Prolog

1.7K 70 0
                                    

Mă gândesc de ceva timp cam cum ar suna povestea vieţii mele rezumată la câteva cuvinte. Ar fi ciudat, poate de neimaginat. Nu toţi oamenii cred ceva dacă nu au avut contact cu elemente din acel ceva. Ca de exemplu, ce părere aveţi dacă v-aş spune că există morţi-vii? Cred că mă consideraţi nebună. Şi eu aş face-o dacă nu aş fi cunoscut asemenea persoane.Ei bine, că tot veni vorba de un rezumat al vieţii mele, îl aveţi aici.


M-am născut la vârsta de 21 de ani şi spun asta din cauză că de atunci simt că trăiesc. Până atunci eram doar o altă persoană ce umbrea pământul. Atunci l-am cunoscut pe el, persoana care mi-a dat lumea peste cap şi a scos defectele şi calităţiile (mai puţine fie vorba între noi) la iveală din interior ce aşteptau un impuls. Din nou mă pierd în detalii, un mic defect de al meu. Am zis rezumat, iar eu fac povestire. Revenim...


Pe vremea aceia încă era luptător, e adevărat că luptele la care participa erau ilegale, dar tot lupte, nu? Eu aveam să aflu asta mai târziu, dar nu m-a deranjat... Până la un moment dat. Eram deja împreună de ceva vreme, mi-a promis că se lasă de lupte pentru că ştia că sufăr în tăcere din cauza rănilor fizice şi psihice provocate de acest sport, chiar stil de viaţă. M-a minţit, asta am aflat când am fost contactată că a decedat în timpul unui meci.Era unica mea iubire, marea dragoste, fără el eram convinsă că nu mai pot trăi. Conchid că am murit tot la 21 de ani.


Au trecut 3 ani. Am fost răpită de o grupare de tipi super periculoasă, traficanţi de droguri, pot spune şi arme. Ceea ce era terifiant, era modul în care trata datornicii. Credeam că am ajuns acolo din cauza fratelui meu pe care îl suspectam ca fiind consumator de droguri, dar mă înşelasem. Am fost chinuită până când adjunctul celui mai periculos din ei m-a văzut. În acel moment totul a luat o întorsătură drastică, eram fericită şi supărată în acelaşi timp, aflasem multe informaţii preţioase şi mi-am găsit salvarea, dar în acelaşi timp condamnarea la moarte.


Evenimentul mult aştetat de toţi, acel uriaş trafic planificat meticulos se dovedea a fi o mare capcană pentru cei buni, a cărui urmare era biruinţa răului. Cele ce s-au întâmplat mai departe cred că necesită amănunte, aşa că vă voi povesti detaliat totul, de când am început să trăiesc. 


FightingUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum