My Twitter Love - A Harry Styles Fanfiction!

Capitolul 5.

  Când am deschis uşa,m-am panicat,oarecum.În faţa mea stătea..o femeie.Mama.Nici nu ar trebui să îi spun mamă,nici nu ştiu cum am recunoscut-o.Nu am mai văzut-o de foarte,foarte mulţi ani.În tot acest timp mă uitam la poze cu ea şi adormeam cu ele în braţe.

  Cum mai are curajul să vină să mă vadă după tot ce mi-a făcut?După toate prin care am trecut.Nu o pot înţelege.Şi-a refăcut viaţa,mă bucur pentru ea,dar cu tata cum a rămas?Tata a stat zi şi noapte aşteptând-o,dar ea nu mai venea..

-Jessie,fata mea!,a spus ea,venind spre mine să mă strângă în braţe,dar m-am retras,nu aveam nevoie de ea,de îmbrăţişarea ei.Am putut sta până acum fără o mamă,o pot face şi acum.

-De ce ai venit?,am întrebat scurt.

-Hei,ce e cu tine?am venit să te văd,eşti fiica mea,nu este normal?

-Ştii ce nu este normal?Nu este normal să mă păraseşti si să apari aici,la uşa mea,după mai bine de 10 ani,şi să îmi spui că sunt fiica ta!Nu e normal ca tata să te aştepte si tu cine stie ce făceai cu altu' prin pat!Asta nu e normal!,am ţipat eu la această femeie pe care nu o să o mai numesc mamă în viaţa mea.

-Putem sta de vorbă?

-Nu,nu avem ce discuta,nu acum,te rog să pleci!

-Te rog,iartă-mă!

-Ştii şi eu pot omorî un om şi să îmi cer scuze şi ce crezi?Că o să se mai trezească vreodată?

-Doar ascultă-mă..

-Nu e momentul.

  Fără sa o las să mai spună vreo scuză penibilă,am închis uşa în faţa ei,merita măcar atât.

  Si da,ca de obicei,lacrimile şi-au făcut apariţia.Mă întreb câte lacrimi voi mai avea?Se vor termina odată şi odată?

  Oh God,de ce trebuie să fie aşa?De ce trebuie să sufăr mereu?

  M-am aruncat în pat şi m-am gândit la..tata.Nu m-a sunat,nu mi-a scris..Atunci mi-am adus aminte de scrisoarea pe care mi-a lasat-o,am început să o caut,iar când am găsit-o nu stiam dacă să o citesc sau nu.

  Telefonul a început să sune,aşa ca repede am băgat scrisoarea înapoi în sertar şi l-am închis.M-am uitat la apelant şi era Edward.De ce îi păsa atât de mult de mine?Adică nici macar nu ştiu cine este..

-Alo?!

-Hei..a rămas că vorbim dimineaţă..,a spus el.

-Da,mai ai ceva să îmi spui?

-Eşti ok?Ai o voce de zici că ai plâns..

-Doar zici,sunt bine..

-Haide,ştii că poţi să-mi spui..

-Nu am ce să spun

-Ok,îmi dau seama că nu ai încă încredere în mine,dar pe parcurs o să îţi dai seama că eu încerc doar să te ajut.

-Tocmai,am încredere în tine,şi în toţi în care am avut m-au dezamăgit,aşa ca îmi e teamă,am obosit să pierd oamenii la care ţin.

-Chiar crezi că o să te rănesc?,întreabă încet el.

-Nu ştiu ce sa zic,nu mai pot,am obosit,nici măcar nu ştiu de ce îţi pasă,nici macar nu ştiu cine eşti cu adevărat,nici măcar nu vrei să ne întâlnim,ce îmi ascunzi?

-Ăăăm..chiar..vrei să..ne vedem?

-Pe degeaba vreau eu,dacă tu nu eşti de acord,înţelegi?

-Jess,vreau,dar..nu ştiu cum o să reacţionezi când o să mă vezi.

-Cum o să reacţionez?Esti vreo vedetă ceva ca să reacţionez urât?God,o vedetă nu ar vorbi cu mine sau chestii de genul,asa ca ce poate fi atât de rău?

-Uite,eu mâine ajung în Londra,ăăă,vrei să n..ne vedem?

-Eşti sigur că şi tu vrei asta?

-Da!,a răspuns el scurt.

-Ok şi unde vrei să ne vedem?

-O să îţi scriu într-un mesaj pe Twitter,ok?

-Ok..

-Ne vedem mâine,Jess.

  Apoi i-am închis,nu ştiu de ce,dar un zâmbet retardat mi-a apărut pe faţă.Mă întâlneam cu un băiat căruia chiar îi pasă de mine,ce poate fi mai frumos de atât pentru mine în aceste momente?

  Am deschis laptop-ul şi am început sa caut iar o facultate pe placul meu şi cât de cât aproape de mine.Am căutat în jur de o oră şi ceva,până m-am plictisit.Am intrat pe Twitter unde am văzut ca primisem un mesaj,era de la Edward unde îmi spunea locul şi ora întâlnirii,dacă o pot numi aşa.

  Nu mai aveam răbdare,eram foarte entuziasmată.Dar la un moment dat un gând mi-a trecut prin minte.Dacă voia sa îmi facă rău,daca voia să mă răpească?Eu nu îl cunoşteam şi nu aveam de unde sa stiu dacă vrea sau nu să îmi facă rau.Îmi era frică acum,nu mai vroiam.Aşa că i-am scris pe Twitter.

''Uite,nu te cunosc de mult timp şi ţi-am spus că îmi e frică..Nu ştiu daca vrei să îmi faci rău sau nu,dacă nu te superi putem aştepta,să ne cunoaştem mai bine şi abea apoi să ne întâlnim,te rog?''

Imediat mi-a răspuns.

''Nu ţi-aş face rău,să nu te temi vreodată de asta,dar da îţi accept decizia''

  În ziua aceasta am vorbit pe Twitter non-stop,ne-am mai cunoscut puţin,am glumit,am râs..

  Mă simţeam bine vorbind cu el.

  M-a făcut să realizez că orice s-ar întâmpla,viaţa merge înainte..

Oamenii se schimbă,

Dragostea doare,

Prietenii pleacă,

Parinţii nu te înţeleg,

Lucrurile merg prost,

Dar aminteşte-ţi ca viaţa merge mai departe.

  Mi-am adus aminte de scrisoarea pe care nu am apucat să o citesc.M-am ridicat de pe pat,am luat-o din sertar si am deschis-o..

  încă de la primele cuvinte citite am început să plâng.

  Gata şi acest capitol.Da,ştiu.O să le fac aşa de scurte deoarece,sunt şi obosită şi o să înceapă şcoala şi nu o să mai am timp să scriu mai mult de 2 pagini la capitol.Îmi cer scuze dacă găsiţi greşeli,eu încerc să le corectez pe toate,dar poate îmi mai scapă câteva.

Aştept păreri!

Hope you like it!

xoxo,

Denna.