O minte diabolică

M-am îndrăgostit!

Eram la cafeanea împreună cu Evelin Summers, detectivul care căuta criminalul lui Amber Mercado.

Ne-am așezat la masă și am comandat câte o cafea.

Evelin: Cât de apropiat ești de Jack?

Eu: Parcă nu erai în timpul serviciului.

Evelin: Câteva întrebări. Promit că o să schimbăm subiectul după.

Eu: Suntem prieteni buni. Ne știm de mici copii.

Evelin: E agresiv? Consumă droguri, alcool?

Eu: Nu, nu și nu.

Evelin: Care crezi că a fost motivul pentru care s-au certat, rezultând dispariția fetei?

Eu: Nu știu. Ceva banal. Ei se certau destul de des.

Nu erau răspunsurile pe care le aștepta să le audă, punându-și mâiniile în cap, suspinând adânc.

Eu: Ești un detectiv bun. O să rezolvi cazul ăsta.

Evelin: Am o promisiune de ținut.

Eu: Ce promisiune?

Evelin: Am avut o soră mai mare. La câteva zile după ce am împlinit 18 ani, ea a fost ucisă într-un mod oribil de iubitul ei. A murit la 25 de ani. Nu l-au acuzat din lipsă de probe. Eram foarte apropiate și mi-am revenit foarte greu după moartea ei. În ziua în care au înmormântat-o, m-am așezat lânga mormântul ei și i-am făcut două promisiuni. Prima a fost că îl voi face pe iubitul ei să plătească pentru ce a făcut, iar a doua că nu voi mai lăsa nici o fată să aibă soarta ei. Așa am devenit detectiv.

Eu: Îmi pare rău să aud asta. Acum înțeleg de ce ești așa atașată de acest caz.

Evelin: Criminalii trebuie să plătească. I-aș omorâ cu mâna mea dacă aș putea....iar Jack....o să-l distrug cănd voi avea destule probe împotriva lui.

Fata asta începea să mă sperie. Mă sperie mai tare faptul că în cele din urmă, va afla adevărul.

Eu: Sunt curios. Cum ai reușit după atâția ani să aduni probe împotriva iubitului surorii tale.

Evelin: Nu am adunat probe. Nu a fost condamnat. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, dacă mă înțelegi.

Eu: L-ai omorât?

Evelin: Hai să schimbăm subiectul. Povestește-mi despre tine.

Nu o credeam în stare pe Evelin să ucidă pe cineva. Pare o fire calmă, ochii ei frumoși radiau căldură, chipul angelic pare atât de...copilăros. Era cu adevărat o femeie frumoasă.

Eu: Nimic interesant despre mine. M-am mutat cu Jack pentru că nu mi-am mai plătit chiria la fostul apartament, sunt o fire retrasă, îmi place să ascult muzică în timp ce mă plimb prin parc.

Evelin: Împreună cu iubita ta?

Eu: Singur. Nu am iubită. Ne-am despărțit de aproape 1 an.

Evelin: Hmmm....

Eu: Pot să-ți spun cum o cheamă dacă vrei. E teafără. Nu i-am făcut nimic. 

Râzând și privind-o cu încredere.

Evelin: Stai liniștit. Am încredere în tine.

Zise ea, sorbind din cafea, apoi continuă.

Evelin: Încă mai țineți legătura?

Eu: Nu. Are pe altcineva.

Evelin: Atunci de unde știi că e teafără?

Eu: Lucrează la covrigăria din colț. O văd zilnic.

Evelin: Nu mă așteptam la asta.

Izbucniind în râs.

Eu: Dar tu? Ai iubit?

Evelin: Nu.

Eu: Păi cum așa?

Evelin: Citisem într-o dimineață un mesaj de la el. Era ceva de genu:

"Nu mai pot continua așa. Ești prea obsedată de munca ta. Nu ai timp pentru noi. Îmi pare rău. Adio!"

Eu: Nu-mi vine să cred!

Am exclamat eu mirat.

Evelin: Ce?!

Eu: O fată așa frumoasă și deșteaptă ca tine, să fie părăsită de un oarecare tip.

Evelin: Te dai cumva la mine?

Întreabă ea mirată.

Nu știam ce să răspund. Mă blocasem. Adevărul era că îmi plăcea mult. Văzând că nu-i dau nici un răspuns, îmi zice.

Evelin: Am să le iau ca pe niște complimente.... Și nu era un oarecare tip. Era un bărbat inteligent, care își trăia viața. Era manager la o firmă de auto.

Eu: Te întâlnești doar cu altfel de tipi?

Evelin: M-am întâlnit și cu tine.

Eu: Mă refeream la o întâlnire adevărată....și da, vreau să te invit la o cină romantică.

Am zis eu hotărât înainte să mă blocheze din nou cu întrebările ei.

Evelin: Mă mai gândesc. Sunt destul de ocupată acum.

Eu: Te înțeleg.

Evelin: S-a făcut târziu. Ar trebuii să plec.

În compania ei, orele au trecut ușor, ultimul autobuz plecând de mult.

Eu: Am pierdut ultimul autobuz.

Evelin: Stai liniștit. Sunt cu mașina. Te duc eu dacă vrei.

Eu: Dacă nu te deranjează, ar fii super.

După ceva timp, am ajuns în fața blocului.

Eu: Ce căutai în stația de autobuz, dacă erai cu mașina?

Evelin: Noapte bună, Mike.

Îmi spuse ea, zâmbindu-mi fermecător.

Eu: Noapte bună, Evelin.

Am ajuns în apartament. Liniștea apăsătoare și sumbră nu mai conta. Mintea mea era în altă parte. M-am îndrăgostit.