My Twitter Love - A Harry Styles Fanfiction!

Capitolul 18.

  Motivul pentru care nu am mai postat două luni:

   Poate v-aţi întrebat de ce nu am mai scris nimic aici mai bine de două luni.Răspunsul e unul foarte simplu.Am recitit povestea şi am râs jumătate de oră.Nici nu îmi vine să cred că eu am scris aşa ceva,e penibil.La această carte trebuia să fie şi volumul doi,ei bine asta rămâne de văzut.Pe lângă asta am început o poveste nouă şi cel puţin pe aceea simt că am început-o cu dreptul.Aici aveţi un nou capitol,neinspirat,dar nu voiam să las doar anunţul aşa că a trebuit să scriu şi un mic capitol.

  Dacă o să scriu şi volumul al doilea la această carte,acolo capitolele o să aibă peste 3-4 pagini.Cel puţin asta îmi doresc.Pe lângă asta îmi doresc şi să termin odată cartea.Nu ştiu de ce,dar e cam penibilă în viziunea mea.Dacă nu erati voi,povestea era ştearsă de mult.

    Încă mă tot gândesc de ce este atât de citită cartea asta..

*O colegă s-a apucat de Wattpad şi e la început,poate treceţi şi pe la ea: @miss_creativity . 

-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-/-

  - Îmi pare rau pentru greşeli.O să le corectez curând. -

  Până să ajungem,creierul meu era invadat cu mii şi mii de întrebări.Nu ştiam dacă o să fie de acord şi dacă cariera lor e în pericol.Priveam în gol,dar am tresărit când motorul maşinii s-a oprit şi Harry mi-a deschis uşa.Ne aflam în faţa unei clădiri imense cu geamuri de sticlă.

-Pregătită ?,întreabă Harry lăsându-şi gropiţele la vedere.

-Da,îl mint eu.

  Adevărul e că nu eram.E singurul care trebuie să mai fie de acord.Am intrat în clădirea înaltă şi frumos amenajată şi ne-am îndreptat spre un birou.Am făcut cunoştinţă cu ceilalţi 3 băieţi , care păreau foarte amuzanţi şi de gaşcă.Înainte sa intru în birou,Harry s-a uitat la mine,iar eu am luat o gura mare de aer.Mi-a zâmbit , în semn că este totul ok şi a ciocănit uşor.Imediat am auzit o voce groasă care ne-a îndemnat să intrăm.Era un domn,bine aranjat care a dat mâna pe rând cu băieţii,iar eu eram din ce în ce mai emoţionată.

  Am întins mâna să fac cunoştinţă cu el,iar ce-i drept am ţinut-o întinsă câteva secunde bune,văzând că el se uite cu o privire ciudată la mien şi nu îmi întinde mâna,am ales să mi-o retrag,dar n-am apucat.Într-un târiu mi-am simţit mâna într-o strânsoare puternică.

  Imediat după,ne-am aşezat pe scauze şi după o discuţie de aproximatic 30 de minute în care băieţii îl tachinau pe Harry,ultima persoană care trebuia să fie de acord,a fost.Şi asta merita o petrecere,în viziunea băieţilor.

  Zis şi făcut.Nici bine nu am ajuns în apartamentul unde stătea Niall,Harry şi Gemma,că băieţii au început să sune diferite persoane,Niall se ocupa de mâncare,Zayn avea treabă cu oglinda,Liam se certa cu Louis pe tema linguriţelor.Gosh,Liam,nu îmi fă o impresie proastă.

- - - - - - - - -

În câteva ore locul era plin de oameni necunoscuţi.Era în jur de ora 23.Toată lumea dansa,se distra,poate mai puţin eu.Eram fericită pentru că în sfârşit puteam fi cu Harry fără să avem alte probleme şi restricţii,dar cum puteam să mă distrez?Tatăl meu..nici nu am cuvinte sa spun,aşa că m-am retras într-una din camere.

După,am realizat că este camera lui.Camera lui Harry.Parfumul mult prea familiar care îmi mângâia nările şi camera de o culoare închisă,mi-am dat seama automat unde mă aflu.Am tresărit când uşa camerei s-a deschis.

-Jess,ce faci aici?Petrecerea e jos,spune vocea liniştitoare a lui Harry.

Fără să spun ceva,mă sprijin de biroul negru şi îmi las privirea în pământ.

-S-a întâmplat ceva?

-Nu,mint şi el îşi dă seama.

-Ce s-a întâmplat cu încrederea?,întreabă iar eu îmi găsesc cu greu cuvintele.

-E încă aici,doar că ştii..

-Atunci spune-mi!

-Tata..,spun şi el îşi dă seama imediat.

-La naiba!Scuze iubito,nu mi-am dat seama,sunt un idiot!

Inima mi-a tresărit la cuvântul 'iubito' şi am schiţat un mic zâmbet pe faţă.Nimeni nu mi-a mai spus în felul ăsta înainte.

-Nu,e ok,doar că nu am starea necesară pentru o petrecere şi te rog să nu mă înţelegi greşit pentru că mă bucur enorm că putem fi împreună şi totul o să meargă bine între noi,sunt sigură de asta.

-Îmi pare rău,privirea lui era tristă,mi-am putut da seama de asta.

-O să plec pentru câteva zile în Sheffield,la vechea acasă şi să-mi vizitez singra rudă de acolo,matuşa mea.E ok?,întreb iar el mă priveste.

-Crezi că aş putea veni cu tine?

-Sigur,nu te-am întrebat pentru că, credeam că esti ocupat şi nu ai vrea,spun şi zâmbesc automat.

-Mâine după-amaiză avem câteva înregistrări , apoi avem câteva zile sau săptămâni liber,nu ştim exact cât,dar important e că o să-mi petrec fiecare minut cu tine.Imediat după ce termin acolo,zburăm.

-O să merg eu să cumpăr bilete între timp.

-Nu,o să mergem cu avionul managerului,o să ajungem mai repede,plus că îmi datorează ceva că s-a îndoit de mine.

-Ok,râd eu.

-Ce spui de o plimbare?

-Acum?,întreb şi el aprobă.

Îmi i-au o jachetă scurtă,neagră de piele,conversi în picioare,iar înainte sa plecam mi-am trecut peria de câteva ori prin păr.

Ne plimbam ţinându-ne de mână pe străziile din Londra,ca nişte puşti de 14 ani care au aflat de curând ce e dragostea.Ei bine,nu e mare diferenţă,pot spune că acum am înţeles ce înseamnă dragostea.Cred că tata ar fi mândru de mine,mereu m-a sprijinit şi m-a ajutat cu orice aveam nevoie.Dacă aş putea da timpul înapoi,probabil l-aş preţui mai mult,merita.A fost cu adevărat un tată bun,până şi în ultimele momente a încercat să fie tare,deşi preferam să-mi spună şi să îl pot ajuta,cum puteam.Măcar eram lângă el şi nu m-aş simţi acum,atât de vinovată.

Dar viaţa merge înainte şi trebuie să o acceptăm aşa cum este.Toate la rândul lor.

--------------

\ \ Sometimes life just seems like chapters. Some good, some bad, but all come together to create the story of our lives.

Pe data viitoare.