Sad Soul

3.

-Brrrr! Brrrr! sună alarma mea care mă anunţă că e timpul să mă trezesc. O sting cu cea mai mare ură pe care aş fi putut-o avea vreodată şi îmi las capul pe pernă. Dar nu a durat mult şi mi-am amintit de toată viaţa mea de rahat. Şi de faptul că nu m-am sinucis, din cauza cui? Din cauza unui necunoscut care s-a crezut atît de deştept încît crede că o să-l ascult. Serios? Aş vrea să-i spun că nu e deştept dar, iată şi marea problemă. Nu îl cunosc.

M-am îmbrăcat, spălat şi pornit la liceu.

Deşi, mă simt aşa de aiurea, că ieri totul avea să se termine o dată dracului...dar nu s-a terminat. Sunt aici şi trebuie să suport toată chestia asta.

Ajungînd la liceu, mi se făcea total rău. Iarăşi să văd acele feţe de colegi şi profesori de care sunt total săturată. De ce? De ce el mi-a stricat totul?

Gîndurile mele erau doar la el şi la visul meu ce s-a spulberat cît ai clipi din ochi.Nu mai e.

Mergeam singură prin coridorului licelui văzînd fete şi băieţi cu zîmbetul pe buze şi rîzînd. Asta de-a dreptul mi-a provocat silă.

-Hey, băieţi, unde mergem după şcoală?

Şi inima mea a început a bate ca o nebună de parcă tocmai ce am alergam 10 cercuri împrejurul liceului. Nebuno, ce e cu tine? Poate ai de gînd să încetezi? Sau nu cumva vrei să-mi îndeplineşti vi..

Şi nu a trebuit mult timp să-mi dau seamă că aia era vocea lui. Vocea de ieri. E şi cea pe care am auzit-o acum ceva secunde. M-am întors dar.. era o mulţimea de băieţi. Ia şi ghici cine e!

M-am făcut şi mai enervată. Enervată total.

-Clara! Clara! Clara!

Serios?

-Emily! Ce faci?

-Bine, mersi! Am vrut să te întreb, ai vrea cumva să ieşim la o plimbare cu 2 băieţi?

Păi da, doar cu 2 băieţi acum mi-a mai rămas să mă întîlnesc şi gata.

-Ohh, Emily, îmi pare aşa de rău, dar i-am promis mamei că voi veni azi mai devreme acasă. Îmi pare aşs de rău.

Sigur, de ce nu mi-ar părea rău? Ohhh, vă urăsc pe toţi.

-Aa, păi bine, nici-o problemă. Pe mîine atunci. Pa.

Am scăpat.

Cu o mare fericire am părăsit liceul ăla şi mă îndreptam spre locul meu preferat.Am ajuns, m-am aşezat pe bancă şi am început a citi. Totuşi, o să termin cartea, dacă ieri nu am putut, azi deja, nimic nu mă deranjează să o termin.

Şi, eram singură în singurătatea mea, plină de o tristeţe şi mai enormă din cauza că încă mai respir. Mai respir acest oxigen curat din locul meu preferat unde simt orice mişcare, orice adiere de vînt, orice rază de soare. Doar aici mă simt adevărata eu. Unde pot plînge, pot zîmbi, pot rîde cu lacrimi şi nimeni nu mă vede, nimănui nu îi pasă. Aici mă simt cel mai bine.

Am terminat cartea şi m-am pornit cu paşi înceţi spre casă.

Dar am ajuns la drumul ce ducea spre podul şi lacul ăla. Am stat pe gînduri şi mda, am pornit într-acolo.

Deşi, nu eram sigură că o să-l mai văd vreodată. Pe el. Dar trebuia să merg acolo, nu ştiu de ce, doar am plecat acolo.

Sunt aici. Pe podul unde totul avea să ia sfîrşit. Ieri.

Stăteam şi ascultam liniştea. Fără a gîndi ceva. Aveam nevoie de linişte.

-Sper, că te afli aici din alt motiv, nu din ăla ca şi ieri.

M-am întors speriată şi...era EL.

Înalt, slab, cu părul negru, pielea de culoare albă, ochii căprui profunzi ce oferă o privire plină de sentimente ascunse. Cu un aer misterios şi buze roz.

-Păi...

Chipul lui minunat m-a lăsat fără cuvinte.

-Şi de ce ai vrut să te sinucizi?

De ce lui îi pasă? E treaba mea.

-E treaba mea de ce. Nu crezi asta?

-Sigur că e a ta. Doar mă întrebam şi eu..dar, sper că te-ai răzgîndit, nu?

-De ce? De ce ţi-ar păsa ţie? De ce credeţi că eu sunt un nimic pe cînd voi, vă credeţi de parcă aţi fi nişte extratereşti? Da, la dracu. Da , am venit aici să mă sinucid dracului o dată şi să scap de durerea ce mă omoară în interior.

Şi lacrimile au început a curge pe obraji fără să-mi dau seama.

Iar el, m-a îmbrăţişat, iarăşi ca şi prima dată, cu acelaş miros de ţigară, cu acelaş miros de parfum, care m-au făcut să mă simt atît de bine.

Şi tot de ce aveam nevoie era de un sărut. Un sărut pasional, un sărut de la el.

Şi parcă mi-a citit gîndurile.

M-a întors cu faţa spre el, mi-a apucat cu mîinile sale calde obrajii, mi-a şters lacrimile şi şi-a apăsat buzele lui pe ale mele.

Iar tot ce vroiam e ca acel moment să nu să se termine vreodată.