My Twitter Love - A Harry Styles Fanfiction!

Capitolul 1.

Clopoţelul sună,indicându-ne sfârşitul ultimei zile de şcoală.îmi priveam colegii cum se grăbeau să iasă din clasă şi erau atât de fericiţi.Pentru ei vacanţa însemna ceva frumos.Însemna un test pe care ei îl treceau cu nota maximă,singurul test pe care toţi îl aşteaptă.Însă pentru mine,vacanţa nu înseamnă foarte mult.Rămân aceaşi eu:fără prieteni,fără viaţă socială,fără cuiva care să-i pese că exist,fără oameni care să mă asculte..

Mi-am adunat uşor toate lucrurile şi am ieşit din clasa care m-a adăpostit atâţia ani la rând.Cred că o să-mi fie dor de locul acesta.Mă înspăimântă gândul că la toamnă o să mă mut de aici,că o să încep facultatea.Aici stau de patru ani şi nu am vorbit mai deloc cu cineva.Dar acolo oare cum o să fie?La fel?

Fără să-mi dau seama am şi ajuns acasă.Mi-am scos cheia din hanorac şi am deschis încet uşa.Se pare că eram singură acasă.Mi-am lasat lucrurile şi am mers direct la laptop-ul ce mă aştepta mereu pe pat.Chiar pot spune că m-am refugiat în laptop,adică aici mă simt atât de bine,simt că sunt eu,că pot să-mi exprim părerea exact aşa cum vreau.Am deschis mai multe file,printre care şi contul meu de Twitter pe care nu l-am făcut de mult timp.Am rămas uimită când am văzut că primisem un mesaj.Fără ezitare l-am deschis.Era un mesaj de la un aşa zis @Dark_Knight.

''Ai încredere în tine,să nu te dai bătută niciodată.Şi oricât ai încerca,nu poţi uita trecutul.Ai grijă de tine''

Am rămas plăcut surprinsă.Însemna că măcar cineva îmi citea blog-ul.Ah,am uitat să vă spun..Am început să scriu zilnic pe un blog,aici îmi povestea.Nu o fac doar să obţin milă,ci doar să mă descarc.Probabil dacă aş avea câţiva prieteni de încredere aş putea povesti cu ei,dar din moment ce nu am..Un zâmbet micuţ s-a aşezat pe faţa mea.Înainte să îi răspuns,am decis să aflu cine este aşa că am intrat pe profilul lui de Twitter.M-am uitat prin toate postările lui,dar pozele nu erau cu el.Am decis să îi răspund şi să îl intreb cine este.

''Hei,mulţumesc mult.Mă bucur că îmi citeşti blog-ul.Aş putea stii cine eşti?''

I-am trimis mesajul apoi m-am ridicat de pe pat şi m-am dus să îmi fac un ceai.Intre timp venise de la muncă tata.Nu sunt prea apropiată de el,recunosc,dar îi mulţumesc că nu m-a abandonat ca mama.Dacă m-ar părăsi şi el,aş ajunge la un cămin.M-a luat în braţe,apoi s-a dus să se schimbe.Am luat ceaiul şi l-am pus în două căni diferite.Una pentru tata,iar cealaltă pentru mine.Am luat cana mea şi m-am dus iar în cameră în speranţa că acel anonim mi-a răspuns.Aşa a şi fost.Înainte să deschid mesajul,am băut puţin din ceai şi l-am pus uşor pe noptiera de lângă mine.Am deschis mesajul.Se pare că acest băiat nu vroia să-mi spună cine este.Nu i-am mai răspuns şi am început să scriu un nou ''articol'' pe blog-ul meu.Am început să scriu despre vedete.Nu ştiu de ce,dar ideea asta îmi place.Am scris despre multe vedete care îmi plac.Iar la sfârşit am scris şi cele care nu-mi plac.Am scris mai mult despre One Direction.Nu sunt hater sau ceva,doar nu îmi plac,iar comportamentul lor nu ştiu îmi lasă de sorit.Asta pentru că poate nu le dau prea mare atenţie.Imediat ce am terminat de scris m-am dus să văd ce face tata.Era în bucătărie,vorbea la telefon.Nu am vrut să îl întrerup credeam ca este vorba despre o altă afacere plictisitoare de-a lui.Dar nu a fost aşa..Am putut auzi vocea mamei prin difuzor.Vorbea cu ea,îl puteam auzi pe el cum spunea că eu trebuie să mă duc la ea deoarece el trebuie să plece.Să plece?unde?.

