Vampirul fermecător (Completă)

Capitolul 31

Derek mă trăgea spre mașina lui, parcată la câțiva metri distanță, era aceași mașină în care mă răpise în acea seară. O remarcasem imediat cum am ajuns în dreptul ei.

- Ca să vezi că sunt un adevărat gentleman, îți deschid portiera și intri cuminte, fără să încerci ceva.

Nu îi răspunsesem, hotărâtă să nu-i mai vorbesc. Îmi așezasem mâinile în sân, așteptând să deschidă.

- Ți-ai înghițit limba, povestește-mi despre Twilight, sau orice vrei. Vorbea normal, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Realizase că nu aveam să-i răspund, așa că-și aruncase ochii peste cap și se dăduse bătut. Îmi deschisese portiera în față să intru și asta am și făcut. Urcase și el la volan.

- E ziua ta și voiam să o petrecem împreună, de asta te-am furat azi. Băgase cheile în contact, atent în față, nici nu-l priveam. Păream în regulă acum câteva minute în urmă, am spus ceva greșit?

- Poți să taci și să mă lași în pace? Ai spus suficiente, vreau doar să merg acasă. Acolo unde locuiam odinioară cu Margareth. Rostisem cu vocea gâtuită, după care îmi ștersesem lacrimile cu podul palmei.

- Pot să fac asta, dacă mă rogi, să te duc acasă.

- Te rog! Îi cerusem cu un glas frânt, oferindu-i satisfacția pe care și-o dorea.

- Asta e ce voiam să aud, să-mi ceri asta.

Simțisem cum întoarse mașina cu o curbă rapidă, schimbând direcția. O liniște apăsătoare de mult așteptată apăruse într-un sfârșit. Priveam adormită pe geam, picături mari de ploaie o loveau cu putere. Am ajuns în fața casei mele. Mi-am tras gluga pe cap și am ieșit prima, Derek coborâse și el.

Mi-am întins mâinile în aer și începusem să fac piruiete, lăsând ploaia să-mi spele fața răvășită. Zâmbisem și am închis ochii, încercând să mă rup de realitatea crudă și să-mi imaginez că odată ce intru, Margareth o să mă certe că dacă nu mă schimb, voi răci așa tare încât nici medicii nu mă vor primi în spitale. Ce dor îmi era de acele vremuri. Eram în pragul casei, pe aleea de pietre și hainele mă protejară un timp, absorbise picăturile de ploaie până apa făcuse contact cu pielea mea.

Derek mă îmbrățișase strâns din spate și astfel mă oprisem din a mă mișca și mă făcea să mă simt ciudat, incomod.

- Ai să răcești, iubito! Mă alintase într-un mod nespecific lui și înghițisem în sec, nu voiam să se îndrăgostească de mine, dar nici să mă trateze ca pe o curvă.

Începusem să clipesc rapid și mi-am așezat mâinile deasupra mâinilor sale, care îmi încolăcise talia.

- Cred că ar trebui să intrăm. Rostisem rece și îmi dădusem o șuviță de păr după ureche.

Mâinile îi slăbise pe talia mea și astfel le-am putut îndepărta cu ușurință. Își așezase apoi o singură mână pe spatele meu și ne îndreptam spre ușă. Am încercat să o deschid, era încuiată. Derek îmi făcuse un semn să mă dau la o parte și îl ascultasem. Cu o lovitură de picior, ușa sărise din balamale.

Mă lăsase să intru prima, era plin cu benzi care împărțeau livingul în jumătate. Îmi era dor de casa asta, devenise așa abandonată, păianjenii își construiseră teritorii prin colțurile tavanului și era un aer închis, neaerisit de ceva timp. Înaintasem spre bucătăria goală și plină cu praf. Nu-mi mai recunoșteam locuința, devenise sumbră, rece, atât de goală și tăcută. Neîngrijită și parcă băntuită.

- Putem pleca acum? Derek era în spatele meu, ochii îmi erau străpunși de lacrimi. Mi i-am șters rapid, fără să le fi observat.

