Fighting

12. Vestea

Deschid ochii și îi închid la loc când dau de lumina albă specifică unui salon de spital. Nu din nou! Nu mai vreau să trec odată prin asta! Ușor ușor mă calmez și îmi fac ordine în gânduri. Spre deosebire de data trecută când am fost internată, acum am amintiri. Damian! Oare e bine?

Mă ridic din pat, însă sesizez că sunt prea amețită ca să-mi continui drumul până la ușă. În următorul minut doctorul intră în salon și îmi zâmbește larg.

-Mă bucur să te văd din nou Hope, deși nu în astfel de împrejurări! 

-Și eu deasemenea... Am o întrebare...

-Știam eu că poți vorbi, spuse și îmi zâmbi larg.

-Hope, ești bine! spuse Derek în momentul în care intră pe ușă. 

-Starea ei este bună, din fericire accidentul nu ți-a afectat sarcina! Ce vroiai să mă întrebi?

Rămân blocată pe cuvântul „sarcină". Este imposibil! Eu nu am cum să fiu însărcinată! Este o eroare clară! Fratele meu îmi dă o foaie și un pix, neștiind că jurământul meu de tăcere a fost rupt.

-Eu aștept afară, cred că aveți de discutat!

-Acum că a plecat domnul doctor...

Îi dau foaia pe care scria: Există supraviețuitori?

-Unul singur și este în stare critică. Este vorba de Dominic care de îndată ce se trezește va fi arestat.

Du-mă la el în salon!  Scriu răspunsul.

-Ești nebună! Să îți iei gândul de la asta! 

Te rog! Chiar trebuie să merg acolo!

-NU! Nu trebuie niciodată să ai încredere în dușmani.

Nu este dușmanul meu, el m-a tratat frumo față de restul. Eu am încredere în el, cum am avut în tine acum trei ani și... Te-am crezut deși eu știam de Damian, el fiind singura mea amintire numai că nu ți-am spus să nu te deranjeze. Nu te-am recunoscut, însă am crezut în tine!

-Nu te las să pleci. În plus, vreau să știu și eu despre tatăl copilului.

Nu am nimic de zis pe tema aceasta.

-Mă enervezi Hope! 

Nu îmi pasă. Acum lasă-mă să-l văd!

-Dacă mergi la el, uită că ai un frate mai mare. Uită de mine atâta timp cât iei apărarea unui criminal!

Măcar el nu m-a expus la pericol cum ai făcut-o tu! Din cauza ta l-am întâlnit. Adio Derek!

Plec la doctorul ce mă aștepta pe hol. Împreună cu acesta am mers în salonul unde Damian se odihnea. La vederea trupului livid și lipsit aproape complet de viață am început să plâng. Nu puteam să cred ceea ce vedeam în fața ochilor. M-am aplecat asupra sa, i-am sărutat fruntea, apoi m-am așezat pe canapeaua de lângă el. I-am luat mâna stângă între ale mele și mă uitam la el neputincioasă.

-Dacă e ceva ce pot face, orice!

-Declarați-l mort! spun hotărâtă printre suspine. 

-Dacă așa vrei! O întrebare: el este cumva acel...

-Da, el este. Vă rog nu spuneți nimănui.

-Este în regulă! Presupun că veți fi o familie adorabilă!

Mă uit uimită la el de faptul că și-a dat seama că Damian va fi tatăl acestui copil dacă sarcina este reală. El este într-o stare critică, de ce nu sunt eu în locul lui? Nu este corect! Gândul la sinucidere pare destul de bun, dar acum răspund pentru două vieți și nu vreau să ucid. Dacă o fac după ce mă nasc? Nu pot să fiu egoistă, să-l las orfan. În plus, Damian sigur își va reveni.