Fară să mai stau să ascult,am fugit spre camera mea.Nu voiam să mă duc la mama,odată ce m-a părăsit înseamnă că nu vrea să fiu în preajma ei.Şi tata,de ce nu mi-a spus nimic?Unde trebuie să plece defapt?Câteva lacrimi au început să curgă încet pe obrazul meu,dar imediat le-am şters.Un zgomot mi-a întrerupt gândurile,primisem un mesaj pe Twitter.Era de la acelaş băiat.

''Ştii,nu sunt chiar aşa de răi cum crezi tu băieţii din One Direction,le-ai putea acorda o şansă''

În principiu nu a vrut să îi răspundă,dar s-a gândit mai bine şi i-a răspuns.

''E strict părerea mea,îmi pare rău.''

In mintea mea eram ceva gen '' De ce te bagi tu în viaţa mea?cine eşti? mă cunoşti?''.Dar am ales să nu fiu răutăcioasă aşa că i-am răspuns cât de politicos am putut eu.


Gândurile mele au revenit.Şi mă gândeam unde trebuie sa plece şi de ce nu puteam rămâne aici în Sheffield,iubeam oraşul acesta,chiar dacă nu aveam prieteni aici.Dacă pleca cu afacerile lui se întorcea în câteva zile.Deci sunt destul de matură să stau şi singură pentru câteva zile.De ce trebuia să mă duc la mama care nu mă vroia?În Londra unde totul este diferit de aici.Nu vreau,nu pot.

M-am dus să îi cer câteva explicaţii.Cred că le meritam.Am intrat uşor în bucătărie acolo unde era tata,părea îngândurat şi avea lacrimi în ochii.

-Tata..uhm..ot sa te întreb unde pleci tu şi de ce trebuie să mă duc la mama în Londra?Mă părăseşti şi tu aşa e?

Tata m-a tras de mână uşor spre el şi m-a aşezat pe genunchiul lui.

-Uite ce este Jessie,nu te pot lăsa singură aici,eu o să plec în câteva zile..Şi nu mă voi mai întoarce vreodată.Ştiu că nu vrei să mergi la mama ta,ştiu foarte bine asta dar trebuie.Ea o să aibă grijă de tine sunt sigur de asta.Şi să nu crezi vreo clipă că am de gând să te părăsesc sau ceva de genul acesta.Lucrurile se întâmplă şi noi nu ne putem opune.O să fiu mereu lângă tine,oriunde o să fiu eu,te iubesc mai mult decât oricine.Te rog să mă înţelegi,o să afli de ce se întâmplă toate acestea..Acum tot ce te rog este să începi să împachetezi,în două zile ai avion la mama ta,în Londra.Te rog sa nu mă urăşti..

Fără să mai stau să-l ascult m-am ridicat plângând şi fugind spre camera meaunde m-am aruncat în pat.Strângeam perna cu putere la pieptul meu,lacrimile nu încetau să mai curgă.în acest moment aveam nevoie de cineva care să mă asculte,să mă înţeleagă,să mă ajute cu un sfat,dar nu aveam pe nimeni.

Ştii tu te-ai pus vreodată seara în pat şi pur şi simplu ai început sa plângi?Ai devenit reala 'tu',cea din spatele zâmbetelor şi cărţilor,aii devenit inofensivă pe întuneric pentru că acolo nu te vedea nimeni şi nu era cineva care să te rănească?Ţi-ai deschis inima şi ai lăsat afară tot ce aveai pe suflet,ţi-ai sfâşiat inima în lacrimi,ca a doua zi să o pui la loc cu zâmbetul pe buze?

Ai făcut asta vreodată?pentru că eu o fac în fiecare seară,chiar dacă nimeni nu ştie cum sunt eu defapt şi toată lumea mă consideră o tocilară care mereu zâmbeşte şi nu are nici măcar un prieten.

În momente ca acestea îmi doresc să nu fi existat vreodată,nimeni nu vrea să mă asculte şi chiar dacă strig în interiorul meu după ajutor.În momente ca acestea îmi doresc să pot renunţa la viaţă sau măcar să deschid o fereastră să mă pot elibera de tot.Dar eu tot ce fac este să-mi adun bucăţile sfâsiate din mine şi să ţin totul în mine să nu spun nimănui,defapt poate aş spune,dar nu am cui.

Şi tata mă părăseşte,sunt pe cont propriu?

