Din Greșeală (Volumul 1)

Capitolul 38 - Pentru ce trăiesc?

James Dean...

Cobor deja nervos din mașină, nu a fost de ajuns că am stat o bucată bună de timp ca un fraier în mașină în fața casei așteptând-o, acum mai trebuie să aștept să se boiască în oglindă în timp ce toată lumea trece pe lângă mine intrând privindu-mă urât.

Da, arăt ca dracu! Uitasem că azi e nunta, nu m-am pregătit în nici un fel, mi-am aruncat costumul pe mine și mi-am atârnat o cravată oarecare la gât. Știu că este un eveniment fericit pentru Kassie, dar pentru mine nu înseamnă nimic, poate doar o scurtă evadare, o amânare a suferinței pentru câteva ore căci asta este viața mea acum, o continuă și chinuitoare suferință din care nu pot ieși, pe care nu o pot trata. Inima nu este ca o măsea sricată pe care să o scoți sau să o repari, deși aș face-o. Da, dacă aș știi că mă voi simți mai bine, că va trece durerea mi-aș scoate inima și aș arunca-o.

Mi-aș scoate și creierul, m-aș lepăda de conștiință, mi-aș sterge amintirile dacă aș știi sigur că așa voi reuși să-mi revin, dar atunci, Michelle nu ar mai însemna nimic și dacă pot mulțumi vieții pentru ceva atunci trebuie să-i mulțumesc pentru faptul că mi-a scos-o în cale pe ea, pe Michelle.

Îmi scutur capul și încerc să-mi revin nu pot lăsa sentimentele să mă copleșească pentru că atunci voi face cale întoarsă și voi ateriza iar în primul bar ce-mi iese în cale.

De parcă nu ar fi de ajuns toate astea, o mai am și pe Kristy pe cap și jur că dacă mai stau mult aici o voi scoate prin parbriz. Plec, mă îndepărtez de mașină pentru că nervii mei sunt întinși la maxim. Nu știu ce a fost în capul meu când i-am spus să meargă cu mine. Prostia mea nu are margini, depășește ușor orice limită.

Ajung în curte și încerc să îmi dau seama dacă nu cumva am ajuns prea târziu, răsuflu ușurat când văd că încă mai am timp și îmi dau capul pe spate într-o încercare nereușită de a mă calma.

Nu sunt într-o dispoziție mai bună ca acum câteva săptãmâni, sunt la fel, poate mai rău, Alexi nu e aici ca să mă calmeze și sunt ca un butoi cu pulbere gata să explodeze.

"Calm, calm J.D! Michelle nu e aici, calmează-ți inima sau o să îți iasă din piept." îmi spun închizând ochii.

După întoarcerea din New York am ajuns, nici eu nu știu cum, acasă la Kristy și nu am mai plecat. Nu că mi-ar fi făcut mare plăcere compania ei dar chiar nu vroiam să mă duc acasă și cum Alexi a plecat în Anglia la sora lui nu am avut la cine altcineva să apelez. Asta este o conseciință a faptului că nu am nici un prieten în afară de el. M-am mulțumit cu nesuferita de Kristy care din clipa în care m-a văzut la ușa ei s-a agățat de mine ca o caracatiță deși i-am spus cât se poate de clar că nu vreau să am nimic de a face cu ea.

Am început să ies prin cluburi mai mult de plictiseală, Kristy poate fi cu adevărat nesuferită și nici măcar nu se chinuie pentru asta. Așa e ea, asta îi este natura. Deși m-a văzut cu alte femei pe lângă mine, femei care nu-mi stârneau nici un interes dar le lăsam să stea pe lângă mine ca și pe ea, a continuat să mă tolereze. Sau poate eu stau pe lângă ea, nu reușesc să fac diferența.

Kristy apare într-un final și se apropie prea mult de mine, nu îi înțeleg atitudinea. I-am spus foarte clar să nu mă atingă iar acum face exact contrariul lucru care mă scoate din sărite îndepărtându-mă brusc ștergându-mi obrazul mânjit de rujul ei.

— Parcă spuneai că ea nu va fi aici! îmi șoptește legându-mi cravata.

— Ea? Cine? întreb încurcat neștiind în prima clipă la cine se referă.

— Michelle, șoptește iar, e în spatele nostru ne privește de când am ajuns.

Șocul este prea mare așa că înțepenesc, aș vrea atât de mult să mă întorc să o privesc, dar nu o fac. Mă cunosc prea bine și știu că odată ce privirile noastre se vor intersecta o dau dracu de decizie, decizia de a o lăsa în pace să fie fericită cu cel pe care îl iubește și voi face ceva nesăbuit.