Capitolul 33

1.1K 57 16
                                    

Valurile nenorocite ale apei, m-au împins în brațele lui. Eram în șoc termic când mă scosese pe uscat. Toată pielea tremura pe mine și nu puteam să reactionez în niciun fel.
Derek folosea manevra cardio-respiratorie, apăsându-și mâinile pe pieptul meu.

Am scuipat apa din plămâni și senzația când trăsesem apă pe nas era oribilă. Începusem să tușesc înfundat, în timp ce cantități de apă îmi părăseau gura. Ochii mi se deschiseseră cu greu, în fața mea apăruse doi de Derek.

- Mă poți auzi? Mă scutura Derek, asezându-mi capul pe picioarele lui. Îl puteam auzi perfect, doar nu-l băgăm în seamă.

Derek mă ridicase ușor de spate și îmi dădea jos bluza, apoi sutienul. Nu-l puteam opri oricât mi-aș fi dorit, eram mult prea înghețată si cu toate acestea doua lacrimi imi alunecasera pe obraji.

- Calmeazate! Rostise Derek apasat.

Îmi dăduse blugii jos, rămânând în lenjerie intimă. Îmi trăsese peste cap un tricoul negru și larg, împreună cu geaca lui neagră de piele, cu blană pe interior, după care îmi adunase hainele ude pe un braț și apoi pe mine pe umăr. Îi puteam simți umărul solid cum îmi apăsa burta, era o poziție inconfortabilă. Mă așezase în altă mașină, pe bancheta din spate și pornise aerul cald.

- Rezistă până ajungem! Mă uimise tonul său calm. Mă așteptam să urle și să mă calce în picioare, muream mai mult ca sigur.

Câte mașini are? Mă întrebasem în minte, asta era singura mașină pe care o văzusem în garaj. Adormisem, simțind țurțuri la nas și degetele lipite de la picioare care se deslipeau într-un mod dureros. Îi luase mai puțin decât îmi luase mie, eu nu aveam boala vitezei. A coborât din mașină și mă ridicase în brațe, lovind portiera cu piciorul. A spart și ușa tot cu o lovitură de picior și pătrunse în baie așezându-mă în cadă și stropindu-mă cu apă caldă.

- Voi seta la cald treptat.

Îmi ridicasem capul spre tavan, ca să nu-mi stropească ochii. Mă descongelam ca o bucată de carne, greu și dureros.

- Ești supărat? Mișuisem spre el, cu o privire inocentă.

- Având în vedere starea în care ești, cred că te-ai pedepsit tu suficient. Cu siguranță îți pare rău pentru ce ai făcut, nu-i așa. Își supuse buzele și mă privise în ochi prin oglinda retrovizoare.

Am afirmat că da, cu o mișcare a capului. Mă puteam mișca acum, îmi era așa somn, privisem către ceasul lui de la mâna cu care seta temperatura apei. Indica ora 23 pm. Derek mă scoase din cadă și mă conduse în dormitor, unde iar mă dezbracă și îmbracă în haine uscate. Nu știam ce purtam că eram așa somnoroasă că adormisem.

***

Sosise lumina, sosise dimineața, sosise și puterea mea. Mi-am deschis ochii, purtam o cămașă albă mai sus cu o palmă de genunchi. Mi-am văzut hainele de ieri așezate pe calorifer și am pășit către bucatarie unde aburul divin al cafelei îmi mângâiase simțul mirosului.

- Neața! Îmi venise să-l salut dintr-un instinct prostesc.

Derek nu-mi răspunsese, era la bustul gol și în pantaloni scurți. Turnase cafea fierbinte din ibric în două cești, și una mi-o așeză în față. Se așeză lângă mine și mă trecu un fior, îl simțeam încordat.

- De ce-ți place drama și nu vrei să ne fie bine? Pornise o primă întrebare periculoasă in timp își privea cu aroganță cafeaua în așteptarea unui răspuns.

- Iar începi? Luasem o gură de cafea amară, Derek își rodea obrajii în interior.

Nici cafeaua oricât o iubesc, nu-mi pria din cauza comportamentului său. Trebuia să învețe că și un om poate avea porniri și câteodată planuri, nu e singura creatură care gândește.

- Nu vrei să mă vezi reacționând cu fapte, o discuție aprinsă ar fi în favorul tău.

- În favorul meu nu este nimica, totul se petrece conform dorințelor tale, așa că încetează cu aberațile!

- Imediat cum îi găsesc am să-i omor pe amândoi. Rostise printre dinți, după care înghițise încă o gură de cafea, făcând referire la prietenii mei.

Eu deja îmi terminasem cafeaua.

- Derek, te implor nu face asta! Rostisem dintr-o suflare, cu o voce stinsă.

Derek dăduse cu mâna peste ceașca lui și aceasta zburase de pe masă, împrăștiând lichidul negru pe podea și eu tresărisem de spaimă.

- Nu ai dreptul să mai spui ceva! Aproape urlase, după care răsturnase masa cu totul, aplecându-se deasupra mea și așezăndu-și mâinile împrejurul meu, formând ca un fel de gratii.

Practic mă imobilizase pe scaun și îmi lăsasem capul pe spate, simțindu-mi spațiul personal invadat.

- Te-am iertat pe tine, pe ei nu am să-i cruț, ai făcut greșeala vieții tale, mi-ai pierdut încrederea cu totul.

Îmi examinase fața cu o privire rapidă și se ridicase, îndreptându-și spatele și pupilele lui se plimbau prin toate colțurile.

- Niciodata nu ai avut incredere in mine, ai devenit jalnic, atata tot.

- Curăță aici, ies să dau un telefon și să fumez o țigară! Își drese vocea, după care își scoase mobilul din buzunarul pantalonilor scurți. Daca ma intorc si gasesc asa, o sa ma vezi in varianta acea pe care o urasti.

- Pe care am vazut-o azi. Am scapat in cuvinte secretul meu din gând.

- Ai spus ceva? Se intoarce brusc spre mine.

Simțeam un spin în gât și ochii începuseră să mă usture, după care mi se umpluseră cu lacrimi.

- Da! Șuvoisem supusă. Am sa fac curatenie.

Mă ridicasem în picioare, ștergându-mi umezeala din ochi cu mâneca cămășii. Derek se apropiase de mine și mă apucase în brațe.

- Nu am vrut să te speri. Îmi șoptise la ureche și îmi sărutase obrazul apăsat, după care se desprinse din îmbrățișare și plecase spre ușa de la ieșire. Rămâne totuși valabilă cerința. Se completase, în timp ce fixa cheia în broască.

Mă bulversase cu comportamentul de mai devreme și îmi așezasem două palme pe nas cu o stare de neliniște. Nu voi înceta să tot încerc să fug până voi scapa definitiv de el.

- Îmi doresc să nu mai apuci a te întoarce! Îi urasem cu mânie și strânsesem mătura în pumn.

- Dorința ta este imposibilă, la fel ca șansele tale de a scapa de mine, iubito.

Îmi zâmbise cu un aer superior și mimase un sărut spre mine.

- Să te ferească sfinții să încerci ceva, sunt chiar în fața casei.

Și cu această frază încheie, ieșind afară. Îl înjurasem mintal și cu greu mă abțineam să nu scot o baliverna.

---

★♥♥

 Vampirul fermecător (Completă)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum