Căutând agonia în infern

capitolul 9

•Perspectiva lui Juliene•
Simt că mă sufoc de plâns în timp ce Luke îmi mângâie capul părintește.Infernul mi se simte dezlănțuit în bătăile inimii.Imediat cum am bătut la ușă el a ieșit tot într-un suflet și nu mi-a cerut nicio explicație.Este bun în a nu pune întrebări atunci când nu trebuie.Christian a exagerat.Dar nu gelozia lui m-a deranjat.Poate chiar o mică părticică din mine se bucura că el era protector și posesiv asupra mea.Ce m-a devastat a fost neîncrederea pe care o are pentru mine,chiar dacă știe că îi sunt devotată.Luke m-a primit cu brațele deschise fără să mă silească să scot o singură silabă printre buze.Știe cum reactionez eu când plâng.Întotdeauna se întâmplă la fel.Prima oară m-a văzut într-o astfel de situație când părinții mă certaseră pentru ceva ce nu făcusem.Gâtul începe să mă sufoce,aerul devenindu-mi toxic.Plânsul meu a fost descoperit mai târziu ca fiind parte a depresiilor de care sufeream.Dar Luke a înțeles asta și mi-a stat loial,fără să-mi zică că sunt o ciudată sau un copil mic și plângăcios.Mereu avea un zâmbet copilăresc,însă azi nu am reușit să îl văd,deoarece în timp ce la lacrimile mele secau nu mi-am dat seama când am și ațipit.Nu am simțit nimic.Goliciunea și pustietatea îmi devastau sufletul,până să adorm și să nu mai știu de firea mea.Nu am avut un somn tocmai neanimat.Ațipirea neanunțată mi-a zguduit simțurile,dar printre valurile de durere s-au auzit firavele cuvinte,abia șoptit:
-Te iubesc,Juliene.Îmi pare atât de rău.
După aceste cuvinte totul începe să devină pașnic.Agitația ia sfârșit și simt cum liniștea somnului dulce mă poartă pe brațele sale.
Fără să fiu trezită de un sunet anume deschid ochii încet și încerc să mă acomodez cu lumina slabă din cameră care îmi gâdila pleoapele.Privirea mi se împletește cu nuanța caldă de căprui ce sclipește lin în ochii iubitului meu.Când privesc pentru o secundă în jur observ că suntem din nou în camera noastră.Sper că nu sunt somnambulă.La gândul acesta un zâmbet timid îmi înflorește pe chip.Am mai observat și poziția în care mă aflu,lucru la care nu mă așteptam:Christian stă cu spatele sprijinit de tăblia patului,în timp ce eu mă aflu în brațele sale,iar el descrie cercuri line pe încheietura mea.Își mută mâna pe capul meu și începe să îmi mângâie părul și să inspire mirosul pe care îl emană parul meu.
-Bună,spune cu o voce timidă.
-Hei,îi răspund cu o voce blândă.
-Ești bine?
-Da,îi răspund abia suflat.
-Începuseși la un moment dat să te lupți să ieși din propriul corp.
Strâmbându-mă ușor,încep să vorbesc,și simt cum ochii încep să mă înțepe din nou:
-Ascultă,Christian,îmi pare atât de râu.Nu am vrut să fug de tine sau să te rănesc,dar..
Nu apuc să termin propoziția.Christian îmi ia în stăpânire,blând și totuși forțat și posesiv,buzele.Îmi cuprinde fața în căușul palmelor.Ah cât mă liniștește asta.Își mișcă ușor buzele peste ale mele,parcă cerând permisiune.Îmi deschid buzele și îl las să ia în stăpânire gura mea.Începe să cerceteze cu limba fiecare colțisor,iar fiecare dram de control îmi scapă printre degete.La rândul meu îi apuc fața în mâini și încep să îi trag cu dinții de buza inferioară,moment îm care printre dinți îi scapă un geamăt.Își mută o mână pe capul meu și începe să îmi împingă capul spre el,mârâind parcă de dorință.O mână îmi pornește în părul său des,iar degetele celeilalte mâini încep să exploreze pe sub tricoul său spatele musculos,care acum este tot încordat din cauza atingerii mele.Îmi înfig unghiile în spatele său scoțând încă un geamăt animalic neantipicat de el printre dinți.Se retrage pentru a lua o gură de aer și mă lipește la loc la pieptul său.
-Iubito,îmi pare atât de rău.Și înainte să zici ceva lasă-mă pe mine să îmi cer scuze.Când l-am văzut pe Jamie sângele meu fierbea.Știam că tu nu ai de ce să te apropii de el.Tu nu ești genul de pipiță cu care umblă,însă atunci când el și-a făcut apariția de după ușa gelozia nu mi-a mai încăput sub piele.M-am aprins atât de tare încât am vrut să șterg pereții cu el.Însă furia mea a sărit incontrolabil asupra ta.Îmi pare atât de rău că te-am rănit și te-am speriat.Niciodată nu aș ridica mâna asupra unei femei,mai ales asupra ta,asupra iubitei mele pentru care chiar aș lua bătaie.Mă înțelegi?mă întreabă cu urme de îngrijorare în glasul său.
-Desigur,îi spun și îi zămbesc dulce.
Să crezi înseamnă să vezi dar, de cele de mai multe ori, cele mai reale lucruri din lume sunt acelea pe care nu le poţi vedea.
Așa cum iubirea,încrederea,afecțiunea și atenția nu se văd,ci doar se simt,făcându-te să te simți special.Așa mă simt în momentul în care Christian mă strânge la pieptul său și îmi depunde un sărut pe frunte,făcându-mă să simt iubită și în siguranță.

___________________________________Bună,dragilor!Îmi cer scuze pentru acest capitol mai scurt însă vreau să pregătesc ceva mai mult amuzament în următorul și cum au venit sărbătorile,mi-a fost puțin mai greu cu timpul.
Vreau să scriu și un capitol legat de Crăciun,dar dacă nu apuc să îl postez până se termină zilele dedicate acestuia voiam să vă urez tuturor un Crăciun cât mai frumos și plin de dragoste,bucurii și voie bună alături de prieteni,dar și de familie.
Este prima carte pe care o public și vreau să vă mulțumesc din suflet celor care o citiți.Îmi faceți zilele mai însorite și voi sunteți cei care îmi creați imboldul și dorința de a scrie.
Chiar aș vrea să aud și opiniile voastre despre cum mă descurc până aici,având în vedere că sunt începătoare.:D
Vă mulțumesc încă o dată pentru că îmi citiți cartea😊