Sad Soul

15.

M-am trezit cu dureri groaznice de cap, dar nu-mi păsa..ştiam că Andy.. Vroiam să aflu cum se simte el, dacă e totul okay.

A intrat pe uşă o femeie în vîrstă, de statură medie, de la o mare distanţă se vedea bunătatea ei.

S-a apropiat de mine:

-Hey, scumpo, cum te simţi?

-Bine, am zis cu vocea puţin răguşită. Mi-aţi putea da un pahar de apă, vă rog?

-Sigur.

S-a sculat de pe pat ducîndu-se la masă şi aducîndu-mi paharul cu apă.

-Mulţumesc.. Ăă, cînd fusesem adusă eu aici la spital, mai era şi un băiat cu mine?

-Da, da. E în stare gravă acum. E în comă. Doctorii spun că peste cîteva zile o să-şi revină. O să fie totul bine, draga mea, doar nu-ţi face griji pentru că te vei simţi şi mai rău.

-Okay, am şoptit cu lacrimi în ochi, care abia aşteptau să-mi curgă pe obraji.

Mi-am pus capul pe pernă plîngînd în hohote. Vroiam să fiu lîngă el. Să-i şoptesc că sunt lîngă, că îl iubesc, că pentru nimic în lume nu l-aş părăsi..sau doar să-l văd şi să-i ating mîinele.

Am aşteptat să se facă tîrziu. Apoi, încet m-am ridicat din pat şi simţind podeaua rece, mă îndreptam spre uşă. Văzînd că nu e nicio soră medicală, am pornit la camere, să-l gasesc pe Andy.

A 3-a cameră...A 5-a cameră... A 7-a...

Unde dracu să-l găsesc?

Şi m-am rezemat de perete privind în fereastra uşii din faţa mea.

-O, nu..Andy.

Am intrat în cameră privindu-l. Avea multe aparate pe-acolo. Avea de toate.

M-am apropiat şi m-am aşezat pe scaun, luîndu-i mîina dreaptă în mîinile mele.

-Andy..Te rog. Am nevoie de tine, doar ştii asta, nu?

Şi o mulţimea de lacrimi erau pe faţa mea.

-Andy, te iubesc, Andy. Te rog, nu mă lăsa, nu vreau să respir aer, nici o secundă fără tine..

Iar mîina lui s-a mişcat.

Ridicîndu-mă în picioare, îl întrebasem:

-Andy?

Trist, avînd pe faţă cîteva vînătăi, a deschis ochii.

-Clara?