- Lasă-mă să-mi revăd camera, poate o să fie ultima dată. Mă copleșise emoțiile, puteam să mă văd pe mine coborând pe scări în alergâtură pe ca un copil mic, iar Margareth mă privea cu un zâmbet călduros, pregătind masa.

O puteam vedea cum mă îmbrățișa și îmi ciufulea părul ca să mă enerveze, eram așa o pacoste și mă supăram de fiecare dată. Acum, acum aș fi în stare să dau totul să retrăiesc acele momente. Suspinasem cu regrete, și îmi închisesem ochii, strângându-i. Am început să urc scările, și văzusem posterul de pe ușa mea cu un star rock care țipa și un mesaj cu litere mari pe mijloc; NU DERANJAȚI!!

Am zâmbit incontrolabil și mi-am așezat mâna pe clanță și o deschisesem, un scârțât deranjant urechilor mele se auzise destul de tare, după care mi-am văzut camera. Arăta exact cum o lăsasem, cu excepția prafului și a mirosului de mucegai. Intrasem înăuntru și mă așezasem pe scaunul din fața oglindei maru, unde mă machiam în fiecare dimineață și mă priveam pierdută, masa era plină cu cosmetice, eram o adeptă în adevăratul sens a cuvântului. Derek rămase în urmă, probabil vroia să-mi lase intimitate.

Nu stătusem mult așezată, mi-am deschis dulapul plin cu haine și m-am aplecat după o geantă. Am aruncat în ea un rimel și două rujuri, apoi un luciu și câteva omiduțe de prins părul, una o folosisem să-mi prind părul chiar acolo într-un coc sus și strâns. M-am schimbat într-o pereche de blugi albaștri închiși și strâmți cu talia înaltă și am scăpat de pantalonii largi și albi de spital, care pe lângă faptul că erau urâți, erau și uzi și lipiți de picioarele mele. Scăpasem și de bluza largă și o înlocuisem cu o bluză roșie, strâmtă și ea. În picioare, mă încălțasem cu o pereche de bascheți negri. În geantă mai așezasem și un briceag pe care îl țineam ascuns sub pat, îl primisem cadou acum 3 ani in urma de ziua mea de la Martin, fratele meu de suflet și seara după ce Margareth făcea stingerea, mă jucam cu el. Nu îl folosisem până acum, iată că se ivise momentul când îmi devenise util. L-am astupat cu o bluză subțire de culoare galbenă, și am mai adăugat lenjerie intima și șosete. Mi-am luat o geacă verde cu blană și cam asta a fost tot, după ce aruncasem o ultimă privire asupra posterului cu Eduard și Bella, ieșisem. Am coborât jos, unde îl văzusem pe Derek întins pe canapea, nu mă observasem și poate era șansa mea să fug.

Urcasem scările și intrasem din nou în camera mea, deschizând fereastra și ieșind pe ea, mă aflam pe acoperiș. Ploaia mă încurca și picioarele îmi alunecau. Un țipăt ascuțit îmi ieșise din gură, când mă luase ploaia la vale. Reușisem să mă prind de palizie și când priveam în jos mă îngrozisem. Dacă era să cad, rămâneam invalidă.

- Nathalia, Nathalia! Derek ieșise afară și mă privea cu brațele încrucișate.

- Derek, ajutor!! Apelasem cu panică la el.

- Dă-ți drumul, te prind! Mă îndemnase cu încredere.

Nu mă mai puteam ține mult și auzeam palizia cum dădea să se rupă.

- Dă-ți drumul ți-am spus! Deja se enervase și îmi desprinsesem degetele, căzând în gol.

Derek ca să mă impresioneze sărise și mă prinsese din aer. Mi se tăiase răsuflarea și îl strângeam pe Derek în brațe cu inima în gât.

- Explicațiile am să le ascult în mașină. Se îndrepta către ea cu mine în brațe.

Adio viață!

.........

La media e Nathalia.