Patul durerilor

12

În camera întunecată e acum o liniște de mormânt. Sunt singură, sau cel puțin îmi doresc să fiu. Sufletul meu nu a stat liniștit de prea mult timp , iar tot ce pot face e să îndur. Mă ridic în capul oaselor și observ ca sunt îmbracată în veșnica mea pijama albă. Sunt așezată pe un pat de spital legată atât la mâini cât și la picioare cu niste curele din piele groasă. O pereche de ochi sclipesc în întuneric, iar versiunea mea diabolică iese tiptil din colțul camerei ținând în mână un bisturiu.

- Ce ai de gând să faci cu ăla? țip speriată din toată puterea în timp ce încerc să ma smucesc din strânsoare.

-Oh, nu vrei să te calmezi? spune atingând lama pe lungimea ei întreagă. Am să-ți fac ceea ce-i doreai tu la 10 ani, am să te torturez până când ai să cedezi fizic, psihic mai avem de lucru, spune și sterge bisturiul de un prosop murdar și oribil.

Aceasta se apropie de mine cu un rânjet diabolic de parcă cel rău ar fi intrat acum 5 secunde în ea gata să ma distrugă, după care așeazălama pe piciorul meu, despicandul de sus până jos. Durerea insuportabilă, îmi pătrunde în tot corpul și mă zbat pentru viața mea, sau ce a mai ramas din ea. Klara nu arată niciun interes pentru durerea mea, niciun fel de remușcare continuând să mă taie în liniște ca un copil ce se joacă de-a doctorul. Victima acestui joc nu e o marionetă ci chiar corpul meu, iar un leșin mă paște pentru că pielea mi se despică iar carnea e tăiată până în os . Din când în când , șterge bisturiul de prosopul zrențuros ca să fie sigură ca este infectat, rana să fie mai puternică iar mortea mea mai lungă și dureroasă.

- Te rog,oprește-te! Nu pot face nimic, mă ține captivă în lumea mea, eu am creat-o și eu sunt distrusă de catre ea!

Klara se apropie acum de mine și scoate un ac la capătul căruia se află o ață lungă și groasă , ață cu care se cos de obicei animalele în locurile unde rana e în stare gravă.

- Fac asta pentru că vreau să tr țin în viață, nu sunt chiar atât de rea! spune cosindu-mi gura . Ața groasă trece cu greu prin pielea feței mele, însă Klara dă dovadă de o ambiție oarbă și se chinuie găurind cu acul zona propusă. Senzația e mai rea decât moartea, mai chinuitoare decât atunci când te arzi pe tot corpul, sau iei foc pur și simplu. Gura îmi este acum închisă definitiv, iar tipătul pe care îl scot rămâne în interiorul meu! Fata malefică îmi ciopârțește picioarele, iar apoi continuă desenând cu bisturiul niște hieroglife pe burta mea.

Presiunea de la cap e prea mare, iar vasele de sânge din jurul ochilor pocnesc inundându-mi umoarea și colorând-o într-un frumos roșu aprins. Inima o ia la goană, tensinea e depășită , iar din păcate ,sau fericire, intru în comă, inima incetând să-mi mai bată.