Căutând agonia în infern

Capitolul 17

•Perspectiva lui Juliene•
Intru cu baricada în spatele meu,având în vedere tensiunea palpabilă dintre cei doi masculi alfa din spatele meu.Am gândit cumva că o să fie o noapte lungă?Bine am făcut.Unde mergeam trebuia să dau de unul sau de celălat:ca niciodată până acum,trupa de șoc a băieților noștri stăteau numai cu ochii pe mine.De ce?E o discuție interesantă rău.Christian i-a dus cu zăhărelul pe micuții noștri parteneri și le-a spus că mă simt puțin rău,că mă clatin pe picioare și că îmi e frică să nu cad.Stai ce?Siameze cumva și eu nu știam?Nu am zis niciodată asta.
Băieții au prins repede mesajul și nu m-au scăpat din priviri.Abia atunci am observat că iubitul meu este de negăsit.Mă amestec prin mulțime,dar ia-l de unde nu-i.Simt cum teama îmi încețoșeză rațiunea și încep să dau frenetic din mâini prin mulțime pentru a-mi face loc și a-l găsi.
Totul este în zadar.Lumea se oprește din ce face numai pentru a se holba la ceva ce eu nu pot să văd din cauza lor.Zumzăielile se fac din ce în ce mai sonore.Îmi fac loc printre ei și ajung la o scenă care pare scoasă din jocul Mortal Kombat:Hope,care avea mâna în părul roșcatei de mai devreme o trage brusc de cap și o dă cu capul de masă,măturând tot în drumul său.Bună mișcare,fato!Sunt foarte sigură că roșcata și-a băgat nasul unde nu-i fierbe oala și a călcat-o pe bătături  pentru că altfel micuța tigroaică ar fi stat la locul ei fără nici cea mai mică dorință de încăierare.Probabil s-a atins de ce este al ei,iar acum își marchează din nou teritoriul.
Travis stă pe canapea ușor palid la față.Așa-ți trebuie și ție,nemernicule!Trebuie să mă asigur că dacă Travis nu pleacă cu un ochi vânăt înapoi în cameră din cauza lui Hope,atunci va fi din cauza mea.Hope o trage din nou în sus și îi șterge o palmă de obraz,înroșind zona impactului.Am văzut-o mai devreme pe micuța Mary Poppins dându-se și pe lângă Christian,dar acesta i-a făcut vânt,ușor înspăimântată după privirea pe care i-am aruncat-o.
După ce roșcata rămâne aprope inconștientă,o apuc ușor pe Hope de braț.Aceasta tresare la atingerea mea însă se lasă moale când mă vede.O cuprind de talie și o trag afară.Probabil picioarele sale sunt ca de gelatină.Aproape că o târăsc din mulțimea care este mult prea curioasă.Îi fac semn din privire lui Flame iar aceasta strigă cu putere:
-Haideți lume,deja vă este somn?Nici bunica nu stă așa țepeni ca voi.
Sarcasmul nu o părăsește la nicio oră.Asta m-a scos acum din încurcătură.
Ajung cu Hope afară dar nu rezistă mult după care o simt cum se lasă cu toată greutatea în mâinile mele,căzând inconștientă.Jamie apare în fugă din spatele ușilor și o ia pe sus precum o mireasă.Respiră neregulat,probabil îngrozit de fața lui Hope care devine din ce în ce mai palidă.Ce nu știe el defapt este povestea acestei micuțe luptătoare:Hope a fost mereu o fire sensibilă,dar arată asta doar în jurul persoanelor dragi.Niciodată nu lasă garda jos.Încă de când am fost amândouă găsite cu probleme la tiroidă,eu cu un nodul iar ea cu sensibilitate mărită,am trecut prin iad și înapoi până să ne dăm seama cum să o controlăm.Flame și Hailey au fost aprope însă aproape făceau de fiecare dată câte un micuț  atac de cord când vedeau reacțiile.Noi două ne-am obișnuit să ne ajutăm una pe alta în situații de genul ăsta.Viața nu ne-a ajutat mai deloc:mai întâi a fost familia,probleme care ne afectau și ne făceau să cedăm nervos,ceruri și țipete la ordinea zilei,vorbe urâte aruncate printre dinți,cercurile în care ne învârteam,și chiar băieții de care ne îndrăgostim și începem să suferim când vedem cum pot fi ei câteodată.Dar am călcat pe teren minat și până la urmă am găsit cum să le controlăm.
I-am făcut semn să o așeze ușor pe iarbă,abia acum observând că în fața noastră este un mic petic de iarbă umedă.
