Sad Soul

13.

M-au trezit razele soarelui prin mica mea ferestră. O dimineată perfectă. Am dormit bine, sunt odihnită, mă simt mult mai bine decît ieri şi plus la asta, tristeţea a dispărut. Ştiu, că Emily vrea să mă despartă de Andy dar n-o să poată idioata. Pur şi simplu atracţia dintre noi e mult prea puternică decît prostia lui Emily. Nu o să i se reuşească nimic. El e al meu. Doar al meu. Pentru nimic în lume nu o să-l las, nu o să-l dau nimănui.

Am făcut o baie, iar după mă simţeam extrem de bine. Somnul, baia, totul m-a ajutat. Nu e chiar uşor să treci peste dureri.

Ne-am înţeles să ne întîlnim în faţa unui parc, ce duce spre şcoala, pentru a merge împreună, chiar dacă doar 10 minute..şi asta înseamnă mult pentru mine.

M-am îmbrăcat veselă, am luat micul dejun cu ai mei şi spre cea mai mare fericire a mea, mama nu mi-a dat întreebari nebuneşti. Surioarei i-am dat o ciocolată. M-a ămbrăţişat în semn de mulţumire.

Am plecat. Mergeam încet, gîndindu-mă la toate nebuniile de pe pămînt, la faptul cum viaţa mea a luat o întorsătură, la faptul că totuşi merită să trăieşti într-o lume plină de răutăţi şi nebunii, atunci cînd ai alături de tine pe cineva care chiar te iubeşte.

Mă refer la prieten/ă, pentru că familia e una iar persoana iubită e cu totul altceva.

Aw, Andy.. Îl văzusem pe partea cealaltă a străzii..

-Andyyy...am strigat eu. Dar, nu ma auzise.

Şi, uitîndu-se spre stînga, s-a pornit spre mine..

-Clara, m-a strigat el, venind spre mine..

Fericită, am zîmbit.

Dar....nu mult a durat fericirea mea.

Cu o viteză enormă venea o maşină din dreapta, care l-a lovit în cel mai groaznic mod,aruncîndu-l departe..

Am căzut în genunchi,am căzut la realitatea dureroasă, nu mă puteam mişca, nu auzeam nimic,nu simţeam nimic...

M-am ridicat şi clătinîndu-mă,mergeam spre el,care era plin de sînge,fără cunoştinţă...

Era în faţa mea,nu puteam rosti cuvinte, striga: ajutor!

Doar,am leşinat..lîngă el.