da să fiu iar copil" , gandesc eu cu voce tare, pierdându-mă în amintiriile copilăriei mele. Nu c-aș fii avut o copilarie fericită, dar măcar gândeam altfel. Deodată se aude un ciocănit puternic la ușă. Pun cana de cafea pe masă și cu ochii spre ușă mă gândesc dacă să răspund sau nu. Era propietarul apartamentului, nervos pentru că nu i-am plătit încă chiria. Decid să nu-i răspund.

Locuiesc într-o garsonieră undeva prin centrul orașului, ca să fiu mai aproape de servici. La 23 de ani lucrez la un birou in domeniul IT. Nu se plătește foarte bine, dar e o muncă pe care o fac cu drag.

În cele din urmă mă îmbrac și mă strecor prin scara blocului, fără să mă vadă propietarul. Ieșisem la o plimbare prin parcul cel mare din centru, la fel cum făceam în fiecare sâmbătă dimineața. Acopăr imediat gălăgia orașului, punându-mi căștile în urechi.

Chad: N-ai un foc?
Eu: Ba da.

Scot imediat bricheta din buzunar și i-o dau tipului cu piercing în sprânceană și tatuaj pe gât.

Chad: Cred că am să o păstrez eu. Te superi?!

Venind spre mine și lovindu-mă în piept. Privesc atent și-mi calculez șansele. 4 contra 1...nici o șansă.

Eu: Nu, poți să o păstrezi.

Și dau să plec.

Chad: Hei...am nevoie și de țigările tale.
Eu: Hai încearcă să le iei!

Poate nu a fost cel mai inteligent răspuns. În secundele următoare eram întins pe asfalt, cu fața plină de sânge, fără bani, fără țigări.

Chad: În fiecare zi voi fii aici, daca vrei să-ți ceri scuze că te-ai pus cu mine.

Zise tipul, îndepărtându-se rapid.

Eu: Am să țin minte asta!