Sad Soul

4.

Şi sărutul ăsta, toată viaţa mea o să-l ţin minte. Primul meu sărut.

Şi, am revenit pe pămînt cînd el şi-a dezlipit buzele lui de ale mele. Am revenit în lumea pe care o urăsc.

-Ce a fost asta? am întrebat uimită doar pentru a nu arăta faptul că mi+a plăcut enorm de mult sărutul.

-Doar promite-mi, te rog.. Te rog mult, promite-mi că nu o să te sinucizi. Şi că o să încerci să treci peste toate problemele, chiar dacă e greu, e insuportabil, dar te rog... Să nu te sinucizi...

Cînd spunea asta, am văzut durere în ochii lui. O durere enormă, care probabil e din trecut, dar chestia e că încă şi acum, în prezent o are.

-De ce? De ce vrei asta? E viaţa mea, nu mă cunoşti.

Şi s-a întors cu spatele cînd a început a vorbi..

-Acum 2 ani..

2 ani? Deci, durerea pe care o ai e din cauza a ce ţi s-a întîmplat acum 2 ani?

-Sora mea..mai mică.. Avea 15 ani, şi s-a sinucis.

Acum am înţeles de ce vroia să-i promit.

-Şi nu era nimeni lîngă ea s-o ajute, s-o oprească din a face o atît de mare prostie. Fix aici, în acest loc s-a sinucis. Şi cel mai important, eu nu eram lîngă ea. Fratele ei nu a putut s-o ajute. E ca şi cum ţi-ai băga un cuţit în inimă dar nicidecum nu mori, sîngerezi, simţi durere, şi nimic nu trece.

Avea o lacrimă pe obraz. M-am apropiat şi i-am şters-o. Deşi, vroiam să spun că nu e vina lui, dar...ştiam că vorbele mele ar fi fost goale pentru el şi nicidecum nu l-ar fi ajutat cu ceva.

Şi, a început a-i suna telefonul. A vorbit vreo 10 secunde.După, vine la mine şi zice:

-Acum îmi promiţi? 

Nu vroiam să zic nu, pentru că l-aş fi întristat mult mai mult decît este. Chiar dacă e un necunoscut, dar i-am simţit toată durerea atunci cînd povestea despre sora lui. O durere enormă pe care niciodată nu aş fi putut să mi-o închipui.

-Da, promit.

Şi mda, ştiu că am făcut cea mai mare greşeală în viaţa mea pentru că am refuzat la visul meu pentru cineva. Pentru cineva care nu înseamnă nimic pentru mine.

-Okay, acum eu trebuie să plec.

S-a întors şi pleca cînd..mi-am amintit că nu-i cunosc numele..

-Dar care e numele tău?? Am început a ţipa eu..

-Care e numele tău? Am strigat eu a 2-a oară..

Dar, nu mă auzise..

Am ajuns acasă. Iar sora de data aceasta nu dormea.

-Claaaaraa! Unde ai fost? Ai cumva ciocolate pentru mine??? (Am uitat să vă zic că e mai mică decît mine, are 6 ani)

A venit alergînd spre mine cu o viteză de un lup flămînd.

-Am avut ceva treburi. Dar ţi-i minte că ţi-am zis că nu-ţi mai dau dulciuri?Sau ai uitat că ai pus vina pe mine cînd ai stricat nenorocita aia de vază? Şi era preferata mamei.

-Dar...dar..

Şi-a făcut o faţă tristă de parcă aştepta s-o iert.

-Niciun dar, drăguţo. La nani, chiar acum. Gata, nu o să mai primeşte ciocolate de la mine.

În sfîrşit a plecat.

Am plecat în camera mea, trîntindu-mă pe patul meu enorm de mare şi moale.

Aveam nevoie de ceva timp să mă gîndesc la acel sărut care mi-a plăcut al naibi de mult. Şi la el care e chiar sexy.

Aşa e. Acum ce o să fie mai departe? Pentru că, deşi a fost un sărut între noi, asta nu înseamnă nimic, dar ce l-a făcut să mă sărute? Doar din milă? Să nu mă sinucid?

Dacă e aşa, e cel mai aiurea moment care mi s-ar fi putut întîmpla.

Dar la ce m-am aşteptat eu? Că cineva o să se îndrăgostească de mine? chiar crezi că e posibil? Ohh, sunt o proastă dacă chiar cred asta. Nimeni nu o să mă îndrăgească vreodată. Nimeni. Sunt doar un suflet rănit, trist care abia aşteaptă să dispară iar din cauza unui nesimţit destul de sexy nu o să-mi pot îndeplini visul meu.

E chiar trist. Trist. Trist, trist şi iar trist.

Şi încep să mă sufoc în propriile gînduri.