Vampirul fermecător (Completă)

Capitolul 11

Mă sufoca cu atâtea întrebări. Îmi ridicasem capul spre el, lăsându-l să-mi vadă suferința, nu că l-ar fi afectat vre-o lacrimă de-a mea. Derek mă privise cu nonșalanță, bătând din picior în așteptarea unor răspunsuri.

- Căutam ceva care să mă încarce pozitiv. Îi mărturisisem cu tristețe în glas.

- Nu mai proceda așa cum ai făcut-o astăzi în compania Amaliei, îți dau permisiunea să o faci acum, când suntem doar noi doi.

Mă simțeam rușinată într-o măsură destul de mare. Derek se așezase lângă mine, dând drumul la televizor și schimbând canalul la un meci. Mă ridicasem în picioare, reușise să mă enerveze. Eu să-l sărut fără vre-un scop nu o să vadă asta niciodată. Puteam să jur de unde vine, mirosul de parfum dulce îl dăduse de gol că-și consumase timpul cu Amalia.
Intrasem în bucătărie să înfulec ceva, mâine programasem o discuție cu Allison pentru a o scoate la capăt și cu ea.

Un vampir servea un pahar lângă fereastră. Statea cu spatele la mine și mai apoi simțisem un fum gros de țigară. Era imbracat cu un pulover negru si o pereche de pantaloni sport de un gri deschis.

- Tu ești Sarah?

Avea o tonalitate joasă și impunătoare. Se întoarse spre mine și își așezase paharul cu un lichid roșu pe masă. Părea că mă aștepta, puteam să jur că văd cei mai frumoși ochi verzi din lume.

- Cine ești tu? Îl întrebasem cu o privire rigidă și brațele încrucișate la piept.

- Samuel Domholt! Răspunse cu încântare în glas și un zâmbet de pacifist.

Ochii lui erau de un verde smarald, strălucind în lumina becului puternic, Părul era șaten și tunsoarea îi ședea bine. Buzele erau frumos conturate, puțin cam roșiatice de la băutură, asta îi dădea un aer de senzualitate.

- Ești bine?

Mă examina cu atenție, simțindu-mă încordată, la fel cum o făceam si eu, în schimb, el era relaxat și avea un calm în voce de credeam că e drogat.
Îmi luasem privirea de la el, îndreptând-o spre podea, mă binoclasem prea mult la el.

- Da! Îi răspunsesem sec și îmi frecam brațele cu o privire pierdută. De ce ești aici? Îndrăznisem să-l întreb într-un mod nepoliticos.

- Amalia mi-a solicitat ajutorul, e vorba de o datorie mai veche, așa că am luat primul avion din Danemarca până aici.

Când am aflat din partea cui provine, simțisem nevoia să închei orice fel de discuție. O tăcere mormântală se așternuse între noi așa că singura soluție era să-mi fac ieșirea. Urcasem sus și imediat cum deschisesem ușa rămasem perplex când îl găsisem pe Derek doar în boxeri, cu mâna pe clanță și gura deschisă.

- Intră musca! Îmi făcuse cu ochiul și mi-o închid imediat, supărată în sine cum poate să se comporte așa, în ce familie crescu?

- Nu am să dorm cu tine așa nici moartă! Rostisem cu asprime în glas, clatinănd capul în dezaprobare.

- Îmi este cald, iubito, tu ești responsabilă pentru asta, promit să nu mă ating de tine pe durata nopții.
Încerca să mă convingă în continuare, și răspunsul meu rămăsese același.

Derek se ridicase din pat leneș și se apropiase de mine, care băteam în retragere. Împinse ușa și o închise, apucăndu-mi încheietura mâinii, ochii mi se măriseră cât cepele.

- De ce nimic nu merge cu frumosul la tine? Mă privise în ochi de la o distanță mică, cu profunzime.

Era ușor nervos.