Sad Soul

6.

Din perspectiva lui Andy.

Ea. Nici nu cred că aş putea explica tot ceea ce am simţit cînd am văzut-o pentru prima dată. Deşi era gata să facă cea mai mare greaşeală din viaţa ei, cu lacrimi în ochi, dar i-am văzut frumuseţea pe care o posedă. E pur şi simplu minunată. Un suflet mic şi rănit are, dar ştiu că pot s-o fac fericită şi pot să-i vindec rănile provocate de ceilalţi, s-o ajut să treacă peste această perioadă grea din viaţa ei. Şi nu, nu pentru că mi-e mila dar..pentru că deja o vreau lîngă mine şi pentru că vreau să fie a mea.

M-am aplecat puţin la urechea ei şi i-am şoptit:

-Şi eu.

-Şi..şi..şi tu?

M-a întrebat ea încet, de parcă îi era frică de răspunsul meu şi nici nu mă credea.

-Da. Din prima clipă cînd te-am văzut, cînd lacrimi curgeau pe obrăjorii tăi iar asta m-a întristat foarte mult, deşi nu te cunoşteam dar..inima mea te-a plăcut din prima clipă.

Ea a făcut ochii mari, nişte ochi verzi, atît de fermecători şi strălucitori. Da, E chiar frumoasă ea..stai, de ce nu îi cunosc numele?

-Nu-mi vine să cred, a spus ea.

Nici mie nu-mi vine a crede, pentru că e prima data cînd am întîlnit o fată aşa de simplă dar frumoasă în interios şi ştie ce înseamnă durere, deşi ea nu ar trebui să ştie. Îngerul ăsta e prea mic pentru a cunoaşte aşa chestii care te pot distruge.

-Dar tu crede!

Ea m-a îmbrăţişat şi era atît de plăcut s-o simt lîngă mine, să aud cum respiră şi să simt cum îi bate inima.

-Care e prenumele tău?

Chiar nu-mi vine a crede că nu i-l ştiu..

-Clara...Clara..

A şoptit de 2 ori.. Dar prenumele ei e atît de frumos pe cît şi ea.

Ne-am luat rămas bun şi am plecat acasă.

Tot drumul pînă a ajunge acasă gîndul meu era la ea..la Clara. Şi doar cînd îi rostesc numele, zîmbetul nu încetează să dispară de pe buzele mele. E ca un drog. Pentru mine. O să mă înnebunească fata asta.

Mi-am aprins ţigara şi începusem să fumez.

Din perspectiva Clarei.

Şi am ajuns acasă, dar eram prea fericită să înţeleg ce e mine?

Oare e posibil aşa ceva? E posibil să se îndrăgostească cineva de mine?

Sau poate doar glumeşte?

Ahh, nu, nu...e prea imposibil. Am văzut..şi simţit..Spunea adevărul..

Andy. Andy. Doar el prin mintea mea.

Am ajuns acasă. Sora stătea şi privea televizorul. Doar s-a uitat la mine, tristă, şi probabil vroia să întrebe de ciocolate...dar n-a îndrăznit.

Am plecat la ea..şi i-am întins un bounty, ciocolata ei preferată. A dispărut pe moment toată tristeţea şi mi l-a însfăcat din mîini şi..a început a-l desface după..s-a uitat la mine şi totuşi, m-a îmbrăţişat şoptindu-mi:

-Mersiii!

Am plecat în camera mea unde m-am aruncat în patul meu gîndindu-mă la..ziua de azi, la sărut, la el, la îmbrăşişări, la el..EL.