Greșala vieții mele a fost că am incercat să mă înțeleg cu toată lumea.Am vrut ca nimeni să nu mă urască.Am fost ceva de genul "toată lumea mă iubește,nu le-am dat motive să nu o facă".Dar m-am înșelat amarnic.X mă urăște pentru că nu îi dau tema la mai știu eu ce materie,Y mă urăște că mă descurc bine la școala și tot așa.Dar cu toate acestea eu sunt singura care am încercat să fac cât mai mult bine tuturor și eu sunt cea care a pierdut și am rămas făra nici măcar un prieten.Poate acesta este motivul pentru care m-am închis atât de mult în mine și nu mai comunic cu absolut nimeni din jurul meu.Toți cred că vor să îmi facă rău,chiar dacă poate este doar imaginația mea care îmi joacă feste,dar poate nu.

Prefer să port un tricou larg în locul unei rochii.

Prefer să îmi las părul în coc decât să pierd ore în şir în faţa oglinzii, arzându-mi părul cu placa.

Prefer să mă spăl pe faţă cu apă, nu cu unşpe mii de chimicale.

Prefer să port teneşi în locul tocurilor.

Prefer să scriu în locul cumpărăturilor.

Prefer să citesc o carte, iar apoi să-i văd filmul.

Prefer să mă deschid în faţa unor străini.

Îmi doream mai mult ca niciodată acum,pe cineva care să mă asculte și să mă înțeleagă.

Am primit un nou mesaj pe Twitter de la acelasi băiat.

"Știi povestea ta seamănă mai mult decât crezi tu,cu a mea.Să știi că dacă vrei să te descarci vreodată și nu ai cui,eu sunt aici,gata să te ascult și să îți dau un sfat bun"

Cât de drăguț e asta.Dar nu puteam avea încredere în el.Nici măcar cine este nu știam.Trebuia să îi răspund.Trebuie să recunosc că pentru un moment un zâmbet micuț mi-a apărut pe față.

"E foarte drăguț ce ai scris,dar nici măcar nu știu cine ești,poate ai vrea să îmi spui?"

La nici un minut după ce am trimis mesajul,un sunet m-a făcut să tresar încet.Primisem un alt mesaj.Bineînțes că era tot de la el.

"Promit că o să îți spun la momentul potrivit!Doar ai încredere în mine te rog,știu că îți e greu singură"

"O să încerc,dar totuși am o curiozitate.Mă cunoști?"

"Nu,nu te cunosc,deși aș vrea"

"Atunci de ce îți pierzi timpul cu mine,anonimule?"

"Nu mi-l pierd.Îmi face plăcere să vorbesc cu tine.Chiar aș vrea să te cunosc mai bine.Deci,câți ani ai?"

"Mai am puțin și fac 19,tu?"

"Am deja 19"

Am stat toată noaptea vorbind cu el.Ne-am cunoscut mult mai bine.E un tip chiar ok și de treabă.Am aflat și că locuiește în Londra.Poate o să mă întâlnesc cu el.O să mă mai gândesc la asta.Mi-a cerut și numărul de telefon,bineînțeles că nu am vrut să il dau,dar nu știu cum a reușit și m-a convins.

Era ora 8 dimineața,nu am dormit deloc.Acel anonim drăguț s-a pus să doarmă,așa că am închis ușor laptop-ul.Am pus câteva haine pe mine și am ieșit din casă fără să-l trezesc pe tata.Vroiam să mă bucur de ultima mea zi în acest oraș pe care îl adoram.Mâine dimineața aveam avion spre Londra din spusele tatălui meu.

Mă plimbam pe străzile goale simțind aerul rece de dimineață.Am hotărât să merg la Starbucks să beau ceva care să mă țină trează.

După câteva minute bune de mers pe jos,am ajuns la destinație.Am intrat în Starbucks,mi-am luat o cafea și m-am așezat la o masă mai retrasă.Țineam cafeaua în mână cu scopul de a mă încălzi puțin.

Am simțit telefonul cum vibra în buzunarul meu.Repede,l-am scos,dar am rămas uimită când m-am uitat la apelant.

Deci,cam acesta a fost primul capitol.Credeți că anonimul a sunat-o?Aștept păreri și critici.
Îmi pare rău dacă nu este pe măsura așteptărilor voastre,dar în mare parte am scris la ora 5 dimineața.Dacă găsiți greșeli îmi pare rău,am încercat să le corectez pe toate.

Hope you like it!

Xoxo,

Denna💙.