Vampirul fermecător (Completă)

Capitolul 37

Derek ținea piciorul pe acea pedală de accelerație și intenționat conducea ca un nebun pentru a se afirma. Până aici, ori muream eu, ori cu Doamne ajută, el.

Într-un moment neașteptat, m-am aruncat în fața lui, învârtind volanul în dreapta. Derek mă împinse cu putere în portieră și încearca să oprească, tot ce reușisem să văd era cum el încearca din răsputeri să controleze mașina. Nu mai era suficient timp, simțeam mașina prăbușindu-se într-o groapă cu tot cu noi.

Derek mă protejase, așezându-se deasupra mea și fiarele îi intrară în spate, acesta gemând puternic la impactul puternic cu un copac uriaș. Derek își ridicase privirea transpirată spre mine, care respiram accelerat, opusul respirației lui, înceată, aproape nu avea puls.

Eram sigură că și în starea asta în care se afla dacă aș fi încercat să fug, avea să mă prindă la sigur, și nu mă va mai cruța, mai ales în contextul în care îmi vorbise mai devreme.

Am deschis portiera și am ieșit prima, apoi am privit către el. Era atât de rănit, părea ușor de ucis ca o muscă pe care o strivești cu ușurință, o strivești rapid și puternic, ca să fi sigur că nu se mai ridică.

Din mașină ieșea un fum negru, gros, dacă ar mai rămâne acolo câteva minute aș scăpa definitiv de el. Derek mă privea cu tăcere și în privirea lui găseam o nervozitate greu stăpânită.

   — Te scot imediat, dragule! Am rostit ca un mielușel nevinovat și cu greu l-am scos din mașină. Cântărea o tonă pentru puterea mea, mi se părea că se lasă intenționat cu toată greutatea.

Se întoarsese singur pe burtă și își scoase fiarele din spatele zimțuit și umplut cu sânge. Mi-am închis ochii, era o imagine greu de privit oricât l-aş fi urât. Cu lacrimi în ochi, l-am ajutat să-și scoată toate fiarele din spate.

   — Iartă-mă! Am șoptit cu o privire de regret, însă nu pot descrie sentimentul pe care îl simțeam în interior.

M-am așezat lângă el, luându-l într-o îmbrățișare. Nu reacționa în niciun fel.

   — Aș fi murit dacă nu te-ai fi sacrificat tu.

Nu răspundea, continuând să geamă ca un om pe moarte. Am zâmbit până la urechi, mândră că eu i-am provocat aceste dureri. Să simtă și el măcar un sfert din cât am suferit eu. Mintea mea se scălda în asemenea gânduri, mai crudă de atât nu am fost în viața mea.

   — Nu știu ce se întâmplă cu mine. Continuam teatrul, mângâindu-i capul.

Mașina explodase, o bubuitură puternică care îmi ținuse inima pe loc. Derek își lăsase privirea sălbatică asupra mea, arăta ca un animal rănit după o luptă cu regele junglei. Inima mi se strângea, făcându-se mică și săltăreață.

   — E a doua mașină distrusă. Șoptise cu înverșunare, tușind cu sânge și ocolindu-mă. Mai că era să mă stropească cu salivă amestecată cu sânge. La următoarea îți cer bani.

Am zâmbit din colțul buzelor, iar Derek se forțase să se ridice. Nu l-am ajutat, și îi arătam limba pe la spate împreună cu degetul din mijloc.

   — La dracu!! Înjurase în barbă când își văzuse mașina distrusă, zâmbetul meu creștea, apoi revenisem în starea inițială când se întoarse brusc spre mine. Ce am să mă fac cu tine? Întrebase parcă pentru el.

   — Mă lași să plec!

I-am dat o idee.

— Nu te saturi să mă enervezi.

Avea suficientă putere să stea în picioare. A fost o decizie corectă să nu fug, la câtă viteză avea el, mă prindea și deplasându-se cu un singur picior.