Punct si de la capat

Capitolul 25

  YR—Buuuna dimineata frumoasa adormita,hai...ridicate din pat.Nu lenevi atat in cea mai speciala zi.

Auzeam o voce care imi urla in ureche,dar ploapele mele refuzau sa se deschida si sa dea voie luminii sa isi faca stralucita intrare.
Ma simteam mai bine asa,fara griji sau vreo problema enervanta.

YR—Serios Tia,nu te preface tocmai acum ca nu ma auzi.Hai,hai,hai...misca.

Am simtit o durere in bratul stang cand  draga mea prietena m-a tras de pe canapea direct pe podeaua rece.

—Yaaaa!Yoo Ra,tu gandesti inainte sa faci ceva? Aigioo...chiar nu ma pot trezi si eu normal intr-o zi petrecuta cu tine,m-am uitat la draga mea prietena zi abia acum am realizat ca era deja pregatita pentru o iesire.

YR—Hai,mergi si schimbate...nu avem mult timp.

—Timp pentru ce,Yoo Ra...ce te-a apucat in dimineata asta?

In doua minute am fost impinsa in baie cu un teanc de haine in mana.
Dupa dusul care ma relaxeaza mereu ,m-am imbracat cu hainele primite de la Yoo Ra si ma gandeam sa ma machez...dar am renuntat la ideea asta.
Inainte sa ies din baie m-am oprit in fata oglinzii.Aratam destul de dragut.
Aveam o pereche de blugi negrii,un tricou alb si un plovar de lana maro deschis.

YR—Esti gata!o aud pe Yoo Ra tipand din cealalta camera.

—Da,da...acum vin.

***

Dupa zece minute in care  am mers cu autobuzul intrebandu-mi prietena unde mergem fara sa primesc vreun raspuns,am ajuns in fata orfelinatului doamnei Lee.
Am zambit cand l-am vazut,apoi am auzit-o pe prietena mea soptindu-mi "La multi ani".

—Multumesc Yoo Ra, e cu adevarat un cadou frumos.Mi-a fost dor de locul asta.

Cand am intrat inauntru toti au strigat in cor un "La multi ani Tia",erau o multime de baloane, decoratiuni albastre,culoarea mea preferata, si toate persoanele pe care le iubeam erau in jurul meu.
Seung Ri mi-a sarit in brate.Mi-a fost asa dor de ea,mi-a fost dor de toti cei care ma inconjurau in momentul asta si doamna Lee a venit la mine cu un mic cadou pe care il tinea in mana dreapta.

—Sper sa fii la fel de fericita,cum suntem noi fericiti cand te vedem pe tine,mi-a spus imbrtisandu-ma strans.

—Multumesc.

Dupa ce am studiat tota camera intr-un colt l-am zarit pe V care ma privea furios,apoi il vad cum se indreapta spre mine.

V—Ahhh...fata asta.Ai noroc ca e ziua ta azi,altfel nu mai prindeai ziua de maine...

Eu am zambit cand i-am vazut la inceput fata serioasa,dar peste cateva secunde zambeful lui specific in forma de dreptunghi care ma facea sa zambesc in cele mai grele momente prin care as fi putut sa trec.L-am luat in brate si apoi l-am lovit in umarul drept.

—Iti multumesc ca ma lasi sa scap asa usor,i-am spus zambind,si iti multumesc ca esti mereu alaturi de mine.Esti cel mai bun prieten pe care l-as fi putut avea.

V—Nu mie ar trebui sa imi multumesti,ci lui Jungkook.El a facut toate astea.

Am ramas uimita la spusele lui Taehyung.Nu ma gandeam ca Jungkook a facut asa ceva..

—El unde e acum?

Inainte sa imi raspunda i-am auzit pe ceilalti baieti venind spre noi.M-am intors cu fata la ei cautandu-l din priviri pe Kookie,dar fara vreun succes.

—Unde e Jungkook?am intrebat din nou putin ingrijorata acum.

Jin—E acasa,a vrut sa vina,dar....nu se simte chiar bine.

JH—De cand ai plecat tu de tot cauta si nu prea a mancat zilele astea,asa ca a ajuns la spital din cauza unei caderi de calciu.

—E la voi acasa,asa-i?am intrebat acum evident ingrijorata,pregatita sa plec.

Suga—Da.

—Multumesc baieti.

Jimin—Tia....

M-am oprit si m-am intors spre ei.

Jimin—La multi ani!

Am zambit putin,am dat din cap si am luat-o la fuga spre casa baietilor.
Acum ma simteam vinovata pentru ca am disparuta asa,fara sa le spun macar daca sunt bine sau nu.
Probabil lor chiar le pasa de mine,cum si mie imi pasa de ei.

***

Acum eram in fata camerei lui Kookie.Incercam sa-mi fac curaj pentru a intra.Dupa cateva ezitari am apasat pe clanta rece si am deschis usa cu incetinitorul.
Era destul de intuneric chiar daca era amiaza.Draperiile erau trase,lumina era stinsa si in toata acea liniste se auze doar un respirat greu.

JK—V bine ca ai venit,cum se simte Tia,e bine?s-a auzit vocea fara vlaga a lui Jungkook.

Nu i-am raspuns,doar am inaintat si m-am asezat langa el in pat.

—Esti bine?l-am intrebat in soapta.

JK—Tia!?!a intrebat el evident mirat.

—Imi pare rau ca nu am ramas langa tine,imi pare rau ca nu am dat nici macar un semn dupa ce am plecat si tu acum suferi din cauza asta.

JK—Nu Tia,nu iti mai cere scuze,tu nu ai facut nimic.Eu sunt dobitocul care te-a facut sa suferi tot timpul asta,care nu a stiut sa te pretuiasca.Imi pare foarte rau.O sa ma ierti?

—Normal ca te iert,dar vreau sa te intreb ceva...Ma placi?

JK—Nu...

Cand am auzita asta simteam ca lacrimile sunt gata sa curga pe obrajii,evident saturati de atatea lacrimi.

JK—Nu te plac,am realizat ca eu chiar te iubesc.Imi pare rau pentru ca ai plans atatea zile din cauza mea.Iti promit ca n-o sa te mai fac sa suferi de acum pentru ca esti cea mai importanta  persoana din viata mea.

La auzul celorlalte cuvine am inceput sa rad.

—Uite vezi,plang din nou,i-am spus ironica,dar acum plang de fericire.

JK—Te iubesc.

—Si eu te iubesc Jungkook.

In cateva secunde i-am simtit buzele catifelate peste alea mele.Mi-a fost dor de el,mi-a fost dor de fiecare atingere a lui,de mirosul lui si de timpul petrecut cu el.Ma facea fericita doar daca stiu ca se gandeste la mine,doar daca se uita la mine...
Nu cred ca as putea sa mai traiesc fara el acum.Este o parte din mine.

Heeei lume,ce mai faceti?
Vreau sa va anunt cu parere de rau ca povestea e pe sfarsite....mai am un capitol si totul se termina.
Sper sa nu ma urati pentru asta,dar eu consider ca e ok sa se termine totul asa cum e acum.
Va iubesc!!!!