Fighting

4. Griji

Cele ce s-au întâmplat în următoarele două săptămâni nu necesită o povestire prea amănunţită, aşa că vă voi relata doar cele mai importante întâmplări. Nu ştiu dacă v-aţi dat seama sau nu că evit subiectul Damian, nu mă opresc deloc asupra a ceea ce se întâmplă între noi, a ceea ce facem când suntem împreună, pentru că nu facem nimic special. În plus, nu îmi găsesc cuvintele pentru a descrie această relaţionare, acest tumult de sentimente ce mă cuprind la simpla auzire a numelui său.

Ştiam că ceea ce simt eu se numeşte dragoste, dar nu vroiam să o recunosc nici bătută! Aşa am păţit într-o dimineaţă când eram pe cale să plec de acasă. Derek avea chef de glume proaste, eu nu aveam nervi de nimeni şi nimic. Trec pe lângă el, se uită lung la mine şi îmi spune:

-Iar te duci la întâlnire cu viitorul meu cumnat?

-Încetează... Şti bine că suntem doar prieteni! 

-Ba nu, ţie îţi place de el! Îl iubeşti, dacă stau mai bine să te analizez!

Mă enervez şi îi sar în spate, mă prind bine de gâtul său cu mâna stângă, iar cu dreapta îi ciufulesc bine părul. Nu pare deloc luat prin surprindere, ba chiar amuzat, dar îi trece fericirea când îi acopăr ochii cu mâna acum eliberată din părul său.

-Hope! Dă-te jos! 

-NU!

-Ajutor! Să mă ajute cineva, este nebună!

-Cine te poate ajuta? întreb în timp ce-mi dau ochii peste cap. În acelaşi moment uşa se deschide şi pe ea intră un blond pe care îl identific ca fiind Aaron. Săracul se uită şocat la noi doi, dar atmosfera se distinge când Derek începe să se clatine în toate părţile ca să mă facă să mă prăbuşesc. Mă gândesc că ar fi drăguţ să îl sperii, aşa că-mi dau drumul şi aterizez pe jos. 

Cei doi rămân blocaţi lângă trupul meu, iar eu pot doar să ţin ochii închişi şi să-mi ţin respiraţia. Fratele meu începe să intre în panică, însă prietenunl său mai inteligent începe să râdă dându-şi seama de farsă.

-Hei, ăla nu este cumva D...

-Unde? sar ca o nebună în sus. Ştiam că este o capcană, dar nu puteam risca să-l las pe Damian să mă aştepte. Urăsc să mă las aşteptată! 

-M-ai păcălit! pufăi dezamăgită.

-Eu pe tine?! Eu cred că a fost invers!

-N-are importanţă! Tu ce cauţi aici? mă adresez cât se poate de nepoliticos blondului pentru a înţelege că sunt supărată pentru că ne-a întrerupt distracţia.

-Eu? Am venit să te văd! spuse pe cel mai nonşalant ton.

-Pe mine? De ce?