My Twitter Love - A Harry Styles Fanfiction!

Capitolul 2.

  Am simțit telefonul cum vibra în buzunarul meu.Repede,l-am scos,dar am rămas uimită când m-am uitat la apelant.Era mama.MAMA?!Nu am mai vorbit cu ea de 10 ani,poate chiar mai bine de atât.Nu i-am răspuns.Nu simţeam nevoia să vorbesc cu ea,cel puţin nu în acest moment.

  În acest moment mă gândeam că este nedrept,este nedrept că tristeţea este trăită mult mai intens decât bucuria.

Cel puţin pentru mine,

''Cunoscut'' NU înseamnă ''prieten''

''Dacă râzi'' NU înseamnă că eşti ''fericit''

La fel cum nici

''Sex'' NU înseamnă ''dragoste''.

Noi alergăm căutând doar linişte,atât de mult cerem?

Citatul care este unul din preferatele mele este:

''Unii rup discotecile,alţii bibliotecile''

  Eu sunt mândră că ''rup'' bibliotecile.Decât să merg in club,unde sunt doar oameni care se droghează,beau şi cine ştie ce mai fac ei acolo,mai bine stau acasă sau la bibliotecă citind o carte.

Mulţi sunt ca umbrelele.De ce spun asta?Toţi se fac că plouă când ai nevoie de ei,absolut toţi.

  M-am uitat la ceas era deja ora 12,aşa că m-am ridicat uşor de la masă şi am început să merg spre casă.Ultima zi aici.Am fost cuprinsă iar de gândurile mele.Tata de ce nu mi-a cerut părerea?De ce eu trebuie să fiu cea care se supune mereu?Părerea mea chiar atât de puţin contează pentru el?

  Visele mele nu o să se îndeplinească niciodată.Chiar dacă se spune ''niciodata să nu spui niciodată'' sau ''visele devin mereu realitate,crezi în ele'',visele mele sunt atât de departe de mine şi de posibilităţile mele.Nu ştiu dacă ajung la ele şi când.

  Am ajuns acasă.Am scos cheia repede din buzunarul pantalonilor şi am deschis uşa.Eram singură acasă.Măcar acum în ultima zi tata putea face un efort să stăm împreună.El singur a spus că nu o să-l mai văd vreodată.Unele cuvinte rănesc mai mult ca gesturile.Tristă,am luat geamantanul mare de pe dulap şi l-am trântit pe pat.Am deschis uşa şifonierului şi am început să dau hainele jos de pe umeraşe.Am aruncat câteva haine în bagaj şi m-am întins pe pat cu lacrimi în ochii.

În acest moment între mintea şi inima mea se dădea o luptă cruntă.

 Inima speră,vrea,cere,aşteaptă.Voi nu ştiţi că trebuie să îi faceţi toate mofturile?E capricioasă,pretenţioasă,îşi dă aere de divă,crede că fără ea nu putem trăi şi că trebuie să îi satisfacem toate dorinţele.Dar cu mintea?cu mintea cum rămâne?Ea nu este importantă?Nu are şi ea nevoile ei?Nu are şi ea nevoie de atenţie?Nu vrea şi ea să se simtă apreciată să îi dăm şi ei dreptate?Nu a făcut destule pentru noi?La ce e bună agitaţia asta în jurul inimii daca nu ascultam şi mintea?Are şi ea lucruri de spus,nu o ignorati!De inimă ne place,cu ea iubim,cu ea simţim,dar mintea este acolo chiar şi când inima a obosit şi nu mai iubeşte,nu mai simte,nu mai face nimic.Dar atunci când există o concordanţă între cele două elemente vitale,ce este de făcut?Abandonaţi totul.Renunţaţi la părerea uneia dintre ele.Nu mai ţineţi cont de ce spune inima sau mintea.Nu puteţi ajunge la un acord pentru că niciuna nu cedează câtuşi de puţin,dar nu este vina lor.Voi nu le-ati învăţat să lase de la ele când a fost nevoie.Vă este mult prea greu să căutaţi echilibrul între ele.Dar oare l-aţi căutat vreodată?

  Am spus asta,pentru că eu deşi nu am făcut asta,am greşit mult.Şi nu este nevoie să treceţi prin tot ce am trecut şi înca trec eu!

  Am probleme grele,atât psihice cât şi sociale,nu am nevoie de guntere.

  Când cineva îmi zâmbeşte pe stradă din mai ştiu eu ce motiv am ajuns să spun ''Tu de ce îmi zâmbeşti?Tu ce mai vrei să-mi iei?''

  Chiar şi răbdarea celei mai drăguţe persoane are şi ea o limită.

  Iar am fost prinsă în gândurile mele.M-am ridicat de pe pat ştergându-mi lacrimile care nu se opreau nici să îmi doresc asta si am început să mai împachetez din lucruri.

  Bagajul a fost gata în aproximativ o oră.Am mers în bucătărie unde am văzut un bilet de avion și un bilet mai mic cu o scrisoare.Am văzut că biletul era de la tata,așa că am hotărât să îl citesc în avion,am mers în cameră să văd dacă am uitat ceva de împachetat,în două ore trebuia să fiu la aeroport.

  Până la urmă am hotărât să citesc bilețelul cel mic,deoarece lângă erau niște chei și nu știam pentru ce sunt.

L-am deschis cu grijă și am început să îl citesc.

"Draga mea fiică,

  Știu că nu îți face plăcere să stai alături de mama ta,așa că ți-am luat un apartament de lux acolo,unde o să stai singură.Am vândut tot,firma,mașina ,tot.Ai un plic cu toți banii de care o să ai nevoie pe o perioadă lungă de timp.Casa în care te aflii acum,este a ta,pe numele tău.Nu am vândut-o.Dacă o să te simți singură,vino aici.Să nu mă uiți.

Cu drag,al tău tată care te iubește mult"

  Lacrimile bineînţeles că au început să curgă.Afară plouă.M-am aşezat la fereastră ascultând cum plouă.Iubeam să fac asta.Ploaia este rece și umezește tot ce-i stă în cale, însă cel mai frumos sărut este în timp ce stropii ne ating trupul înfierbântat. Zilele pe care ni le petrecem la fereastă privind stropii lovind pământul, ne face bucuroși că suntem martori în timp ce natura se dezlănțuie. Când ploaia ne prinde afară, ne face să dansăm și să cântăm, căci ne simțim special, atunci când toată lumea fuge să se adăpostească și noi ne bucurăm de acest fenomen. Sunetul ploii este liniștitor. Atunci știm că și natura plânge, căci este ca și noi. Zâmbește prin intermediul soarelui, plânge prin ploaie și se enervează prin tunete și fulgere !

  Da,deşi am aproape 19 ani nu am avut un prieten niciodată şi nici primul sărut.De asta încă mai visez la el,să fie unul în ploaie,unul romantic cu băiatul visurilor mele.

  Trecem peste toate problemele mele.Am chemat un taxi,mi-am urcat toate bagajele şi am mers spre aeroport.Băiatul de pe taxi a fost foarte drăguţ şi mi-a urcat el bagajele în avion.Cu căştile în urechii şi cu lacrimi în ochii aşteptam să plece avionul.M-am uitat la telefon şi..mă suna un numar,era @Dark_Knight,anonimul cu care am vorbit 2 zile non-stop.Să îi răspund?Să nu îi răspund?

  Capitolul 2 este aici!Sper să vă placă,este unul puţin mai diferit,în care am folosit mai multe citate şi chestii de genul.Trailer-ul poveştii îl aveţi în dreapta.

Hope you like it!

xoxo,

Denna.