Căutând agonia în infern

Capitolul 28

•Perspectiva naratoarei•
Cu mașinile gonind periculos ținute într-un control încordat toți cei 3 masculi se dau de ceasul morții cum să ajungă mai repede.
Colton,pentru a fi sigur că va ajunge cu un as în mânecă în Italia,își scoate telefonul și apelează în liniște pe cineva.Telefonul bipăie de două ori înaintea ca persoana de la celălat capăt al firului să răspundă:
-Ryan.
-Am nevoie de ajutor.
-Colton?Așteaptă puțin.
Pașii apăsați și scurți se aud cu ecou pe fundal în timp ce bărbatul se scuză.
-Eram într-o ședință.Cu ce te pot ajuta?
-O fată a fost răpită din casa mea.Numai o singură persoană știe de casa aceea înafară de tine,tata și prietenul meu care este cu mine.
-Simon s-a pus iar pe copt planuri malefice?nu i-au fiert creierii încă?
-Se pare că nu.Marea noastră problemă e că de data asta a atacat o persoană complet nevinovată.
-Mi-a mâncat ficații copilul ăsta.
-Ce i-aș fi făcut eu cunoștință creierului său cu un glonte.
-Numai tu? trimite-mi o poză cu fata sau date de înregistrare și îți voi spune în cel mult o oră dacă este aici.
-Mulțumesc,Ryan.
Colton își îndreaptă din nou atenția spre drumul întunecat.Șoseaua șerpuită pare nesfârșită acum când el este copleșit de îngrijorare.Numai lui putea să i se întâmple asta.
Christian,presupusul iubit al femeii,are chipul ca de lut,nelipsit de cutele de pe frunte care îi trădează îngrijorarea.Temerile îi modelează sufletul,controlându-l exact ca pe o marionetă.
De asta el a decis să stea departe de acele sentimente care îi creșteau cantitatea de dopamină și pe lângă fluturii din stomac îi dădeau senzații de neliniște când persoana iubită nu era lângă el.Simțea că pierdea controlul situației.Nu-i plăcea.
O grămadă de sentimente îi brăzdaseră chipul de când venise:deznădejde,furie,teroare,îngrijorare,dar și iubirea și speranța nețărmuite pe care le-a simțit când a auzit că ea este bine.
Încă nu i se dezvăluise faptul că fusese împușcată.Probabil și-ar lua câmpii și ar face țăndări orice i-ar ieși în cale.
După un timp,când aceștia erau la granița Italiei,telefonul lui Colton sparge liniștea apăsătoare:
-Colton,îndreaptă-te imediat spre Paris.Plăcuțele mașinii de care mi-ai zis nu îi aparțin.Proprietarul a sunat azi la poliție că i-au fost furate numerele.Am găsit scrna excrocheriei pe o cameră de luat vederi de la un magazin din apropiere și i-am văzut pe indivizi.Acum se îndreaptă spre Paris.Când aflu locația exactă unde se află te voi suna.
-Futu-i.Mulțumesc,Ryan.
-Oricând.Acum mă duc să îmi termin conferința.Simt deja privirile arzătoare ale tipilor de după ușă.Să nu cumva să mă deoache de la atâtea cuvinte frumoase la adresa mea.Ne auzim mai târziu.
Colton întoarce rapid mașina și părăsesc granița.Nenorociții.Simon Bennette este fiul fratelui tatălui său.De când s-a născut a provocat tuturor numai probleme.Mereu a încercat și încă încearcă să ajungă în vârful ierarhiei,însă deocamdată se află sub povara numelui verișorului său Colton.Se știe că este sub papuc și mereu a simțit asta din plin.De când a murit Julie și mama sa,tatăl său alături de Ryan fuseseră singurii care l-au ridicat de la pământ.
"Curajos nu este cel care nu cunoaște teama,ci acela care și-o învinge".Acest citat îi descria cel mai bine copilăria.Vorbele tatălui său care îl cita mereu pe Nelson Mandela îi inundă și acum sufletul cu amintiri.Cât de devastați fuseseră când cele mai importante femei din viața lor i-au lăsat deodată singuri pe lume.A avut credința că ele sunt într-un loc mai bun în timp ce își vărsa sufletul în lacrimi pe mormintele lor goale.Trupurile le-au fost carbonizate când mașina a luat foc așa că singurele lui amintiri sunt cele petrecute înaintea accidentului.Surioara lui avea atunci 2 ani.Tot un zâmbet de copil.Brunețică și cu ochii ca două smaralde emana căldură numai din priviri.Fuseseră la un control periodic pentru micuța păpușă,numai ele două.Plecaseră tefere și nevătămate.Însă nu s-au mai întors înapoi.În timp ce rulează nebunește pe drumul singuratic își aduce aminte cum îi bâlbâia numele la început.Încercările ei de a pronunța corect și râsetele celor doi frățiori îi încălzește sufletul,îi înmoaie toți mușchii și totuși îl lasă rece.Chiar și acum îi este dor de ea.De ele.De tot ce au însemnat ele pentru el.