Mă ridic înapoi în picioare și încerc să pășesc încet fără să îmi supun picioarele la o durere prea mare și în același timp să pot analiza "lucrurile" din jurul meu. Sunt conștientă că sunt prizonieră într-o celulă unde nici măcar nu îmi este delimitat spațiul permis. Acele amintiri ce pluteau în neant parcă și-au găsit locul în memoria mea, punând la loc un puzzle greu de făcut. Totul e atât de straniu și nu pot să-mi dau seama cum am ajuns aici.
- Vrei să mergi acasă, nu-i așa?
Îmi ridic privirea la cer, iar durerea de cap îmi revine parcă adusă de acea voce pițigăiată. Dau afirmativ din cap . Sunt atât de bleagă și nu pot să-mi iau apărarea, mă simt atât de vulnerabilă în fața acelei voci. Persoana începe să râdă, un ras nebun și ascuțit care îmi taie auzul și mă înnebunește. Îmi pun mâinile la urechi în mod involuntar ca și când m-aș apăra, dar râsul sparge orice barieră, pătrunzând în urechea mea . Acest râs nebun, forțat, scos din inimă îmi sparge timpanul la fel cum o sticlă aruncată de la etaj se sparge la întâlnirea ei cu asfaltul, distrugând-o în mii de cioburi mici și scliptoare.
- Atunci, hai să te duc acasă! șipă vocea iar durerea de cap mă doboară și la propriu și la figurat.
Îmi deschid încet ochii și mă trezesc în sufragerie, în casa mea! Incredibil, dar a funcționat. Mă ridic de pe jos și mă îndrept spre bucatarie, acolo unde îmi găsesc familia adunată la masă. Țin minte ziua aceea, e masa de Crăciun!
CITEȘTI
Patul durerilor
Short StoryCaptivă în propria ei viață și în propriul ei joc, Kara James va încerca să evadeze cu orice preț . Va reuși însă să scape de cel mai mare dușman al său? Știe că e acolo, undeva , și o urmărește, îi face "farsele" pe care și le dorea să le facă, lu...