-Ajută-mă să îi restabilim circulația,spun hotărâtă.După câte am văzut este o cameră de odihnă înăuntru.Vre-o cale de a ajunge acolo?întreb cu o convingere de neclintit.
-Este o ușă în spate.Haide,vino după mine.
Afirm din cap și îl urmez prin întunericul obscur de afară.Îi calc pașii pe cărarea asfaltată strâmb și o curbă ne conduce în spatele clădirii unde văd o ușă și o bandă magnetică lângă.
-Juliene.În buzunarul sacoului meu este cartela.Ia-o și deschide ușa.
Bag mâna în locul indicat și scot obiectul magic care deschide ușa.Ce Sesam deschide-te,ce abra cadabra.Ușa se descuie automat,un beculeț verde pulsând slab după ce am trecut granița dintre aerul ușor răcoros de afară și căldura moleșitoare din încăpere.
Jamie dă cu cotul în perete până găsește orbește un punct de unde aprinde lumina.Camera este una destul de drăguță,chiar dacă este aproape goală.Un pat tronează pe peretele din stânga intrării care vine din încăperea zguduită de muzică,o canapea și două fotolii crem îl acompaniază pe peretele opus,o altă ușa care probabil duce spre o baie și o masă din sticlă care tronează în mijloc,umplând spațiul dintre piesele se mobilier.
Hope respiră brusc și îl scoate pe Jamie din reveria momentului,eu fiind deja cu garda sus.Mă vede și își înlănțuie alarmant  degetele cu ale mele,după care îi șoptesc loniștitor:
-Sunt aici,Hope.Stai liniștită.
Mă uit spre chipul înspăimântat al lui Jamie care pare chinuit de de demonii interiori.
-Uite,Jamie.Trebuie să mă duc să mă asigur că toată lumea este în siguranță iar parașuta roșcată își ia zborul.Hope este trează și conștientă,pentru că am prins-o și nu s-a lovit la cap.Te rog să îi dai puțină apă și pe urmă ai putea să o scoți la o mică plimbare,dar nu departe de aici pentru că nu rezistă.Eu mă duc,dar voi reveni.Te descurci?
-Da,șoptește acesta și își ferește privirea de a mea;probabil nu vrea să îmi dau seama că s-a speriat și arată ca și cum ar fi văzut fantome.Fața sa a căpătat o nuanță albicioasă care nu prevestește bune.Of,băieții ăștia.
-Hey,Jamie,uită-te la mine.
Mă apropii de el și îi prind chipul între palmele mele încinse,reușind să îi îndrept atenția asupra mea.Ochii săi erau ușor umezi semn că lacrimi își puteau face apariția în orice moment.Strânge din maxilar atât de tare încât dinții scrâncesc sub presiunea ce-i înverșunează.S-a speriat rău de tot.Eu am mai fost prezentă la astfel de atacuri,chiar am fost victimă,dar el probabil nu a mai trecut prin asta și îl văd îngrozit.Schițez un zâmbet înțelegator și sincer și îl iau în brațe.Acesta mă apucă strâns între brațele sale bine formate și îi simt corpul vibrând semn că s-ar putea să înceapă să plângă.Îl mângâi ușor pe păr și îi șoptesc,pentru a se liniști iar eu să pot pleca în căutarea lui Christian.
-Hei,totul e okey.Hope nu are nevoie decât de susținere morală.Chiar dacă nu pare,ceea ce a văzut a afectat-o foarte tare.Stai la căpătâiul ei iar eu voi reveni.Te poți descurca sau vrei să stau eu cu ea și te duci tu să îl cauți pe Christian?
-Mă voi duce eu după el.Nu știu cum să reacționez dacă i se face iarăși rău.Probabil eu o să leșin înainte ca ea să se clatine pe picioare,chicotește Jamie.
Se pare că nimeni nu este așa cum pare.Chiar dacă părea un nesimțit,Jamie are sentimente ce îl sperie până și pe el.
-Okey.Te simți mai bine?
-Da,sunt mai bine.M-mulțumesc,spune grăbit.
-Pentru puțin.Acum fugi după Christian pentru că nu l-am văzut pe nicăieri,iar dacă dau de roșcata de mai devreme îi fac bilet de trimitere direct la urgențe și n-are decât să stea în comă după,pufăi nemulțumită.
-În regulă,spuse aceata chicotind.
