Patul durerilor

5

Capul îmi este ușor amorțit de la căzătura provocată adineaori și îmi este  , din nou, prea greu să respir. Tânjesc după un strop de oxigen, dar acesta întârzie să apară . Plămânii mei plâng parcă fiind chinuți fără vină. Până la urmă, ce am făcut să merit toate aceste lucruri?

Mă aflu, din nou , pe podeaua albă și udă din camera albă, imensă și la fel de pustie. Îmi mișc încet degetele de la mână pentru a mă acomoda cu noul mediu, încet încet reușind să mă ridic în capul oaselor. Trupul îmi este mai greu decât înainte, poate din cauza umezelii abundente de pe jos. Singura haină pe care o am pe mine este un halat alb , scurt până la genunchi, ud leoarcă și pătat puțin cu sânge, sângele meu. Probabil s-a murdărit atunci când am dat cu capul de asflat.

- Ți-a plăcut în vizită? spune vocea fetei necunoscute în timp ce rade. Nu credeam că o sa dureze așa mult, îmi pare rău... ar fi trebui să-i tai gâtul iubitului meu, dar n-am apucat. Ai văzut cum au sărit toți la mine de parcă aveam de gând să săvârșesc o crimă? Ce idioți, nu aveam în minte decât să-i scurtez puțin din gâtul său lung. Era și așa prea frumos , îmi era ciudă pentru că era prea perfect pentru un băiat.

Rostea toate aceste cuvinte fără măcar să-i pese.Cine era ea să vorbească în acest fel? Nu înțeleg de ce acceptam toate astea. Eram o persoană puternică în interiorul meu, doar că acum îmi era frică, frică de ea . Era atât de ciudat să mă ascult vorbind și mai ales în felul acela apăsat și greoi . Vorbeam foarte rar așa, doar atunci când eram melancolică sau nervoasă. Nu mă puteam înțeleg în acestă situație încurcată, sau cel puțin nu o puteam înțelege pe fata care vorbea...

-C..Ce vrei de la mine? o intreb încercând să par seriosă dar sfârșesc prin a fi mai bleagă decât o fiară ce luptă pentru viața sa. Nu ți-am făcut nimic!Spun și îmi aduc picioarele la piept leganându-mă ușor parcă fiind de la acasa de nebuni. Poate eram, dar cel puțin nu-mi putea da seama. Un nebun nu sesizează că se comportă ca un nebun, pur și simplu așa este el, iar eu am speranța că , macar pentru o clipă, nu sunt nebună și tot acest circ se va încheia o dată ce voi adormi. Cu siguranță mă voi trezi mâine în zori, iar la micul dejun alături de familia mea, voi putea povesti toate ciudățeniile pe care le-am visat. Cu siguranță vor rânde, se vor amuza iar mai apoi mă vor liniști prietenește spunându-mi că tot a fost doar un simplu vis.
Mă desprind din transa impusă de mintea mea pentru a reveni la realitatea aceasta, sau ficțiunea creată de mintea mea.
- Nu te prinzi? Îți vreau viața, vreau fiecare răsuflare a ta, fiecare amintire bună, rea, veselă sau tristă. Te vreau pe tine, să fi a mea pe veci. Să dăinui în interiorul tău pentru veșnicie, dar tu nu vrei să-mi cazi în capcană. Credeam că-mi vei ceda mult mai ușor, dar tu vrei doar să suferi și mai mult și să mă faci să-mi pierd timpul cu tine! Hai să te ducem undeva, demult ca să te lecuiești . În cele din urmă îmi vei ceda scumpo, iar atunci voi trăi alaturi de tine, posedându-te pe deplin.
Unde o să ajungă cu toata drama asta? Simt că mă ia somnul și nu-mi pot ține ochii deschiși. Corpul meu atinge podeaua , iar "Moș Ene" care apare de nicăieri , mă înțeapă cu o siringă iar somnul vine mai repede decât mi-aș fi imaginat.