Căutând agonia în infern

Capitolul 23

•Perspectiva lui Juliene•
Baladele cântate de fiicele regelui codru ne îndulcește auzul și ne rărește somnul.
Toți ne-am trezit cu o poftă de viață interminabilă așa că am decis să o luăm la pas spre hotel cât băieții încă sunt bine dispuși.
-Haideți să jucăm fazan,propune Flame strivind verdeața sub presiunea pașilor săi săltăreți.
-Hai să nu,îi răspunde Max râzând.Mai rămâne să ne spui să ne luăm de mânuțe,sa facem un cerc și după să cântăm oda bucuriei.
-Răutăciosule,îi răspunde Flame resemnată.
-Dar totuși ideea cu cercul e notabilă,spune Luck dându-i apă la moară.
-Uite vezi?
-Dar nu este adevărat!Este amuzant!
-Ba nu!
-Ba da!
-Ei haideți,doar nu o să faceți așa tot drumul,nu-i așa?întreb eu cu speranță în glas.
-Ei ba da,uite așa o să fac,răspunde Flame aproape scoțând aburi de nas.
-Oh chiar așa?Flame iubito ai să te plictisești,îi răspunde Max amuzat.
-Lasă dragule că o să mă distrezi tu.Doar ăsta e rostul tău aici,nu?De-asta ești aici.
-Ooo ce maxim ți-ai luat,se aude corul format de vocile noastre.
-Nu iubito,nu vrea să-ți fur meseria,îi răspunde Max la fel de acid.
-Meserie?Tu ești singurul reprezentat al acestei clase,dragule.
-Știu sigur că nu ne-am căsătorit,tu nu îmi porți numele deci el nu are cum să existe acolo.
-Dar nu mă refeream la mine iubire.
-Puteam să jur că am auzit "eu".
-Sigur că l-ai auzit.Despre tine este vorba.
-Deci nu renunți la numele meu.Înteleg că vrei să-mi fi nevastă dar mai ușor că abia suntem în pădure.Mai este până în cameră.Sau tu ești cumva genul mai sălbatic?Nu am nimic împotrivă.
-Iubitule,singura căreia o să i-o dai în pădure este mâna ta.Mă mir cum de nu s-a rupt încă,săraca.Norocul tău că Juliene și Christian dormeau ieri că altfel îi surzeai cu gemetele tale cât am fost eu plecată din cort.
-Iubito,singurele gemete care se auzeau era ale tale.
Și uite așa au făcut tot drumul până la hotel.Noi ne-am îndepărtat ușor și i-am lăsat în lumea lor.
-Hei,voi sunteți atenți?strigă Flame fără gând de resemnare.
-Sigur,la orice altceva înafară de voi.Mișcați-vă,le spune Derek peste umăr.
Ora 8 ne-a prins în fața ușilor glisante ale hotelului.
-Deci,să ne organizăm.Pe la 12,după ce mâncăm,putem pleca?întreabă Jace după ce ne-am adunat toți într-un șir indian începând să intrăm în hotel.
-Așa rămâne,spun întinzându-mă peste umărul lui Christian și îmi rezum bărbia.
-Bau!
Acel "bau" aproape că mi-a mutat inima.Un țipăt scurt și ascuțit îmi părăsește gâtul iar în secunda doi mă aflu la pieptul lui Christian.
-Zici că sunteți la nuntă la felul cum intrați.Eu sunt preotul cumva?spune Jamie râzând în fața noastră.
-Nu,tu ești omul care aruncă cu bomboane și spală covoarele.Doamne,Jamie,n-ai minte,m-ai speriat!îi răspund arțăgoasă.
-Scuze,scuze,nu-i vina mea că voi nu m-ați văzut și erați prea atrași de "nunta" voastră.
-Nici să nu te aud!
Ia stai o secundă.
-Christian?
-Da iubito?îmi răspunde întorcându-și chipul spre al meu și privindu-mă cu căldură.
-Helen și Ryan unde stau?
-În același oraș cu noi,prințesă.Cred că am uitat să-ți spun.Helen este pictoriță,iar ea și Ryan lucrează împreună.Ryan o reprezintă și îi găsește mereu oportunități să îi valorizeze cât mai mult și mai bine lucrările.
-Oo.Înțeleg.
-Ah bine că mi-ai adus aminte.
Ridic o sprânceană,intrigată de replica lui.Își pune mâna în buzunarul de la spate și scoate o bucată de hârtie împăturită.
-A spus că nu s-a putut abține,chicotește acesta.
Despăturesc hârtia iar ce găsesc înăuntru mă face să mă uit de două ori înainte să îmi dau seama despre ce e vorba:sunt schițate două persoane care se țin strâns în brațe.
Persoanei din stânga firele lungi și ușor cârlionțate de păr îi acoperă blajin fața iar celei din stânga părul des și ciufulit îi scoate în relief rotunjimea feței.
Câteva fire îi pică de asemenea pe frunte.Amândoi zâmbesc iar printre ei se zăresc două fire.Aura relaxată a celor doi îți emană o stare de bine,de comfort sufletesc.
Aceștia suntem Christian și cu mine,ieri,în cort.Desenul este îngrijit și emană căldură sufletească.
-Wow.
Doar atât reușesc să spun.
-Exact.O voi înrăma și va rămâne amintirea noastră pentru împlinirea celor 22 de ani.
Fața mi se îmbujorează ușor.Îmi depune un sărut pe fruntea încinsă și o pornim spre camere.
La ora 12 toată lumea își aranjează bagajele în cele patru mașini de afară.Pe două dintre ele nu le-am folosit în seara în care am sărbătorit ziua mea deci au pornit puțin mai greu.
Aducându-mi aminte de seara aceea privesc inelul care strălucește puternic pe degetul meu.
Un fior îmi traversează șira spinării și îmi încălzește corpul când îmi aduc aminte cuvintele sale:"Aceasta reprezintă promisiunea noastră că tu îmi vei aparține,că atât sufletul cât și trupul tău vor alcătui viitoarea mea soție."
-Jules,ce faci,visezi cu ochii deschiși?nici nu am observat când Hope a apărut lângă mine.Sau te pomenești că ai uitat drumul înapoi spre casă?
-În niciun caz,știu drumul ca-n palmă.
-Atunci ce mai aștepți?Hai să pornim.
-Oh,deci tot cu mine mergi.
-Doar nu vrei să vărs din două în două secunde,nu-i așa?
-Sigur că nu.Hai să mergem.
-Băieți,suntem gata?
-Desigur.Dar lipsește cineva,spune Derek căutând ceva din priviri.Unde este Jules?
-Aici sunt,țip din interiorul mașinii și îmi dezvăluiesc jumătatea superioară a corpului pe geam.Doar nu credeați că scăpați așa ușor de mine!
-Sigur că nu.Doar spune-mi că ești prea obosită să conduci,te rog.
-Înseamnă că nu mă cunoști destul.
-Oh ba da.Tocmai de-aia zic că nu trebuie să te urci la volan.
-Misiune imposibilă.Mergem?
-Suntem gata?
-Absolut!Să-i dăm drumul.
În secunda doi,după o pornire perfectă pedala accelerației atinge podeaua.Adrenalia îmi zvâcnește în vene și îmi dă o senzație de siguranță pe care nu o să găsesc nicăieri altundeva.
Și acum țineți-vă bine băieți,vin curbele!