Fighting

10. Iluzii optice? Nu...

Dominic (Jovanovic) povestește 

Dimineața asta începe cât se poate de prost cu drumul meu înspre locația „secretă„, sau cel puțin așa ar trebui să fie. Din nou am fost trimis din sediu, probabil plănuiește Ivanov ceva, iar eu nu trebuie să fiu de față. În orice caz, dacă vreau ca totul să fie bine, trebuie să mă supun. Așadar, iată-mă în fața depozitului unde facem de obicei transferurile.

Pregătirile pentru noaptea aceasta sunt aproape pe final la fel ca și cheful meu legat de astfel de evenimente. Nu mai rezist psihic, deja sunt secat de resurse. Acum m-a mai și trimis să hoinăresc pe aici cu pretextul că trebuie să termin treaba cu prizonierul. Din câte am înțeles are legătură cu trădătorul. 

La depozit sunt întâmpinat cu multă căldură din partea celor 6 băieți care stau pe aici. Defapt, mai corect spus, cu frică. În orice caz, sunt prea prost dispus pentru a le da atenție așa că mă duc direct la celula pentru deținuții „speciali". Părerea mea e că nimeni care stă acolo nu poate avea parte de o moarte mai groaznică, mai ales dacă șeful trimite pe cineva să-l termine. Practic, ar trebui să mă simt prost pentru că eu am fost alesul de data asta. În calitate de adjunct, ar trebui să fiu scutit de treburile murdare...

Ajung în dreptul ușii și remarc nu foarte șocat că aceasta este păzită de unul din băieți. De obicei, paznicii nu-și iau în serios treaba și se duc jos cu restul personlului. De data asta este diferit probabil că vizita mea este percepută ca o inspecție. 

-Dacă îi faci ceva, indiferent ce, te va costa viața! mârâie nervos către mine cel ce stătea acolo.

-Cred că nu știi cui îi vorbești! Ai grijă dacă nu vrei să mori primul.

-Eu te-am avertizat.

Intru în întunericul celulei ușor amuzat după schimbul de replici de mai devreme. Ochilor mei le ia o vreme până se adaptează și reușesc să descifrez silueta cufundată în umbră. Mi se pare mie sau este... o femeie?! Ce naiba?! Mă enervez instant. Ce s-a întâmplat cu regula: Femeile nu sunt prizoniere.? Cumva, am reușit să-i văd ochii de-un albastru răscolitor. 

Nu am mai reușit să stau mai mult de două secunde după, așa că am dat buzna pe ușă înapoi. Am ieșit până la trepte unde m-am așezat în fund cu mâinile de cap. Niciodată nu m-am mai simțit atât de ciudat. Efectul ochilor aceia era unul devastator, oarecum au reușit să mă facă să mi-o reamintesc. Având în vedere că în ultima perioadă am stat ca un liliac, protejat de orice prezență masculină, nu este de mirare că prima femeie văzută mă răvășește sufletește așa de tare. Unul din băieți a trecut pe lângă mine.

-Cretinilor! Cum naiba ați sechestrat o femeie?!

-Astea erau ordinele! Nu ne puteam împotrivi!