Fighting

2. "Coloseum"

                                                                                                    I

Somnul îmi este curmat de alarma telefonului. De ce am eu setată alarma? Este abia ora 9! Mă tolănesc mai bine în patul cald şi inspir mirosul bărbătesc de lângă mine ce-mi conferă un sentiment ciudat de siguranţă. Parfum bărbătesc? Îmi este teamă să deschid ochii, dar sunt nevoită când aud strigătul lui Derek de la parter.

Mă uit împrejur, iar geaca de piele ce şade pe cealaltă parte a patului mă face să-mi amintesc de cele întâmplate cu câteva ore înainte. Cobor leneşă din pat şi mă îndrept spre parter de unde zgomotul se aude insistent.

-Neaţa!

-Bună dimineaţa sora mea dragă! Ţi-am pregătit micul dejun! spune fratele meu pe un ton mieros.

-Eşti  mai rău ca un copil mic, totuşi nu pot refuza omleta ta. Dar să şti că nu am uitat de pedeapsă!

-Ce pedeapsă? Ce am făcut de data asta?

-Ce ai făcut? Gândeşte-te cum ai reacţiona dacă fratele tău te-ar suna noaptea că se sinucide! Am tras o sperietură groaznică! spun asta în timp ce mănânc lent puţin câte puţin din omleta preparată de Derek.

-Nu mi-am amintit de asta...

Deodată scap furculiţa din mână sub atenta privire a bărbatului de lângă mine. Sar ca arsă de pe scaun şi mă avânt pe scări amintindu-mi de Damian care se presupune că va fi aici pentru ora 10. 

-Ce?! Am o întrevedere la ora 10!

-Aşa se zice mai nou la întâlnire? Apropo, mi-am amintit de unde-l cunosc pe tipul acela de aseară, Damian.

-Nu ai cum să îl şti! urlu eu de la etaj.

-Ba da! Ai program la miezul nopţii?

-Ce întrebare este şi asta?! Dorm la acea oră! 

-Ba nu. Azi mergem să-ţi arăt ceva.

-Eu acum ar trebui să mă pregătesc, deci te rog să mă laşi.

-Dacă vi cu mine la noapte!

-Bine, fie!

În jumătate de oră ies din baie cu forţe noi după un duş fierbine ce m-a ajutat să-mi pun ordine în gândurile alambicate. Cobor din nou la fratele meu ce nu s-a mişcat nici un centimetru de când am plecat. Este pierdut în lumea lui, probabil recapitulând ziua de ieri şi realizând cele întâmplate.

Îl smulg din ghiara neagră a minţii şi-l ridic în picioare. Atunci îl îmbrăţişez strâns, gest ce-l surprinde având în vedere că sunt incapabilă să-mi arăt sentimentele, dar acum ştiu că amândoi avem nevoie de asta.