Sad Soul

7.

Mergeam spre şcoală cînd Emily mi-a zis:

-Bună.

-Hey, i-am răspuns.

Dar, mi se pare că sunt prea fericită şi nu,..nu ar trebui să vadă asta Emily.

-Ştii..te-am văzut ieri cu un băiat, Andrew îl cheamă... Ce-a vrut de la tine?

Oo, nu.. Chiar nu cumva mă urmăreşti? De unde dracu ştii asta?

Ce să-i spun? Ce să-i spun?

-Habar n-am.. Doar mergeam în aceeaşi direcţie şi.. m-a salutat.

Nu, nu-i zi nimic. Schimbă subiectul.

-Ştii, de obicei băieţii pe tine nu te observă, de ce el te-ar saluta? Şi mai ales că arătai prost ieri.

Ce?

-Nu ştiu, lasă-mă dracului.

-Okay, okay. Doar e băiat rău, să ştii. Nu te merită.

Dacă ar fi să ne amintim, dragă, ultimului băiat, deşi a fost şi primul care a văzut ceva la mine, la fel aşa ai zis.. şi plus la asta, el nu te-a vrut pe tine, ci pe mine. A făcut o alegere dintre noi doua. Şi acum mă faci urîtă? Să te ia dracu!

-BIne.

Şi am lăsat-o dracului pentru că chiar i-aş fi scos părul din cap dacă mai zicea ceva de el.

Ups! Tre să fiu mai atentă, nu vreau să fiu nebună dupa el dacă deja nu am deve... Nu, nu , nu , nu sunt nebună după el.

Ohh..

La ore a fost aşaaa de plictisitor, încît nu mai aveam răbdare să se termine.Gîndurile, sentimentele, inima, tot corpul meu se gîndea la el. Ce oră are, ce face acum, poate..şi el se gindeşte acum la mine?

M-am pornit acasă, cînd brusc cineva m-a luat de mîină. Cine putea fi..dacă nu Andy?

-Hey, i-am zis.

-Bună. Hmm, aş vrea să ne întîlnim azi. Poate la o îngheţată?

Ce drăguţ..

-Daa, de ce nu? I-am zîmbit eu.

-Bine, a răspuns bucuros. Peste 2 ore ne întîlnim în parcul ăla, cu 2 străzi mai departe de şcoală, da?

-Da, bine.

-Pa.

A plecat. De ce nu m-a sărutat? De ce nu? I-a fost atît de greu?

Timpul trecuse foarte, foarte repede.

Ajungînd acolo, el deja mă aştepta.

A cumpărat 2 îngheţate cu ciocolată şi căpşună şi ne-am aşezat pe o bancă.

Cît timp mîncam, foarte puţin am vorbit.. dar după ce am terminat, totul devenea interesant.

S-a apropiat mai lîngă mine şi m-a întrebat:

-Vrei să fii prietena mea?

Eram nespus de fericită, şi simţeam cum fiecare celulă din corpul meu îmi ziceai să-i zic da.

-Da, vreau.

Şi ne-am sărutat. Un sărut atît de dulce, de nici nu o să-ţi poţi închipui vreodată.

Ne-am luat rămas bun şi am plecat acasă.

Eram atît de fericită. Îngrozitor de fericită. Cea mai fericită fiinţă de pe tot pămîntul, de pe tot globul pămîntesc.Atîtea amintiri cu el. Amintiri perfecte, amintiri ce doar tu le poţi simţi, doar tu le înţelegi, totul e aşa de frumos de cînd el a apărut în viaţa mea. E chiar minunat.

Săruturile, îmbrăţisările, toate astea ce-ţi dau plăcerea de a mai trăi, de a mai exista pe acest pămînt, chiar dacă o să-mi văd colegii şi profele 6, 7 ore, dar mi-e deajuns 20 minute ca el să fie lîngă mine, să mă sărute...TOTUL e perfect. ŞI el..la fel. E perfect. Şi nu mi-a trebuit mult să înţeleg că îl iubesc. Îl iubesc!