Patul durerilor

11

Îmbrăcată într-o tunică grea de fier, stau în mijlocul unei câmpii întinse.Soarele ca o minge de foc stă să apună, lăsând în urma sa un cer sângeriu și trist. Câteva ciori cârâie supărate în timp ce zboară deasupra mea, se lasă întunericul iar ele trebuie să-și găsească adapost până nu se face prea târziu. Fata aceea ciudată apare în spatele meu speriindu-mă de moarte cu râsul ei nebun și tâmpit.

-Ca să nu mori neștiutoare, și asta nu o să se întâmple prea curând, am să-ți spun numele meu ca să mă poți pomeni de acum și până la sfârșitul zilelor tale mizerabile. Eu sunt Klara, și sunt diavolul care îți va chinui viața până când sufletul tău va ceda .

Simt furnicăturu în talpa piciorului ,dar nu am curajul să spun nimic, mi-am dorit moartea de atatea ori iar acum îmi doresc sa traiesc!

Klara se apropie de mine si îi pot simti respirația agitată și neregulată. O clipă se uită la mine cu o expresie neutră după care începe să țipe și mă împinge într-o piscină, coșmarul meu de la 7 ani!

Tunica de fier mă trage la fund înainte de a avea posibilitatea de a-mi lua aerul necesar, și simt cum mă scufund tot mai adânc într-o piscină fără fund. Apa îmi intră atât pe nas cât și pe gură, iar în mai puțin de un minut plămânii mei sunt umpluți cu apă, neputând să respir.