Își dă sacoul jos și mi-l așează pe umeri.Îi zâmbesc recunoscătoare,având în vedere că afară nu este chiar atât de cald iar pielea mea s-a răcit din cauza drumul pe care l-am parcurs până aici.Trece cartela prin banda magnetică și astfel se face nevăzut în balamucul ce tineri conduși de bunăstarea alcoolului.
-Juliene,murmură Hope din pat.
-Hope.Ai nevoie de apă?
Bruneta firavă din patul meu înclină ușor din cap în semn că da iar eu mă duc țintă spre ușa care credeam eu că duce spre baie.Am avut dreptate.Zăresc un pahar pe micuțul raft de deasupra chiuvetei,iar după ce îl clătesc las puțină apă să curgă și îi umplu paharul.Tatăl meu avea obiceiul de a spune că apa de munte e cea mai sănătoasă,chiar și de la chiuvetă.Multe s-au întâmplat înainte ca cele două ființe care m-au crescut să se despartă.Familia mea este o poveste care se poate spune numai dacă ai făcut parte din ea.Dar acum trebuie să o susțin pe Hope,nu să mă plâng.
Mă întorc în cameră și o văd că stă în capul oaselor și se joacă cu tivul rochiei,îndoindu-l între degetele sale.
-Uite,spun și îi întind paharul de apă.
Știu că este mai bine pentru că și eu am trecut prin asta.
-Vrei să ieșim să luăm puțin aer?
-Sigur,spusese bruneta zâmbind după ce golește paharul.
Îi așez sacoul lui Jamie pe umeri,dar nu înainte se a scoate o dublură a cartelei de acces pe care am simțit-o în buzunar încă de când mi-am îndesat mâinile întâmplator acolo.Ieșim în întunericimea de afară și ne îndreptăm cu pași lenți spre cealaltă intrare,simțindu-ne în largul nostru în întunericul umbrit ce ne înconjura pe poteca laterală.
-Hope,știu că nu e chiar timpul potrivit,dar ești bine?Vrei să îl gonesc pe Travis de aici?o întreb cu o urmă de îngrijorare în glas.
-Nu,Jules.E okey.Dacă el asta vrea,asta va avea.Eu nu mă voi băga.Voi lupta pentru ceea ce îmi doresc și ce îmi aparține,numai după ce voi aduna bucățile de demnitate pierdute în seara asta,spuse oftând.
-Ești sigură?o întreb cu speranță în glas?
-Da,spuse printr-un oftat.Probabil idioata aia a dispărut așa că ce zici să ne întoarcem înapoi la paranghelia cât toate zilele?spune aceasta râzând.
-Sigur,spun și bufnim amândouă în râs.
Pătrundem din nou în salonul aglomerat și ne facem loc ajungând lângă grupul nostru care stătea împrăștiat la masă fiecare cu gândul în altă parte,probabil îngrijorați.
-Cum dispar eu,cum se sparge gașca și vă trece cheful spune Hope râzând.
-Oh Doamne,Hope,chițăie Travis iar eu sar ca arsă de acolo în lateral când îl văd că se îndreaptă spre noi.
Acesta o cuprinde într-o îmbrățișare strânsă pentru a se asigura că Hope nu se va îndepărta.
-Îmi pare atât de rău.Te-am căutat peste tot.Unde ai fost?Ești bine?Ai avut cumva al atac?spune acesta pe nerăsuflate.
Micuța Hope rămâne înghețată când își dă seama că Travis o cunoaște atât de bine și că în privirea lui se citește sinceritate.
-Mă dusesem pe canapea doar pentru că parașuta aceea îmi spusese că ești acolo,iar când te căutam ca disperatul nenorocita s-a aruncat pe mine văzând că nu sunt atentă.A profitat de prostia mea și aproape că m-a sufocat naibii,spune Travis în timp ce se uită în ochii lui Hope.
Văd că ceilalți s-au retras așa că mă fac nevăzută prin amalgamul de oameni.Acordurile melodiei Take your time a lui Sam Hunt începe să-mi încețoșeze gândurile și nu îmi dau seama când Luck apare în fața mea și face o plecăciune în fața mea și îmi spune:
-Îmi acordați acest dans,frumoasă domnișoară?
-Ar fi păcat să nu o fac,spun și îmi așez mâna în palma sa.
Luck își așează ușor mâna în jurul taliei mele și mă conduce pe ringul de dans.Începem să ne legănăm alene,dar abia după câteva mișcări îmi dau seama că noi suntem înafara ritmului.
-Luck?Știi că noi dansăm exact pe lângă,nu-i așa?chicotesc la urechea lui.
