Fighting

9. Amintindu-mi

Zilele treceau greu, monoton, însă nu și inutil. Într-un fel, nu știu de ce, dar cam odată pe zi îmi aminteam fețele unor oameni, uneori locuri sau chiar obiecte. Nimic nu era coerent, însă era cel puțin un început. Ethan mai trecea uneori pe la mine să vadă ce mai fac, însă nu avea voie să stea prea mult. El își asumase o groază de riscuri pentru ca șederea mea aici să fie puțin mai confortabilă.

În mod normal, nu aveam dreptul la confortul în care mă lăfăi în momentul acesta. Care este acesta? Pătura, perna pentru somnul de frumusețe de pe cimentul de pe jos, apoi mai adăugăm faptul că mănânc de trei ori pe zi. Dacă nu era el, probabil că eram destinată pieirii. 

Din nou stau sprijinită de zid, când îmi amintesc câteva lucruri din copilărie.

„-Mama! Derek din nou mi-a luat păpușa băiat!

-Derek... De ce o superi pe sora ta?

-Dar nu o supăr! Locul băieților nu este la petreceri, ci la volanul mașinii mele!

-Ba nu! Păpușa asta trebuie să stea cu el! 

Îi arăt păpușa mea favorită, dar în următoarea clipă mi-o ia din mână și o așează în dreapta celeilalte în mașina sa.

-Acum sunt împreună! și se uită fericit la mine."

"Stăteam în fața școlii și îmi așteptam familia să vină să mă ia. Eram atât de fericită încât simțeam nevoia să urlu în gura mare tot ceea ce gândeam însă nu mai aveam timp pentru că deja mașina lor era în dreptul meu.

-Hope, ai ceva să ne zici?

-Au venit rezultatele de la concurs și... am ieșit locul I!!

-Asta merită sărbătorit!

-Unde mergem azi? mă întreabă mama.

-Oriunde, vreau să fie surpriză, numai să mergem după Derek.

-Nu vrei să fim numai noi trei?

-Ba da, dar poate și Derek vrea să ni se alăture, așa că haide după el!