Sad Soul

12.

Perspectiva Clarei.

Nici nu ştiu cînd şi cum a venit,însă i-am simţit braţele călduroase cînd m-a îmbrăţişat la pieptul său. Nu vroiam să-l văd dar pur şi simplu durerea era prea groaznică, prea insuportabilă, trebuia să stau lîngă el, pentru că dacă nu ar fi simţit ceva pentru mine, nu ar fi fost aici. Dar el e aici, lîngă mine. Tăcerea ce mă linişteşte, respiraţia lui, bătăile inimii, parfumul fermecător, căldura, totul mă face să uit ce am văzut şi să mă gîndesc doar la faptul cît de mult îl iubesc şi cît de mult îl doresc. Totul pare ciudat dar în acelaş timp, totul pare frumos. E ceea ce mereu am aşteptat. Îl iert. Cu toţii facem greşeli, dar important să ne iertăm, nu?

-Scumpa mea, îmi pare rău, okay? Ea s-a dat la mine dar, să ştii că nu încerc să pun vina pe altcineva cînd sunt şi eu vinovat. Da, ştiu că sufletul tău e plin de durere, dar, te rog, dă-mi o a doua şansă. Te rog. Foarte mult. Îmi pare rău pentru greşeala mea stupidă..

Vocea lui.

De asta aveam nevoie. Să-i aud vocea.

-Probabil altă fată te-ar trimite dracului. Dar asta e şi chestia. Eu nu sunt o alta, eu sunt diferită, eu sunt eu. Şi te iert, da, te iert, dar să ştii că mi-ai provocat o mare durere-n suflet, ce încă şi acum mă doare. Nu e aşa uşor să uiţi dar prin faptul că recunoşti greşeala îmi va fi mult mai uşor..

-Deci, îmi oferi o a doua şansă?

-Doar pentru că te iubesc, şi nu aş putea fără tine, înţelegi?

Şi m-a sărutat. A fost un sărut pasional, e ceea ce-mi trebuia atunci.

Am stat ceva timp acolo, pe banca noastră, în parcul nostru, privind soarele, păsările, orice, vorbind, ascultînd tăcerea, liniştea.

-Te iubesc, mi-a şoptit el dulce la ureche.

-Eu te iubesc mai tare, Andy..

-Ahh, nuu, eu mai tare, a spus el rîzînd.

-Ce? Nu, eu mai tare.

-Acuş îţi arăt eu..

Şi am început a alerga de el, prin parcul ăla ca doi nebuni.

-Nu mă prizii! Nu mă poţi prinde!

Strigam pe-acolo, veselă..

-Vezi să nu-ţi pară rău, a spus el..

Şi am început iar să alerg iar el m-a apucat de mîină, împingîndu-mă şi căzînd deasupra mea, privindu-mă în ochii mei verzi, încetişor apropiindu-se pentru a mă săruta.

De fiecare dată o face diferit.

E PERFECT.

Chiar multe îşi permite Emily. Nu i-a fost deajuns o palmă? Mai vrea? Cîte? Doua? Trei? O să le primească. Cu cea mai mare plăcere.