-Îți mai aduci aminte cum dansam când eram mici,și de fiecare dată erai încordată pentru că îți era frică să nu mă calci sau să te împiedici?Este exact la fel.Noi avem propriul nostru ritm.
Își amintește fiecare lucru micuț pe care l-am făcut împreună.Îmi dau seama că șiroaie de lacrimi își fac simțită prezența abia atunci când deschid ochii.Fuseseră închiși.Mâna mea dreaptă este peste a lui în timp ce stânga lenevește pe omoplatul său,strângând apoi materialul sacoului în pumn.
-Juliene,nu plânge,spuse acesta chicotind.Vremuri bune,nu-i așa?
-Bineînțeles,spun,și îmi retrag mâna din a sa și îi strâng trupul într-o îmbrățișare.Mă mir cum de ți-ai adus aminte,spun râzând.Am făcut o grămadă de prostii,iar când dansam cu obișnuiai să mă lași să mă urc peste picioarele tale iar tu dansau pentru amândoi.
-Doar așa aveai mai multă încredere în tine.
Capul meu se odihnește pe umărul lui până în momentul când văd în depărtare ceva care de data asta îmi desprinde șuvoiul de lacrimi amenințător.Mă departez ușor de Luck ca să mă poată învârti iar în momentul când vrea să mă răsucească apuc marginea brelocuri de la mașină și le trag afară fără ca el să vadă asta.Melodia se termină repede,dar parcă timpul se mișcă cu încetinitorul.Sângele îmi fierbe în vine și simt cum o amețeală îmi copleșește vederea.Îi mulțumesc lui Luck pentru dans și mă îndrept aproape alergând spre ușă.Scena pe care am văzut-o mi se derulează neîncetat în fața ochilor făcându-mă să gem de durere.
Ajung în viteză lângă mașini și mă urc val vârtej în cea care și-a declanșat încuietorile la semnalul cheii.Îmi arunc tocurile din picioare și demarez în trombă din locul în care eram.Nu știu pe unde o iau sau pe unde am venit.Am foat legată la ochi.Dar nu îmi pasă.Lacrimile îmi inundă privirea iar corpul îmi este zguduit de spasme.Scena mi se derulează la foc continuu în fața ochilor:Christian,lipit de o blondă strălucitoare,oferindu-i un pupic pe obraz de zici că era meduză,dar nu orice blondă ci chiar aceea cu care se afișase pe primele pagini ale revistelor când eu eram să-mi rup gâtul pe stradă.Încerc să îmi îndepărtez aceste imagini din minte însă destinul nu ține cu mine și cu o privire de stai-să-vezi-ce-ți-fac mă strâmb la acul chilometrajului care indica 100 la oră.După ce schimb în viteza a 6 a apăs pedala de accelerație până la podea,viteza crescând nebunește.Noroc cu tatăl meu că iubește viteza.Pe asta sigur de la el am luat-o.Strada pe care merg este goală și dreaptă,permițându-mi să mă dezlănțui.Am zis că poate a fost o greșeală,poate a fost o aberație scormonită de paparazi,că poate sunt eu prea posesivă sau că sunt eu prea exagerată în gândire însă asta le întrece pe toate.După spectacolul dat de Travis,nu pot să înțeleg cum s-a gândit măcar,cum i-a trecut prin minte să o aducă la aniversarea mea.Era de un infinit de ori mai bine să nu facă nimic,să nu îmi ofere atenție sau chiar să se despartă de mine drept și cinstit decât să mă umilească în halul ăsta.
Privesc puțin în dreapta și abia atunci recunosc meleagurile pe care mă aflu.Am fost în tabără cu Hope pe aici și recunosc prea bine dealul din fața mea.Dacă nu ai știi ce se ascunde după ai spune că este doar o groapă.Scad treptat din viteză și fac o întoarcere în drift perfectă,oprindu-mă fix lângă iarba acoperită de stratul subțire de cristale albe sclipitoare,pura și neatinsa nea.Scot cheile din contact și după ce mă încalț cu pantofii,încui mașina și plec spre minunăția care se ascunde sub atenta veghe a dealului ce îi îmbrățișează și adâncimile.Este exact așa cum mi-l aduc aminte,poate chiar mai frumos sub cerul înstelat:rotundă întindere de apă este înconjurată de felinare,un pod își afundă picioarele în apa sa chiar în fața ochilor mei,iar micuțul strat de zăpadă face întinderea mirobolantă să asemene cu una scoasă dintr-un basm.Lumina difuză a felinarelor mă conduc spre micuțul pod unde picioarele îmi cedează și pot plânge în liniște.