Vampirul fermecător (Completă)

Capitolul 19

- Vreau să stau de vorba cu Nathalia!

Apăruse Anna cu un glas impunător.

- Mă duc să mă pregătesc, să nu dureze mult, îmbrac-o în ceva bun, nu mă prezint chiar cu oricine. Rostise Lucian.

M-am strâmbat spre Lucian, atunci să meargă singur. Mă abținusem cu greu.

Ieșise din cameră și îl urmase și Ben, lăsându-mă în urmă cu o altă psihopată, care în urmă cu jumătate de oră era pornită să mă omoare. Unul mai deștept ca celălalt.

- Anna. Șoptesc ușor, privind-o suferindă. Ești ultima persoană pe care vreau să o văd. E competiție între tine și Derek. Nu mă puteam abține nici în condițile critice în care mă aflam.

Anna mă privește cu nonșalanță, schițănd un zâmbet strâmb.

- Cui pasă de ce dorești tu? Toată lumea se învârte în jurul domnișoarei Cole.

Gesticula Anna cu mâinile prin aer și o ironie ieftină în glas.

- Dacă mă urăști așa mult de ce nu mă omori. Nu e nimeni aici și poți minți că m-a dărâmat infecția, termină ce voiai să începi.

Nici nu eram sigură dacă cuvintele mele mai aveau sens.

Anna începuse să râdă și mă induse în eroare. Ce era în neregulă cu ea?

- Draga mea, să-ți curm suferința? Își țugui buzele, lăsând capul într-o parte. Nu ai idee ce te așteaptă, nu am uitat palma și mă voi asigura că o vei plăti.

Ochii mei obosiți se umpluse de lacrimi din nou.

- De ce mă urăști atât?

O priveam în ochii aceia reci și de nerecunoscut.

- Pentru că asta e ceea ce meriți. Ridicase tonul cu câteva octave, iar eu tresărisem de spaimă.

Anna se întinse spre o foarfecă și îmi taie maieul alb. Mă dezbrăcase de el și în locul maieului mă îmbracase cu o rochie albă mai sus de genunchi cu o palmă. Parcă mă pregătea de o cină romantică cu vampirul care vrea să mă aibă la cină, imediat cum se trezește tatăl lui.

- O să-mi fie frig! Am protestat.

Era mult prea vulgară, mi se vedeau jumătate din sâni.

- Nu te mai plânge, îți fac un bine în ciuda faptului.

- Anna! A intrat Lucian în cameră și mă privea cu ochii ușor strânși, mai apoi coborând cu privirea asupra sânilor mei.

Mi-am acoperit porțiunea de picior aprope de zona inghinală, iar cu cealaltă mână îmi acopăr pieptul. La dracu eram mult prea goală!

- Hai sus! Îmi ordonase Lucian, și Anna mă ajutase să mă ridic.

Mi-am lipit o mână de frunte. M-am prins care era scopul Annei, știa că Lucian intenționa să mă care și o făcuse dinadins ca să-mi folosesc singură picioarele. Lucian se apropiase de noi și mă prinsese de mână.

- Mă descurc! L-am oprit când voia să mă ridice în brațe, Anna rânjise în stânga mea, sa întors împotriva genei feminine.

Mi-am întors privirea spre ea.

- Ai grijă de nepoata mea! Mimă un sărut spre mine care îi aruncam săgeți din privire.

Mă forțam să merg și am reușit până la mașină, simțind cum aveam să mă dezmembrez ca o jucărie lego. Am urcat pe bancheta din spate, leșinată, voiam să mă întind și să mă odihnesc, mă simțeam epuizată până peste limite.

- Bea asta! Lucian îmi întinse o cafea și o apucasem în mână.

O dusesem tremurând la gură și aproape era să o vărs pe mine. Înghițisem lichidul negru, cam amar pentru gusturile mele.

- Nu garantez că va fi suficientă pentru a mă ține trează. Rostisem cu greață și mai că-mi venea să vărs.

Lucian băgase cheile în contact și derapase în curbă, uitând că în spatele lui o ființă fragilă mai că-și dă duhul. Din ce junglă mai provine și animalul ăsta? Atitudinea lui mă înfuriase.

- Nu adopta în acest moment acea atitudine de băiat rău, lasă-mă să-mi schimb părerea despre tine și să văd un gram de bunătate.

Imediat cum rostisem asta, Lucian conducea mai calculat și aflase că există ceva în mașină care punea frână.

- Nu căuta bunătate acolo unde nu a existat nimic bun niciodată, Nathalia. Dacă aș arăta așa ceva cu vampirii din jurul meu, până acum un urzupator mi-ar fi ocupat locul, ești prima excepție, doar pentru că nu am încotro.

- Nu totul constă în putere!

Încercam să-l trag de partea mea, o alianță cu Lucian mi-ar garanta libertatea mai mult ca sigur.

- Destul cu vorbăria, nu mă face a-l dracu, că o să iasă rău. Vocea i se îngroașase și devenise amenințătoare.

- Ai înțeles greșit. Încercasem în zadar să mă justific corect și mă întinsesem spre el, dar o frână bruscă și intenționată mă izbise de scaunul său și căzusem.

- UUH, vezi ce se întâmplă când nu stai locului atunci când ți se cere? Sunase așa mult a Derek.

Îmi înconjurasem brațele împrejurul burții, îmbrățișându-mă de una singură cu o durere agonizantă în întregul corp. Nu-mi era suficientă durerea de dinainte, Lucian o transformase într-una mai intensă.

- Sunteți o rasă care ar trebui interzisă pe pământ, voi bărbații care răniți femeile. Șuvoisem cu greu.

- Violența poate fi benefică pentru a domoli apucăturile unei femei.

- O astfel de mentalitate te va ține singur o veșnicie. Ești atât de orb încât nu ai să realizezi niciodată ce înseamnă valoare.

- Îmi vorbește acum o puștoaică înceată la minte. Mă abțin să nu râd.

- Poți să o faci, nu-mi demonstrezi nimic mai mult decât că ești fals. Am văzut în ochii tăi disperare, lipsă de afecțiune, lipsă de lumină.

Lucian scosese un sunet din gât, după care apăsase pedala de accelerație, înjurănd în barbă.

- Dacă mai aud un singur cuvânt, jur că nu mai țin cont de rugămintea tatălui meu de a te ține în viață.

- Chiar te rog, nu te opresc. Poate fi cel mai bun lucru pe care l-ai făcut la viața ta până acum.

- TACI! Răcnise la mine și mă făcuse să zâmbesc enervant.

Nu mă va omorâ oricât de enervantă aș fi, așa că asta îmi dădea curaj și mult tupeu să-i răspund.

- Dacă țipi la mine sunt șanse mari să rămâi fără voce, ar fi amuzant să fi râgușit în fața prietenilor mei. M-ai face să râd, ceea ce fac foarte rar.

- O să te faci bine, Nathalia. Dă-te deșteaptă măcar acum când poți, mâine nu ți se va mai permite să bodogănești așa mult. Lătratul se va transforma mâine în ciripit.

.......

La media e Anna.