O minte diabolică

Respirația Diavolului

Odată cu ivirea zorilor, au venit și răspunsurile. Un gardian se apropie de celulă și deschide ușa.

Gardianul: Ești așteptat sus.

Urcăm sus. Acolo era Evelin.

Evelin: Hei. Cum ți-ai petrecut noaptea?

Eu: ...

Evelin: Mda...Ești liber să pleci, deocamdată.

Mă îndrept spre ieșire.

Evelin: Sper că o să stai departe de belele.

Eu: Sper și eu.

Zic eu fără să o privesc, ieșind nervos pe ușă.

Singura persoană în care aveam încredere, nu era de partea mea.

Mă simțeam singur, abandonat...eram pe cont propiu. Cu toate acestea nu aveam puterea să recunosc adevărul.

M-am întors acasă, un loc pustiu, bântuit de teamă și singurătate.

În următoarele câteva zile am început să caut informații. L.C.A, literele de pe pistolul lui Jack, încă nu însemnau nimic pentru mine, însă am început să fac legătura dintre seringa găsită în dormitorul meu și coșmarele mele. Mi-a fost injectat un ser care-mi provoca coșmarele și de asemenea și halucinații.

Până la urmă, Amber poate nu e reală, e doar mintea mea, invadată de acel ser. Nu puteam fi sigur, până nu-l întrebam pe doctorul Alan, așa că m-am hotărât să-i fac o vizită la miezul nopții.

I-am găsit adresa pe internet. Mi-am pus o cagulă pe cap și am intrat pe geamul din spate.

Ajung în bucătărie, iau un cuțit din sertar și când mă întorc el era în tocul ușii cu o crosă de golf în mână.

Alan: Lasă cuțitul jos.

Eu: Mă așteptai?

Alan: Am auzit un zgomot. Ești amator.

Și se aruncă asupra mea cu crosa. Mă feresc și îl înjunghii în umăr. Scapă crosa și cade la pământ.

Eu: Și tu ești amator.

Zic eu, îndepărtând crosa de el.

Alan: Banii sunt în sertarul noptierei mele. I-ai și pleacă.

Eu: Nu vreau bani.

Alan: Atunci ce vrei?

Eu: Pe tine. Viața ta.

Alan: Nu înțeleg. Cu ce ți-am greșit?

Eu: Indirect vorbind, mi-ai distrus viața.

Alan: Cine ești?

Zise el în lacrimi.

Eu: Coșmarul tău. Uite cum facem. Te las să trăiești dacă îmi dai niște răspunsuri.

Alan: Orice.

Eu: Ce legătură ai cu Jack Mayers?

La auzul numelui, mă ațintise cu privirea. Îmi dau jos cagula.

Eu: Sper că asta nu va afecta târgul nostru.

Alan: Trebuia să fii închis.

Eu: Am fost.

Alan: Mă voi asigura că vei ajunge din nou acolo.

Iau cuțitul și îl înfig din nou în rana de pe umăr. Îl răsucesc puțin, spre agonia doctorului Alan.

Eu: Asta dacă vei mai fii în viață.

Îl înjunghii și în picior apoi îl leg de un scaun.

Eu: Ce legătură ai Jack? E Amber Mercado moartă?

La fiecare întrebare îi dădeam câte un pumn.

Eu: Ce ser mi-a fost injectat? Ce înseamna L.C.A. ?

Scuipase sânge apoi mă privea râzând.

Alan: Nu o să aflii niciodată. Mă poți omorâ. Răspunsurile vor merge cu mine-n mormânt.

Mă îndepărtez puțin de el și zăresc pe perete un tablou.

Eu: E familia ta?

Alan: Nici măcar să nu atingi acel tablou.

Eu: Poate nu o să aflu răspunsurile și nici nu voi găsii alinarea în moartea ta, dar cu siguranță, atunci când o voi tortura pe fata ta, îmi va face mare plăcere.

Alan: N-ai cum să pui mâna pe ea. Nu o cunoști.

Eu: Spre dezamăgirea ta, ne cunoaștem. E farmacistă. Locuiește la 3 străzi distanță de locul de muncă. O cheamă Anna. Corectează-mă dacă greșesc.

Alan: Ai probleme mintale grave. Te pot ajuta.

Eu: Ajută-mă cu răspunsuri.

Alan: Nu știu despre ce vorbești.

Iau cuțitul și-l înfig în tabloul de pe perete, apoi îl privec turbat și țip la el.

Eu: E ca și moartă!!!

Apoi mă îndrept spre ușă.

Alan: Stai! Îți spun adevărul. Ai fost drogat, nu injectat. Seringa și semnele de pe mâini erau doar piste false. Respirația Diavolului...așa se numește drogul.

Eu: Cum am fost drogat, dacă nu mi l-au injectat? L-am fumat în timp ce dormeam sau l-am tras pe nas în timp ce sforăiam?!! Nu are sens ce spui.

Alan: Stai! E adevărat ce spun. Respirația Diavolului este cel mai puternic și mai periculos drog din lume. E de ajuns să-l suflii către cineva și aceea persoană să-l inspire. Acesta provoacă halucinații puternice, coșmare, dureri puternice de cap, amețeli, stări de panică.

Eu: De ce-mi face Jack asta? După atâtea prin câte am trecut pentru el, ascunzând adevărul.

Alan: Eu...

Eu: Spune-mi!

În secunda următoare, am auzit ușa de la intrare trântindu-se puternic, apoi o voce cunoscută.

Jack: Alan!

Am reușit să ies pe geamul pe care am intrat și să alerg cât mai departe.

Jack: Alan! Ești ok?!

Alan: Nenorocitul!!! M-a înjunghiat.