Patul durerilor

4

Mă panichez atunci când sosia mea se ridică nervoasă de la masă și începe să facă crize. Crize atât de insuportabile încât fiecare țipt pe care-l scoate pe mica gură se aud parcă fiind urletele disperate ale unor lupi în noapte.

-Afară! îmi aud vocea ,dar nu sunt eu,e ea..

Aceasta trântește toate farfuriile de pământ , cioburile împrăștiindu-se în toată încăperea cu o forță neimaginabilă. Sensibila mama începe să plângă pentru că a muncit prea mult pentru această masă. Cum își permite să facă o dezordine în casa mea? Cum își permite să distrugă salata de ciuperci a mamei și mai ales, să o facă să plângă?

Fata a carui look seamănă izbitor cu al meu ia un cuțit și se repede la gâtul fostului meu iubit, ei bine pe atunci era iubitul meu...Tata încearcă să o ajute pe mama, dar aceasta plange în continuare, la fel și sora mea, în timp ce frații mei țipă la persoana malefică de la masă și desigur, o impiedică din a-i reteza gâtul lui Tyler.

Maăholbez speriată la familia mea , iar fiori de gheță îmi străbat șira spinării atunci când mă gândesc la  dezastrul cauzat. Toți se ridică mai apoi și se apropie de mine, acum ma pot vedea? Fiecare personaj își schimbă fața dintr-un drăguță și zâmbitoare într-una sumbră și rea.

-Uite ce ai facut! Ai distrus totul. țipă mama la mine.

-Acum e momentul să te distrugem noi pe tine! Țipă familia mea în timp ce se apropie vertiginos de mine. Lacrimi de frică îmi curg pe obraji. Picioarele îmi spunt asemeni unor bolovani și nu vor să se clintească din loc. Nu pot suporta gândul că ai mei vor să mă distrugă din cauza, ei bine a mea, dar nu a mea, deci nu am incotro decât să îmi mișc picioarele grele și să o iau la fugă. Ocolesc canapeaua din sufragerie, trec pe lângă măsuța cu chei și pantofi și deschid ușa într-o fracțiune de secundâ.

Dau în stradă,dar nu mai apuc să mă uit spre stradă căci privirea mea este ațintită spre ai mei care ies pe ușă în urma mea. Ce au de gând să facă cu mine? Nu apuc să-mi răspund la întrebare pentru că mă desprind de lumea aceasta , lovită fiind în plin de un autoturism. Picioarele care-mi eram o povară acum 5 secunde, parcă plutesc în neant iar somnul mă ia încet făcând loc întunericului. Și cu familia mea cum rămâne?