Din Greșeală (Volumul 1)

Capitolul 27 - Am pierdut tot!

Dedicat unei scriitoare extrem de talentate cu felicitarile de rigoare. LauretteStowsky

James Dean... după o vreme 4 mai

De cât timp beau? Al câtâlea pahar îl dau pe gât acum? Alcoolul mă arde dar nu îl iau în seamă, continui să golesc paharele ca pe apă.Aproape fiecare zi se termină la fel. De obicei sunt dat afară din bar, aruncat într-un taxi și livrat la cămin. Câteodată mai vine Alexi dar, nu și azi. Azi sunt pe cont propriu și chiar nu am de gând să plec prea curând. Fiecare zi e la fel mă scol, mă îmbrac, mă duc la universitate mahmur sau beat de-a binelea nu contează, apoi aterizez nici eu nu știu cum într-un bar oarecare. Le-am luat la rând până le-am terminat pe toate și acum am luat-o de la capăt. Nu fac scandal, stau cuminte la tejgea beau și fumez până cad de pe scaun.

O domnișoară se apropie de mine unduindu-si șoldurile lasciv, mă întreabă ceva dar al dracului să fiu dacă înțeleg vreun cuvânt.Tot localul se învârte cu mine și cu cât mă uit mai mult la tipa din fața mea parcă o văd înmulțindu-se.

Are două capete, poate trei, pare drăguță dar la cât am băut cred că și o sperietoare mi s-ar părea drăguță. Decid însă să o ignor deși ea se tot uită la mine și așteaptă probabil să îi fac cinste cu o băutură sau, poate mai mult. Pentru ce să dau de băut altora? Nu sărbătoresc nimic, vreau doar să-mi înnec amarul să uit deși cuvintele ei răsună încă în mintea mea ca un ecou, de parcă a fost ieri.

„Ce vrei până la urmă Dean? Să mă omori? Nu te vei liniști până nu mă vezi moartă, nu? Doar așa voi scăpa de tine? Trebuie să mor și eu cum a murit Angie?"

„Nu ți-a ajuns? Nu e de ajuns o moarte pe conștiință? Mai vrei una? Vrei să mor ca Angie?"

Cum a putut să spună așa ceva? Chiar credeam că ea, măcar ea, crede în mine și nu mă va blama de ceva atât de oribil. Și știe doar de una, știe doar de Angie nu și de acel trecător nefericit. Nu mai am nici o șansă, acum îmi este clar. Cum să mai sper la ea când mă crede un criminal?

Mai arunc o privire fetei, care nu plecase de lângă mine vorbea încontinuu ca o moară stricată și decid să intru în vorbă cu ea. Ce mai am de pierdut? Nimic! Am pierdut tot! Am pierdut-o pe Michelle. Viața mea a devenit un infern, iadul e un loc frumos față de ceea ce trăiesc eu acum.

- Vrei ceva de băut?

- Credeam că nu mai spui, ciripește entuziasmată.

- Ce bei? o întreb plictisit.

- Ce bei și tu! spune zâmbind.

- Treaba ta, dar să nu te văd pe jos.

- Oh, sunt rezistentă și flexibilă, rostește suav la urechea mea.

- Barman! Două whiskey aici!

Barmanul, un băiat de vreo 20 de ani se apropie cu sticla și ne toarnă la fiecare în pahar. Fata îl ia și îl dă pe gât înaintea mea și o cred acum. Chiar este rezistentă. După alte câteva pahare mă trezesc cu mâna domnișoarei pe piciorul meu foarte aproape de sexul meu și o privesc rânjind. Nu era amețită deloc spre deosebire de mine care abia mă mai puteam ține pe scaun.