Fighting

13. Familie nouă

După 7 luni

De când patul meu a devenit atât de tare? Am uitat să sting lumina când m-am pus la culcare? Când am zugrăvit camera în alb? Ce naiba se întâmplă aici? Mă ridic din pat, dar îmi pierd rapid echilibrul. Asta este o sală de spital? Mai trăiesc? Probabil că da. Hope. Hope e bine?

Mă dezbrac de chestia asta albă de pe mine și mă îmbrac în hainele pe care le găsesc în dulap. Aranjez patul după mine și o iau la plimbare pe coridorul spitalului. La un moment dat un domn îmbrăcat ca un medic, se uită la mine.

-Ah, Damian! Ce revenire impresionantă!

De ce omul acesta mi-a spus pe nume? De unde îmi știe numele?

-Stai liniștit. Dominic a fost declarat acum 7 luni mort.

Ce? Asta este cea mai bună veste de până acum! Pot să-mi refac viața de la 0! Mă simt liber.

-Cine a făcut asta?

-Hope are o putere uriașă de convingere. Că tot vorbim de ea... Du-te înapoi în salon, poate o găsești acolo că a plecat până jos după medicamente. Sigur acum este deja înapoi.

Hope povestește

Au trecut deja șapte luni de când Damian este în comă, șapte luni de când stau împreună cu el în spital. Cu Derek nu am mai vorbit de atunci, nici cu Kim pentru că nu a mai ținut legătura cu nimeni, iar Aaron a fost mai mult plecat din oraș. Abdomenul meu este mai unflat ca orice obiect rotund existent, iar copilul este sănătos.

Mă întorc în salon după ce îmi iau medicamentele și împietresc când dau de patul gol și lenjeria imaculată frumos aranjată. Nu, nu este posibil! Nu accept! Nu are voie să moară! Mă așez pe canapea și încerc să mă calmez, deoarece pot face rău copilului dacă trăiesc emoții puternice. Însă o lacrimă tot îmi umezește obrazul.

-Bau! urlă cineva în urechea mea făcându-mă să tresar și uit de problemele mele. Te-am speriat?

-Nu! Mă așteptam să vi prin spate și să urli!

-În cazul acesta meriți o îmbrățișare de consolare! spune în timp ce mă strânge puternic în brațe. Vroiam să-i spun să îmi dea drumul dacă nu vrea să vomit micul dejun, dar mă simțeam bine știindu-l în regulă.